Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași

Proiect
8/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 17 în total
Cuvinte : 4830
Mărime: 34.73KB (arhivat)
Publicat de: Dinu Neagu
Puncte necesare: 8
Facultatea de Filosofie Relaţii Internaţionale şi Studii Europene

Cuprins

  1. I. Scurt istoric al Oraşului Iaşi 2
  2. II. Scurtă prezentare a instituţiei 2
  3. III. Organigrama şi Direcţiile Instituţiei 3
  4. IV. Serviciul de Relaţii Internaţionale şi Parteneriate Europene 5
  5. V. Fişa Postului Şefului Serviciului de Relaţii Internaţionale
  6. şi Parteneriate Europene 12

Extras din proiect

I. Scurt istoric al Oraşului Iaşi

Din punct de vedere geografic, oraşul este situat în nord-estul României, la 47010'24" latitudine nordică şi 25015'3" longitudine estică, pe râul Bahlui, la o distanţă de 15 km de râul Prut, în centrul provinciei Moldova, care se întinde de la munţii Carpaţi până la râul Nistru – râu aflat până nu demult la confluenţa unor importante trasee comerciale. În preistorie, pe teritoriul actualului judeţ Iaşi, înflorea binecunoscuta cultură Cucuteni, una dintre cele mai vechi şi mai importante din ţară. Mai târziu, influenţa triburilor dacice, iar mai apoi a civilizaţiilor greacă, romană şi bizantină, au făcut din regiune un element important în dezvoltarea relaţiilor comerciale dintre zona Mării Negre pe deoparte şi Europa de nord şi cea de est, pe de altă parte. Atestarea documentară a fost într-un act de la Alexandru cel Bun şi pe o piatră, datată 1396, aflată în prezent în incinta Bisericii Armene. În ceea ce priveşte originea numelui oraşului Iaşi, au existat şi mai există încă multe controverse. Oraşul a cunoscut o intensă dezvoltare, în special după cea de-a odua jumătate a secolului al XVI-lea, moment în care a devenit capitala Moldovei. Pe parcursul istoriei moderne Iaşul a fost martorul a numeroase evenimente importante, este primul centru universitar din spaţiul românesc, este oraşul care a iniţiat revoluţia de la 1848, de asemenea este locul unde au activat majoritatea personalităţilor culturale româneşti. După cel de-al doilea război mondial, Iaşul a fost supus unui program de reabilitare urbanistică, ceea ce a dus la marirea populaţiei oraşului in decurs de 50 de ani de la 50 de mii, la aproape 400 de mii, ceea ce a necesitat, din partea autorităţilor ieşene, un plan de modernizare, care s-a desfăşurat în trei etape şi a avut ca finalitate transformarea orăşelului rafinat şi cosmopolit în cel de-al doilea oraş ca mărime din România.

II. Scurtă prezentare a instituţiei

Misiunea primăriei Municipiului Iaşi include oferirea de servicii publice de calitate în domeniul administraţiei publice locale. Primăria Municipiului Iaşi, ca membră a Asociaţiei Muncipalităţilor din România are ca viziune satisfacţia permanentă a clienţilor (persoane fizice si juridice), a angajaţilor, apreciaţi ca şi colaboratori şi a societăţii civile, urmărind să devină un lider regional si national. Obiectivele primăriei de perspectivă urmaresc 4 aspecte:

- perspectiva financiară - cu obiectivul optimizării utilizării resurselor financiare avind la bază taxele si impozitele locale si de furnizare de servicii, clar definite şi asigurarea pe termen lung a fondurilor de investiţii necesare îmbunătăţirii acestora.

- perspectiva clientului - cu obiectivul de a exista permanent în preajma clientului actual şi potenţial, cu perceperea dorinţelor, necesităţilor lui şi creşterea gradului de responsabilitate/ promptitudine vis-à-vis de client.

- perspectiva proceselor interne – primăria este integrată în cadrul administratiei publice, mai precis în domeniul administratiei publice locale, şi foloseşte permanent efectul sinergetic; cooperează în sistem de parteneriat cu clientii ei (persoane publice si juridice), încercând să obţină avantaje din valoarea, perspicacitatea, inteligenţa serviciilor acestora; acţionează în cadrul unui sistem de management, bazat pe standarde internaţionale, pe care îl implementează şi il îmbunătăţeşte continuu. În domeniul calităţii, primăria este decisă să implementeze sistemul de management actual pe baza ISO 9001: 2000 şi să obţină certificarea acestuia; se urmăreşte maximizarea competitivităţii instituţiei; Managementul de vârf elaborează şi pune la dispoziţie Politica de Management a Primăriei Municipiului Iaşi, etc.

- perspectiva învăţării-dezvoltării – Primăria a demarat dezvoltarea unei strategii de formare, educare şi de responsabilizare a personalului municipalitătii, în ideea atragerii lor permanente spre interesele societăţii. Doreşte să mărească autoresponsabilizarea acestora, favorizând astfel reacţiile din cadrul organizaţiei şi uşurarea modului de aplicare în practică, trecând de la modul de lucru prin subordonare la cooperare şi colaborare internă.

