Realismul și Crizele Războiului Rece

INTRODUCERE

Realismul este considerat unul din curentele de gândire ce au influenţat în mare măsură domeniul relaţiilor internaţionale, este un curent caracterizat prin pragmatismul ideilor sale, prin obiectivitatea sa în raport cu definirea actorilor din arena internaţională.

Realismul structurează înţelegerea evenimentelor, conceperea şi desfăşurarea politcii externe, configurarea conflictelor internaţionale. De fapt o mare parte a secolului XX, pornind de la premise că statele sunt motivate mai puţin de idealuri, în mare măsură motivaţia fiind bazate pe puetere, securitate si propriile lor interese, astfel statele vor acţiona strict raţional pentru s+şi păstra şi mări puterea, respective securitatea.

Războiul Rece cu ce tot ce a însemnat el: conflicte militare, economice, ideologice şi nu numai, el este tratat cel mai bine doar din perspectiva realistă.

Războiul Rece nu a fost doar un conflict între doua superputeri ci a implicat majoritatea statelor lumii, determinând configuraţia sistemului politic internaţional şi raporturile dintre state.

Pe tot parcursul acestei perioade a existat riscul degenerării într-un război la scară mondială.

Cu toate că principalul obiectiv al celor doi adversari era evitarea acestui lucru au existat câteva momente cheie, de gestionarea cărora a depins o posibila declanşare a celui de-al treilea război mondial.

Capitolul I: Realismul în relaţiile internaţionale

I.1 Realismul – paradigma centrală a relaţiilor internaţionale

Realismul este una dintre paradigmele centrale ale domeniului relaţiilor internaţionale, ce structurează înţelegerea evenimentelor, conceperea şi desfăşurarea politicii externe a secolului XX. În mod fundamental, acesta are la bază o serie de consideraţii filosofice asupra naturii umane: omul este rău, egoist şi supus unei înclinaţii naturale către căutarea puterii, ca atare el trăieşte într-o permanentă nesiguranţă, fiind marcat de o profunda neîncredere în oameni şi suspiciune la adresa celorlalţi. De asemenea realismul susţine că omul este rău şi egoist. Natura umană este fundamental înclinată spre căutarea puterii în raport cu ceilalţi, a dominaţiei sale asupra celorlalţi. O astfel de viziune conduce către un război al tuturor împotriva celorlalţi.

La nivelul politicii internaţionale s-a produs următoarea distincţie: în relaţiile internaţionale lucrăm cu două tipuri de oameni-omul, individul ca eşafodaj al domeniului relaţiilor internaţionale, şi conducătorul cel care întemeiază şi conduce statul. În acest mod, ne lovim de un dublu determinism.

Din perspectiva autorilor realişti, nu există o anume schimbare în natura umană, de unde decurge în mod necesar că nu exista progres. Din acest punct de vedere, realismul este o paradigmă conservatoare.

Aşadar, realismul urmăreşte în ultimă instanţă să investigheze acele concepte fundamentale şi cadre de gândire pe care le folosim în mod curent pentru a explica şi exprima realitatea prin: putere, raţiune, interes.

Principala premisă a autorilor realişti este cea a naturii umane.

I.2 Principiile realismului formulate de Morgenthau

Politica internaţională este guvernată de legi şi obiective ce se regăsesc în natura umană. Aceasta este neschimbătoare şi orientată către câştigarea de putere şi dominaţie asupra celorlalţi. Pe baza acestor obiective ale politicii ce îşi au originea în natura umană este posibil să concepem o teorie raţională a politicii internaţionale care le reflectă fidel .

Interesul statelor este definit în termini de putere, conceptul de putere este absolut necesar şi definitoriu pentru relaţiile internaţionale, care în esenţa lor , sunt relaţii de putere între statele naţionale ale sistemului internaţional.