Puterea și Rolul Marilor Puteri în Relațiile Internaționale

Ce sunt marile puteri? Ce rol joacă marile puteri în relaţie cu ordinea internaţională? Acestea sunt întrebări fundamentale ale politicii internaţionale, la care vom încerca să dăm răspuns în rândurile următoare.

Înainte de a analiza problematica legată de marile puteri, trebuie să definim conceptul de putere.

Puterea este un concept central în relaţiile internaţionale, fiind adesea definită ca abilitatea de determina alt actor să facă ceea ce altfel nu ar fi făcut (sau să nu facă ceea ce ar fi făcut) . Puterea nu reprezintă prin ea însăşi influenţă, ci abilitatea sau potenţialul de a-i influenţa pe alţii. Mulţi cercetători ai Relaţiilor Internaţionale consideră că acest potenţial se bazează pe caracteristici sau proprietăţi (tangibile sau nonmateriale) specifice statelor – precum mărimea, nivelul venitului, capacitatea de armare etc. a acestora. Aceasta este puterea înţeleasă drept capacitate. Capacitatea este mai uşor de măsurat decât influenţa.

Mai mult, puterea depinde de elemente nomateriale. Capacităţile îi conferă statului potenţialul de a-i influenţa pe alţii numai în măsura în care liderii politici le pot mobiliza şi utiliza eficient şi strategic. Aceasta depinde de voinţa naţională, de talentul diplomatic, de susţinerea populară a guvernului (legitimitatea sa) etc.

Unii cercetători subliniază puterea ideii – abilitatea de maximiza influenţa capacităţii printr-un proces psihologic. Acest proces include mobilizarea internă a capacităţilor – adesea, prin intermediul religiei, ideologiei sau (în mod special) naţionalismului. Influenţa internaţională se poate obţine şi prin formularea unor reguli de conduită în vederea schimbării modului în care alţii percep propriul interes naţional. Dacă valorile unui stat devin larg împărtăşite de alte state, atunci, cu uşurinţă, acestea vor influenţa şi pe altele. De exemplu, Statele Unite au influenţat multe state să accepte valorile pieţei şi ale comerţului liber. Aceasta a fost numită putere soft.

Când folosim termenul de „mare putere”, se înţelege trei lucruri. Primul, se referă la faptul că există două sau mai multe puteri comparabile ca poziţie; în acest sens, nu putem folosi acest termen dacă vorbim despre Imperiul Roman sau de China Imperială, deoarece acestea au fost entităţi politice care au avut o poziţie unică în sistemul internaţional în care operau.

În al doilea rând, marile puteri se află în prima linie în ceea ce priveşte puterea militară. Statele care sunt mari puteri sunt comparabile ca putere militară şi nu există o altă clasă a puterii superioară lor.

În al treilea rând, marile puteri sunt recunoscute de celelalte state şi de proprii lor conducători, ca având anumite drepturi şi responsabilităţi speciale. De exemplu, ele îşi revendică dreptul, în anumite situaţii, de a juca un rol hotărâtor în chestiuni care afectează pacea şi securitatea sistemului internaţional. „Marile puteri acceptă responsabilitatea şi se consideră de către celelalte state că ele au datoria de a-şi modifica politicile în lumina sarcinilor manageriale ce le revin. Statele care, precum Franţa napoleoniană sau Germania nazistă, sunt puteri militare de prim rang, dar care nu sunt considerate de către proprii conducători sau de alte state ca având aceste drepturi şi răspunderi, nu sunt, la drept vorbind, mari puteri.”

În concluzie, ideea de mare putere presupune şi implică ideea de societate internaţională ca fiind opusă unui sistem internaţional, un organism al comunităţilor politice independente legate între ele prin reguli şi instituţii comune. Sursa acestor depturi şi îndatoriri speciale nu decurge din faptul că marile puteri sunt membri permanenţi ai Consiliului Naţiunilor sau ai Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, deoarece acestea drepturi şi responsabilităţi sunt recunoscute în orice caz.