Politici sociale și drepturi cetățenești în ocuparea forței de muncă în cadrul UE

Introducere:

Problematica, Abordarea şi Structura Lucrării

Sinteza de faţă îşi propune abordarea în linii generale a problematicii fenomenului emigraţionist şi migraţionist în contextul unei Uniuni Europene în care mobilitatea umană în sensul ocupării forţei de muncă este cu atât mai mare cu cât există drepturi şi specificaţii legislative care vin în sprijinul persoanelor în cauză.

Eseul acoperă un cumul de observaţii, însemnări şi puncte de vedere care vin să lărgească înţelegerea problematicii şi să clarifice în linii generalizatoare care sunt principalele direcţii de respectare a drepturilor şi totodată a avantajelor de care se bucură cetaţeanul european prin excelenţă. Nu în ultimul rand, capitolele mai jos detaliate vin să propună sugestii de corectare a eventualelor inadvertente la situaţia actuală a migranţilor din şi în spaţiul comunitar european.

Lucrarea este structurată în cinci capitole, dupa cum urmează: Scurt Istoric al Politicii Sociale şi a Drepturilor Fundamentale ale Migranţilor în Cadrul U.E.; Politica Socială a Uniunii Europene; Politica Socială în România; Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă; Informare pentru Integrare, sau Drepturile de Bază ale Cetăţeanului European Migrant.

Concluziile vin să ilustreze un mod original, dar totodată general, de percepţie a ceea ce înseamnă identitatea individuală proiectată pe fundalul acestui fenomen amplu şi omogenizator care poartă denumirea de “migraţie.”

“Orice cetăţean sau orice cetăţeană a Uniunii Europene are dreptul de a se deplasa şi de a-şi stabili resedinţa în mod liber pe teritoriul statelor membre.”

(Carta Uniunii Europene privind drepturile fundamentale - Articolul 45)

Capitolul 1. Scurt Istoric al Politicii Sociale şi a

Drepturilor Fundamentale ale Migranţilor în Cadrul U.E.

Politica socială a UE este formată dintr-un set de politici complementare, care s-au dezvoltat şi multiplicat pe parcursul timpului şi care acţionează în acele sectoare de activitate ce afectează sau generează gradul de bunăstare individuală şi socială.

În dreptul comunitar, primele prevederi referitoare la libera circulaţie a persoanelor apar în cadrul Tratatului de la Roma (1957), care stabileste “eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor, serviciilor şi capitalului” şi statueaza faptul că “în scopul aplicării prezentului Tratat, şi fără a aduce prejudicii vreunei prevederi speciale incluse în acesta, este interzisă orice discriminare pe motiv de naţionalitate.” Deşi Tratatul de la Roma afirmă datoria Comunităţii de a asigura libera circulaţie a persoanelor, până la sfârşitul anilor '80 eforturile depuse în acest sens au reuşit să reglementeze numai partial aspectele legate de libera circulaţie a anumitor categorii de persoane, şi anume lucrătorii şi familiile acestora, furnizorii de servicii şi agenţii economici.

O caracteristică importantă a politicii sociale este delegarea responsabilităţilor de atingere a obiectivelor comunitare către Statele Membre. Deşi preocuparea pentru aspectele sociale la nivel comunitar este prezentă încă de la începuturile acesteia, iar instrumente de politică socială au fost înfiinţate timpuriu (crearea Fondului Social European în 1958), din punct de vedere programatic politica socială debutează odată cu adoptarea, în 1989, a Cartei comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor (cunoscută şi drept Carta Socială).

Carta Socială reflectă preocuparea pentru dimensiunea socială a politicilor comunitare în contextul construcţiei pieţei unice europene şi a fost elaborată în urma unui proces de consultare a părţilor interesate (reprezentanţi ai angajatorilor, lucrătorilor, liber profesioniştilor, fermierilor, etc.). Carta a fost semnată în decembrie 1989 de către 11 state membre (SM), singura excepţie fiind Marea Britanie – care a semnat în 1998.

Pasul următor în programarea politicii sociale este reprezentat de Cartea Verde (Green Paper) - documentul care a lansat procesul de dezbatere asupra viitorului politicilor sociale la nivel comunitar (1993), în vederea elaborării Cărţii Albe (White Paper) în 1994.

Capitolul 2. Politica Socială a Uniunii Europene

Politica socială a comunităţii europene a debutat odată cu tratatul de constituire a acesteia, în 1957. Astfel, Tratatul de la Roma pune bazele politicii sociale prin articolele sale referitoare la libera circulaţie a muncitorilor şi la libertatea de stabilire a acestora, în contextul creării pieţei comune. Tot prin acest tratat a fost prevăzută şi crearea Fondul Social European, instrumentul de finanţare a politicii sociale şi cel mai vechi dintre fondurile structurale.

Libera circulaţie a persoanelor în cadrul Comunităţii Europene a fost definită de Actul Unic European (1987) drept una dintre cele patru libertăţi fundamentale ale Pieţei Interne (alături de libera circulaţie a produselor, libera circulaţie a serviciilor, şi libera circulaţie a capitalurilor). Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a dreptului de liberă circulaţie asupra unor noi categorii de persoane (studenţi, persoane ce nu depun activităţi economice, dar au resurse suficiente de trăi).

Anul 1989 constituie un moment important al construcţiei sociale europene prin adoptarea primului document programatic al politicii sociale – Carta Socială, ce stabileşte drepturile sociale fundamentale şi, odată cu acestea, direcţiile de acţiune ale politicii sociale.