Politica socială

1. Conceptul de politică socială

Răspunsurile la întrebarea ,,Ce este politica socială?” sunt variate atât în funcţie de autorii care abordează acest domeniu cât şi în funcţie de înscrierea lor în câte un curent ştiinţific orientativ. În general însă răspunsurile pornesc de la un set de criterii care iau în considerare anumite elemente ce caracterizează conceptul de politică socială.

Astfel, unul dintre răspunsuri încearcă să ilustreze politica socială prin suprafeţele sau domeniile în care funcţionează politica publică pe care o consideră inclusă în politica socială.

O altă variantă de răspuns porneşte de la definirea proporţiei (dimensiunii) politicii sociale, explicând ce o face deosebită faţă de alte tipuri de politici. Din acest ultim unghi de vedere, se pare că dificultăţile privind subiectul politicii sociale sunt mai greu de depăşit.

În unanimitate, autorii şi cercetătorii au căzut de acord asupra enumerării domeniilor politicii sociale ca fiind elementul fundamental al definiţiei. Cu toate acestea şi acest criteriu pare a fi discutabil deoarece nu se poate considera o politică oarecare ca făcând parte din politicile sociale doar pornind de la trăsăturile ei particulare. Adesea neglijarea unor aspecte care au un impact considerabil asupra bunăstării sociale atrag după sine aprecierile arbitrare care nu au nimic de-a face cu rigurozitatea ştiinţifică. Pentru a putea defini ce este politica socială este necesar ca în prealabil, să fie identificate elementele din care se compune.

În general, oricine include în categoria de politici sociale, fără pretenţia unei definiţii academice, trei domenii largi care în esenţă se referă la individ: siguranţa socială, serviciile sociale cu caracter personal şi sănătatea. Se observă în acest răspuns primordialitatea interesului individual care raportează politica socială la propriile sale necesităţi. În timp ce marea parte a populaţiei nu se îndoieşte asupra recunoaşterii acestor domenii ca fiind ,,sociale”, terminologia însă declanşează unele confuzii.

Existenţa unor departamente guvernamentale specializate pe grupe de probleme şi activităţi nu exclude formularea închegată a unei concepţii unitare, generalizate la nivelul întregii societăţi, despre politica socială. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că alături de stat care preia grija socialului, întreprinderile prin funcţiile lor sociale aduc o contribuţie în completare.

De exemplu, politica locuinţei este considerată în multe materiale ca fiind una din componentele politicii sociale deşi face parte din sectorul privat al pieţei. În legătură cu acest exemplu sunt formulate numeroase întrebări referitoare la măsura în care piaţa liberă poate opera în raport cu sectorul privat şi măsura în care autorităţile decid destinaţia locuinţelor publice vor acţiona în scopul satisfacerii unor nevoi sociale încălcând sau nu sectorul afacerilor particulare cu locuinţe.

Există însă în zona politicilor sociale adevărate ,,suprafeţe” de interes privat care nu numai că sunt evitate pentru a nu deranja sectorul agenţilor economici privaţi, dar mai mult sunt excluse ca ne având un caracter social – public.

Un alt exemplu îl constituie politica educaţională care prin obiectivele sale se înscrie ca cea mai socială dintre politicile sociale. Cu toate acestea, după unii autori, datorită faptului că domeniul educaţional este unul dintre sectoarele care solicită cele mai mari cheltuieli publice cu mult peste serviciile considerate a contribui la bunăstare publică, politica educaţională merită mai mult sau mai puţin a fi inclusă în politicile sociale.

Dacă definim politicile sociale în termenii cheltuielilor publice, atunci includerea educaţiei în politica socială este consecvenţa unei decizii arbitrare de a defini această politică socială ca fiind cheltuielile publice ce contribuie la bunăstarea publică. Apare deci o primă variantă a definiţiei politicii sociale potrivit criteriului ,, finanţarea unor obiective”, adică destinaţia socială a unor cheltuieli bugetare.

Alţi autori, printre care T.H. Marshall dimensionează obiectivul fundamental al secolului XX ca fiind ,,bunăstarea”. În abordările academice franceze şi engleze termenul de politici sociale se transformă în ,, administrare socială”.

Se impune totuşi o clarificare în privinţa conţinutului de politici sociale. Este necesară diferenţierea dintre conţinutul politicilor sociale şi factorii (coordonatele) determinante ale bunăstării; aceasta deoarece nu orice politică socială conduce la bunăstare (dacă o analizăm la nivel individual) nu este rezultatul unei anumite politici sociale.

A egala obiectivele politicii sociale cu coordonatele bunăstării pare să confere un aspect de acceptare tacită a ideologiei particulare, de altfel, despre statul bunăstării, concepţie care se manifestă în mod diferit de la un autor la altul, sau de la un curent la altul.

Multiple discuţii recente despre politicile sociale sugerează faptul că politica bunăstării este promovată nicidecum în scopuri umanitare, pentru satisfacerea nevoilor populaţiei, ci mai curând ca răspuns la manifestarea unor nemulţumiri sociale.