Procesul Decizional în Uniunea Europeană

Procesul decizional în Uniunea Europeană

„Un lobby eficient se bazează pe cunoaşterea structurilor, procedurilor şi a procesului decizional din cadrul sistemelor politice şi economice” (Prorok în Logon Report 2002, p. 29) iar, „Gradul de cunoaştere şi înţelegere a maşinării UE reprezintă frecvent marea diferenţă între participanţii eficienţi şi cei ineficienţi de pe scena lobbyului” (PE 329.438, p. iv).

Plecând de la această ipoteză, vom prezenta în continuare structura şi funcţionarea Uniunii Europene, din perspectiva unui lobbyst. Vom începe prin a descrie contribuţia pe care fiecare instituţie europeană şi-o aduce în procesul legislativ şi executiv. Apoi vom prezenta tipurile de acte legislative emise de către instituţiile Uniunii Europene precum şi procedurile de adoptare a acestor acte.

Caracterul original al acestei prezentări a procesului politic în cadrul UE stă tocmai în faptul că se urmăreşte perspectiva lobbystului asupra sistemului. Aceasta înseamnă că se insistă pe descrierea acelor locus-uri ale puterii politice la care un lobbyst poate avea acces. Astfel, în cadrul Comisiei accentul este pus pe comitetele consultative, pe şedinţele şefilor de cabinet şi pe comitologie. În Parlamentul European sunt prezentate mai ales comisiile parlamentare, iar în descrierea Consiliului este recunoscută importanţa COREPER-ului. Dintre procedurile legislative, co-decizia este explicată detaliat tocmai pentru că presupune participarea tuturor instituţiilor, precum şi datorită numeroaselor rezultate la care se poate ajunge folosind această metodă de deliberare. Unele informaţii, ca de exemplu, enumerarea comisarilor, a naţionalităţii şi a portofoliilor acestora, prezentarea acţiunilor în anulare, precum şi menţionarea perioadei de timp pe care o comisie parlamentară o are la dispoziţie pentru a prezenta o poziţie sau faptul că reuniunile Comisiei au loc, de obicei, miercurea, pot apărea, la o primă vedere, drept un exces de rigurozitate. În realitate, informaţii de acest gen pot face diferenţa într-o campanie de lobby. Astfel, aşa cum vom arăta şi în capitolele următoare, acţiunea în anulare reprezintă o cale de recurs atunci când norma legislativă este nefavorabilă; naţionalitatea comisarilor este importantă cel puţin din punct de vedere a deschiderii faţă de activitatea de lobby în general; iar informaţiile temporale arată cât timp ai la dispoziţie pentru a-ţi structura campania de lobby.

Două lămuriri suplimentare mai sunt necesare înainte de a începe acest capitol. În primul rând, în analiza ce urmează a fi făcută procesului decizional al Uniunii Europene vor fi incluse nu doar elementele ce ţin de elaborarea şi adoptarea deciziilor ci, şi pe acelea ce se referă la implementarea şi contestarea acestora. Motivul acestei abordări este dat de structura şi caracteristicile unice al Uniunii Europene care, oferă grupurilor de interese numeroase posibilităţi de a influenţa deciziile europene. Aşa cum arată şi Van Schendelen (2002), în lucrarea sa intitulată sugestiv Machiavelli în Bruxelles, în Uniunea Europeană nu poţi niciodată să suferi o înfrângere completă pentru că, şi atunci când este adoptat un act legislativ care îţi afectează interesele, poţi mereu să găseşti căi alternative de scăpare, care variază de la traducerea acelui act până la cine anume va inspecta modul de implementare. În al doilea rând, nu ne propunem să realizăm o descriere exhaustivă a instituţiilor, actelor şi procedurilor, ci doar să prezentăm acele aspecte necesare pentru a înţelege activitatea de lobby în Uniunea Europeană.

Instituţiile Uniunii Europene: structură, funcţii legislative şi executive

Instituţiile Uniunii Europene au răspunderea directă privind îndeplinirea obiectivelor Comunităţilor Europene. Aceste instituţii sunt:

- Comisia Europeană

- Parlamentul European

- Consiliul

- Curtea de Justiţie

- Curtea de Conturi

Funcţiile acestor instituţii nu corespund schemei moştenite de la Montesquieu privind separarea puterilor. Puterea legislativă aparţine Consiliului, dar iniţiativa legislativă o are Comisia. Mai mult, prin procedura de co-decizie, şi Parlamentul European are un rol legislativ important. Comisia este executivul, dar împarte această funcţie cu Consiliul şi cu statele membre. Totuşi, când vine vorba de iniţiativa legislativă, Comisia este cea mai importantă instituţie, dar nu şi singura. Atât Consiliul cât şi Parlamentul pot face presiuni asupra Comisiei pentru a prezenta iniţiative legislative destinate îndeplinirii obiectivelor Tratatelor Constitutive. Nu în ultimul rând, fiecare dintre aceste trei instituţii le poate sancţiona pe celelalte în cazul blocării procesului legislativ . Toate acestea fac ca Uniunea Europeană să fie o structură de putere unică şi originală. În mod logic, activitatea de lobby pe lângă instituţiile europene trebuie să se adapteze la această structură de putere. Pe cale de consecinţă, şi lobby-ul european este unic şi original. Aşa cum o fac şi instituţiile europene, lobby-ul european păstrează unele dintre caracteristicile întâlnite în cazul diferitelor state naţionale sau organizaţii internaţionale dar, în mod cert, nu poate fi vorba despre acelaşi lucru.

Comisia Europeană

Comisia este una dintre instituţiile pe care Tratatele Constitutive le face responsabile cu îndeplinirea obiectivelor comunitare. Prin competenţe, structură şi mod de activitate Comisia reprezintă primul şi principalul punct de acces al grupurilor de interese care vor să facă un lobby eficient pe lângă instituţiile europene .

Competenţele

Pe scurt, Comisia are următoarele competenţe (Bărbulescu 2005, p. 168-184):

- normative, prin propunerile normative de dezvoltare a politicilor comunitare;

- de control, veghind asupra aplicării corecte a dreptului comunitar;

- de gestiune a politicilor comunitare;

- bugetare, prin redactarea Ante-proiectului de buget;

- de reprezentare a UE în organizaţiile internaţionale.

Participarea Comisiei la puterea legislativă comunitară se realizează pe trei căi (Bărbulescu 2005, p. 181):

- Comisia are competenţă în elaborarea propunerilor de acte normative, care apoi sunt aprobate de către Consiliu sau Consiliu şi PE.

- Comisia poate adopta Regulamente sau Directive.

- Comisia poate adopta Regulamente de aplicare.

Comisia exercită şi competenţe executive, în sensul că poate elabora în unele cazuri normele administrative concrete de aplicare ale dreptului primar sau derivat.