Politica Agricolă Comună - O Politică Publică a Federalismului European

Introducere

Încă din primul deceniu de activitate agricultura a reprezentat cel mai important domeniu de activitate al Comunităţii Europene. În acest domeniu s-au consemnat şi primele eşecuri cu privire la integrarea comunitară. Regulamentele de piaţă, sistemul preţurilor de referinţă, precum şi cel al preţurilor de intervenţie au avut efecte absurde, în contradicţie cu cele urmărite de politica agricolă. Preţul produselor agricole a avut o creştere impresionantă, ajungând ca acestea să depăşească cu mult preţurile de pe piaţa mondială, iar subvenţiile agricultorilor atingâng cote exagerate.

Politica Agricolă Comună, una dintre primele politici comune ale Uniunii, are ca bază principiul pieţei comune, a preferinţei comunitare (favoriza consumul de produse originare din Uniunea Europeană) precum şi principiul solidarităţii financiare (măsurile comune fiind alocate dintr-un buget comun).

Politica agricolă comună constituită pe baza a doi piloni, şi anume:

-Pilonul organizaţiilor comune de piaţă care vizază măsurile comune care reglementează funcţionarea pieţelor produselor agricole;

-Pilonul dezvoltării rurale care face referire la dezvoltarea echilibrată a zonelor rurale.

Politica Agricolă comună constituie un ansamblu de mijloace, principii şi metode de acţiune cu ajutorul cărora se urmăreşte realizarea obiectivelor generale ale statului din domeniul agriculturii.

În 1957 apare pentru prima dată conceptul de politică agricolă, odată cu semnarea Tratatului de la Roma cu privire la carearea Comunităţii Economice Europene de către Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, aceleaşi ţări care în anul 1952 au pus bazele Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).

Iniţial, Politica Agricolă Comună a fost reglementată în Tratatul de la Roma la articolele 38-46, iar după modificările aduse de Tratatul de la Amsterdam, la articolele 32-38.

La momentul înfiinţării PAC, principalele obiective vizau:

-Foametea de după război, dependenţa de alimente importate, creşterea productivităţii în domeniul agriculturii;

-Stabilizarea pieţelor

-Asigurarea unor preţuri acceptabile pentru consumatori;

-Dependenţa faţă de condiţiile meteorologice şi climatice, garantarea unui niveşl de trai echitabil agricultorilor;

-Garantarea aprovizionării cu produse agricole.

Articolul 32 al Tratatului de la Roma (fostul articol 38), precizează că „piaţa comună se va extinde şi asupra sectorului agricol şi a comerţului cu produse agricole” şi faptul că, „operarea şi dezvoltarea pieţei comune pentru produsele agricole vor fi însoţite de crearea unei politici agricole comune”. Articolul 33 (articolul 39 din varioanta iniţială a Tratatului de la Roma), precizează obiectivele Politicii Agricole Comune, şi anume:

-creşterea productivităţii agricole , promovând progresul tehnic, asigurând dezvoltarea raţională a producţiei agricole şi utilizând în cel mai optim mod factorii de producţie, cu precădere a forţei de muncă;

-asigurarea unui nivel de trai decent pentru populaţia agricolă, în mod special prin creşterea veniturilor individuale ale muncitorilor agricoli;

-stabilizarea pieţelor;

-asigurarea siguranţei aprovizionărilor;

-stabilirea unor preţuri echitabile pentru consumatori.

Avantajele Politicii Agricole Comune pot fi sintetizate astfel :

-garantarea unui nivel de trai decent producătorilor agricoli;

-acordarea de subvenţii substanţiale pentru fermieri din fondurilecomunitare;

-sporirea investiţiilor străine în industria alimentară şi agricultură;

-stabilirea unor preţuri convenabile a produselor pentru consumatori;

-posibilitatea ca în zonele sărace să apară o creştere economică, ca rezultat al aplicării programelor de dezvoltare rurală;

-protejarea mediului şi respectarea standardelor de bunăstare a animalelor;

-sporirea calităţii produselor agroalimentare ca rezultat al respectării standardelor comunitare.

Politica Agricolă comună nu este doar una dintre primele politici comune ci şi una dintre cele mai importante, importanţa sa reflectându-se printr-un număr de trăsături distincte, şi anume:

-Este o politică integraţionistă, prin excelenţă, poate chiar în mai mare măsură decât Piaţa Internă, unde standardele armonizate au înlocuit doar în procent de aproximativ 10% pe cele naţionale. Având în vedere PAC, politicile agricole naţionale au fost substituite de către reglementări comune de funcţionare a pieţelor şi comercializare a produselor, pentru cea mai mare parte a producţiei agricole.