Politicile comunitare - priorități și obiective

Capitolul 1. Politicile comune ale Uniunii Europene

Europa celor 15 a realizat performanţa consolidării instituţiilor sale şi, chiar, a cristalizat procesul reformării acestora.

Tratatul de la Amsterdam a conturat proiectele Uniunii Europene în domeniile Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC), Politicii de Apărare Comună, Afaceri Interne şi Justiţie (EUROJUST) şi în alte politici comune generale şi sectoriale. După semnarea tratatului, Uniunea Europeană a marcat o etapă decisivă în:

– realizarea Uniunii Monetare, îndeosebi prin impunerea monedei unice EURO,

– asigurarea identităţii externe şi de apărare a U.E (prin crearea armatei europene), şi

– pregătirea legislativă pentru aprofundarea şi accelerarea reformei instituţionale.

Tratatul de la Nisa, în prima sa parte, intitulată, „Modificări funda¬men¬tale”, vizează, în art.1 pct.2. „Politica Externă şi de Securitate Comună”, pilonul II al U.E., ceea ce va putea da o nouă imagine externă Europei celor 15 şi, în perspectivă, a celor 27.

Textul consacră obiectul şi limitele de acţiune ale Politicii externe şi de securi¬tate comună, cuprinde definirea progresivă a unei politici de apărare comună, care ar putea conduce la o apărare comună, dacă Consiliul European decide în acest sens.

Se precizează, mai clar şi fără echivoc, limitele PESC, în sensul că Politica Uniunii nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate şi de apărare a unor state membre, respectă obligaţiile ce decurg din Tratatul NATO – şi este compatibilă cu politica Uniunii de securitate şi apărare stabilită în cadrul respectiv (art.17 pct.1 al.2).

În context, Tratatul de la Nisa instituie, „un Comitet politic şi de securitate” care urmăreşte situaţia internaţională în domeniile care ţin de politica externă şi de securitate comună şi contribuie la definirea politicilor, emiţând avize adresate Consiliului. El exercită, sub responsabilitatea Consiliului, controlul politic şi dirijarea strategică a operaţiunilor de gestionare a crizelor”.

Noi reglementări au ca obiect „cooperările intensificate” care au drept scop „protejarea valorilor şi servesc intereselor Uniunii, în ansamblul ei, afirmându-i identitatea ca forţă coerentă pe scena internaţională”.

Aceste cooperări intensificate trebuie să respecte:

a) principiile, obiectivele, direcţiile generale şi coerenţa politicii externe şi de securitate, precum şi deciziile luate în cadrul acestei politici,

b) competenţele Comunităţii Europene şi

c) coerenţa între toate politicile Uniunii şi activităţile externe ale acesteia.

Cooperările intensificate într-unul dintre domeniile la care se face referire „au ca scop să permită Uniunii să devină mai rapid un spaţiu al libertăţii, secu¬ri¬tăţii şi justiţiei, respectând totodată competenţele Comunităţii Europene” ( art. 40)

Tratatul de la Nisa cuprinde noi dispoziţii relative la „ o mai strânsă cooperare între autorităţile judiciare şi alte autorităţi competente ale statelor membre, inclusiv prin intermediul Uniunii Europene de cooperare judiciară (EUROJUST)” ( art. 29 alin. 2).

Acţiunea comună în cadrul cooperării judiciare în materie de drept penal vizează, în principal:

a) facilitarea şi accelerarea cooperării dintre ministerele şi autorităţile judiciare sau echivalentele acestora, competente în statele membre, incluzând, acolo unde este necesar, cooperarea prin intermediul Eurojust în domeniul proce¬durilor şi al aplicării deciziilor;

b) facilitarea extrădării între statele membre;

c) asigurarea, în măsura necesară ameliorării acestei cooperări, a compati¬bi¬li¬tăţii regulilor aplicabile în statele membre;

d) prevenirea conflictelor cu privire la jurisdicţia între statele membre;

e) adoptarea progresivă a unor măsuri care să stabilească reguli minimale referitoare la elementele constitutive ale infracţiunilor penale şi la sancţiunile aplicabile în domeniile crimei organizate, terorismului şi traficului cu stupefiante.

Deosebit de aceasta, cooperarea este încurajată de Consiliu prin Eurojust:

a) împuternicind Eurojust să contribuie la o bună coordonare între autorităţile naţionale ale statelor membre de urmărire penală;

b) promovând participarea Eurojust la anchetele penale în cazurile de crimi¬nalitate transfrontalieră gravă, în special privind crima organizată, ţinându-se cont mai ales de cercetările efectuate de Europol;

c) facilitând cooperarea strânsă între Eurojust şi Reţeaua judiciară europeană în special, în vederea facilitării execuţiei unor comisii rogatorii şi a punerii în aplicare a cererilor de extrădare”.

Rolul Eurojust este subliniat şi în Declaraţia nr.2 asupra art.31(2) din Tratatul Uniunii Europene în care se relevă că:

– decizia de a crea o unitate compusă din procurori, magistraţi sau ofiţeri de poliţie de competenţă echivalentă, detaşaţi de fiecare stat membru ( Eurojust) s-a luat în octombrie 1999 la Tampere, iar