Politica instituţiei primarului Iaşi este de a stabili şi transpune în fapt obiectivele strategice şi operaţionale, cu toată răspunderea şi competenţa, având orientarea clară înspre nevoile clientului, punând accentul pe îmbunătăţirea continuă.

III. Organigrama şi Direcţiile Instituţiei

Organigrama este prezentată într-o anexă la sfârşitul proiectului, în cele ce urmează voi prezenta pe scurt direcţiile primăriei. Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Iaşi este organizat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.215/2001 republicată privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare şi este structurat astfel :

Direcţia tehnică – este subordonată viceprimarului şi are următoarea structură:

-Unitatea de Implementare Proiecte de Mediu

-Serviciul Avize Mici Intreprinzători

-Serviciul Comunitar de Utilităţi Publice

- Biroul Reglementare Transporturi Urbane

- Biroul Administrare Mediu Urban

- Biroul Versanţi şi Monumente

- Biroul Străzi Municipale

-Biroul Protecţie Civilă

-Serviciul Logistică

- Biroul Aprovizionare

- Servicii Interne

- Biroul Tehnic Auto

Unitatea de Implimentare Proiecte de Mediu

Aceasta structură va avea următoarele sarcini :

- Supravegherea tehnică ;

- Monitorizarea progresului proiectului ;

- Administrarea şi managementul financiar al fondurilor proiectului ;

- Furnizarea periodică a rapoartelor de desfăşurare şi a altor informaţii către autoritatea contractantă ;

- Realizarea campaniei de conştientizare a cetăţenilor privind introducerea noului sistem de management al deşeurilor

Preview document

Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 1
Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 2
Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 3
Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 4
Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 5
Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 6
Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 7
Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 8
Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 9
Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 10
Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 11
Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 12
Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 13
Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 14
Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 15
Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 16
Practică de Specialitate Desfășurată la Primăria Municipiului Iași - Pagina 17

Conținut arhivă zip

  • Practica de Specialitate Desfasurata la Primaria Municipiului Iasi.doc

Alții au mai descărcat și

Politici Publice

În sensul comun, termenul politica se considera de obicei ca se aplica la ceva “mai mare” decât deciziile particulare, dar la ceva “mai mic” decât...

Blocada Berlinului

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial aduce cu sine era Razboiului Rece,o confruntare deschisa, nonmilitara si limitata intre doua grupuri de...

Organizații Regionale latino-americane

Organizaţie Data creãrii Ţãri membre (Nr). Ţãri membre AEC Asociaţia Statelor din Caraibe 1994 26 Antigua şi Barbuda, Bahamas, Barbados,...

Triunghiul violenței în Columbia

Triunghiul violentei in Columbia Format din: 1. Miscarile de gherila 2. Cartelurile de droguri 3. Organizatiile paramilitare Miscarile de...

Rusia după Încheierea Războiului Rece

Rusia si strainatatea apropiata Dupa încheierea razboiului rece, fiecare tara europeana a blocului socialist a fost confruntata cu problemele...

Planul de dezvoltare rurală și ocuparea forței de muncă în Comuna Feleacu, județul Cluj

Prezentarea generalǎ a comunei Feleacu Transilvania este consideratǎ de cǎtre mulţi specialişti ca fiind ţara tuturor formelor de relief, de la...

Te-ar putea interesa și

Desfășurarea Procesului Bugetar la Primăria Municipiului Iasi

Capitolul 1. Organizare şi funcţionalitate la Primăria Municipiului Iași. 1.1 Scurt istoric. Clădirea impresionantă prin somptuozitate și fastul...

Caiet practică administrativă - Primăria Municipiului Botoșani

Planificarea practicii studentului Conform dispozitiilor Sef Serviciu Resurse Umane d-na Anca Dumitrescu,am fost repartizata pentru efectuarea...

Organizarea și funcționarea DEFPL din cadrul Primăriei Municipiului Iași

CAPITOLUL I: ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA DIRECTIEI ECONOMICE SI DE FINANTE PUBLICE LOCALE DIN CADRUL PRIMARIEI MUNICIPIULUI IASI I 1: SCURT...

Organizarea și funcționarea Primăriei Municipiului Iași

Primăria Municipiului Iaşi Capitolul I: Organizarea şi funcţionarea Primăriei Municipiului Iaşi 1.1 Scurt istoric Orasul Iaşi se numără printre...

Caiet de practică Departamentul Serviciul Juridic din cadrul Primăriei Municipiului Iași

I. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA Primăriei Municipiului Iaşi Legea 215 din aprilie 2001 republicată privind administraţia publică locală,...

Studiu Monografic Realizat la Primăria Municipiului Iași

CAPITOLUL I ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA PRIMARIEI MUNICIPIULUI IASI 1.1. Scurt istoric Actualul sediu al primariei este fostul Palat Roznovanu,...

Strategii de dezvoltare a parteneriatului administrație publică-organizații nonguvernamentale

Introducere ,,Ne putem vedea viitorul în mod clar şi înţelept doar atunci când cunoaştem drumul care duce către prezent.”(Adlai Stevenson). Am...

Apa Minerală Amfiteatru

Apa minerală este, probabil, cea mai complexă substanţă pe care a creat-o natura în laboratoarele ei subterane. Ea reprezintă totodată un produs...

Ai nevoie de altceva?