Proiectul Nabucco

Energia este esenţială pentru dezvoltarea economică şi socială şi îmbunătăţirea calităţii vieţii” , preciza ONU în Agenda 21 din 1992. Resursele naturale, în special cele energetice, au influenţat permanent şi în mod covârşitor evoluţia societăţii umane, dezvoltarea economică, economiile naţionale, economia mondială şi, mai recent, economia globală.

De altfel, în anii ‘70, Henry Kissinger spunea „Controlează petrolul şi poţi controla toate continentele ” Mai apoi, Michael Collon susţinea „Dacă vrei să conduci lumea, trebuie să controlezi petrolul. Tot petrolul. Oriunde se află acesta”.

La începutul secolului XXI asistăm la accentuarea dependenţei economiilor lumii de resursele energetice. Economia mondială depinde încă de petrol ca resursă centrală de energie, iar lupta pentru resurse domină geopolitica secolului XXI. Problema resurselor prezintă multe faţete, deficitul acestora având un rol important în declanşarea sau amplificarea unor conflicte, de polarizare şi/sau de catalizare a forţelor. Exemplele mai recente sunt cele din Cecenia, Angola, Irak, Sudan. Mai mult, accesul diferenţiat la resurse afectează relaţiile dintre state cu consecinţe dintre cele mai distrugătoare.

Competiţia pentru hidrocarburi pare a domina începutul de mileniu, cu polarizarea atenţiei pe statele Golfului, bazinul Caspic, Siberia de Est şi de Vest, Africa de Vest, Asia de Sud-Est, nordul Americii de Sud, Canada etc. Ultimele luni au oferit o nouă spirală a cursei energetice – speculaţiile. Din cauza acestora, preţul petrolului creşte

inexplicabil, nemotivat de raportul cerere-ofertă, care nu a suferit modificări radicale. Speculaţiile vor determina şi o creştere a preţului gazelor naturale, deoarece, în formula de calcul, preţul acestora este direct influenţat de cel al petrolului.

Resursele energetice şi de materii prime sunt, în general, limitate şi repartizate neuniform pe întinderea Terrei. Spectrul epuizării în următorii ani a resurselor energetice a făcut ca o parte însemnată a politicilor externe, dar şi a celor de putere, să fie preocupată, pe de o parte, de accesibilitatea conductelor şi terminalelor, de viitoarele trasee ale rutelor energetice, parteneriate etc. Pe de altă parte, se pune accent pe: identificarea celor mai eficiente căi de utilizare şi a posibilităţilor de substituire a acestor resurse; diminuarea dezechilibrelor de mediu determinate de exploatarea, condiţionarea, prelucrarea şi utilizarea resurselor.

Astfel, după unele estimări, cele mai mari rezerve mondiale de hidrocarburi se

găsesc în: zona Golfului Persic; Federaţia Rusă – Siberia; zona Mării Caspice – Asia Centrală; America de Sud – Venezuela – bazinul râului Orinoco; SUA şi Alaska; Canada – Newfoundland. Alte rezerve mai puţin importante se află în Marea Nordului, nordul Africii etc.

2.Regiunea Mării Negre

În primul rând, este foarte important de spus fapul că Regiunea Mării Negre este

o zonă de producţie şi distribuţie de o importanţă strategică pentru securitatea energetică

a UE, dispunând de numeroase resurse naturale, şi având şi o poziţionare strategică, la

întâlnirea dintre Europa, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu; mai mult decât atât, dispune

şi de un potenţial semnificativ de diversificare a aprovizionării cu energie. Această

diversificare presupune o bună şi elaborată colaborare2 cu ţările producătoare de energie,

cele de tranzit şi consumatorii în cadrul unui dialog privind securitatea energetică.

Obiectivul la care doreşte să se ajungă este instituirea unui cadru clar, transparent şi

nediscriminatoriu, în conformitate cu acquis-ul comunitar, pentru producerea, transportul

şi tranzitul energiei.

Atingerea acestui obiectiv este cu atât mai grea cu cât, vorbim de o

regiune cu conflicte îngheţate nerezolvate, cu multe probleme de mediu şi controale

insuficiente la graniţă, controale care ar trebui întărite, dat fiind că este o piaţă în

expansiune cu un potenţial de dezvoltare ridicat şi un punct important pentru fluxurile

energetice şi de transport.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, Uniunea Europeană prin intermediul unei

Comisii, dezvoltă în colaborare cu partenerii săi un nou coridor6 energetic pe axa Marea

Caspică - Marea Neagră. Mai mult decât atât, UE relizează o colaborare strânsă şi cu

partenerii regionali, menită să întărească stabilitatea energetică prin modernizarea

structurii energetice existente şi prin construirea de noi infrastructuri.