Reconstrucție postconflict - al doilea război civil din Liberia - alegeri postconflict

Introducere

Odată cu sfârșitul Războiului Rece anii ‘90 aduc numeroase războaie civile, astfel multe dintre studii se concentrează pe studiul cauzelor și efectelor acestui tip de conflict. Se remarcă o diferență între războaiele civile izbucnite după sfârsitul Războiului Rece (noi) și cele precedente (vechi). Războaiele civile ”noi” sunt caracterizate ca fiind brutale, depolitizate, luptând pentru a obține profit și putere, nu o luptă ideologică, politică precum și în majoritatea cazurilor războaielor ”echi” . Astfel de războaie civile ”noi” întalnim în Mali, Liban, Angola, Liberia sau Sierra Leone.

Termenul de conflict are proveniența de la termenul latinesc confligo ere - a se lupta, a se bate între ei; mai multe dicționare definesc conflictul prin termeni similari violenței cum ar fi: disensiune, fricțiune, dispută, ceartă, scandal. Conflictul este văzut și precum un dezacord sau o opoziție acută de idei, interese ori ca tulburare emoțională care rezultă din ciocnirea impulsurilor opuse.

Reconstrucția postconflict este suma de activități pe care o realizează comunitatea internațională și statul în cauză pentru a consolida pacea și a readuce modul de viață cât mai aproape de cel anterior declanșării conflictului.

Istoria Liberiei pornește de la începutul secolului XIX, cu așa-numiții Libero-Americani - o comunitate de sclavi liberi din Statele Unite ale Americii ce constituiau aproximativ cinci procente din populația țării, restul fiind reprezentat de populația indigenă. În urma declarației de independență și suveranitate din 1847, coloniștii au imitat structura administrativă americană, construind o democrație multi-partidică. Cu toate acestea, populația indigenă a fost sistematic exclusă din viața politică, economică și socială - fapt ce a reprezentat un factor major în lovitura de stat militară din 1980 ce a pus capăt celor 133 de ani de supremație politică, economică și socială a coloniștilor.

Inițial percepută pozitiv de majoritate, lovitura de stat militară și-a arătat adevăratele valențe represoare. Conceptul de stat de drept a dispărut treptat, culminând cu lichidarea celor ce aduceau critici la adresa Puterii. Cedând în fața presiunii publice, conducerea militară a fost de acord cu organizarea de alegeri prezidențiale și legislative în sistem multi-partidic în 1985, însă continuându-și tacticile nedemocratice - printre care frauda electorală în favoarea liderului militar și politicile guvernamentale represive - , junta a stârnit nemulțumirea majorității liberienilor și declanșarea războiului civil în 1989.

Precum în cazul rebeliunii militare din 1980, în scurt timp a devenit evidentă dorința de putere și lăcomia liderilor noii rebeliuni. Atrocitățile comise de cei din urmă au reușit să le depășească pe cele comise de cei pe care doreau să-i înlăture de la putere, astfel încăt a fost necesară o intervenție militară din partea Comunității Economice a Statelor Vest-Africane (ECOWAS) și a Organizației Națiunilor Unite. La inițiativa ECOWAS s-au organizat alegeri în 1997, ce s-au concretizat prin alegerea lui Chareles Taylor în funcția de președinte. Contrar speranțelor majorității liberienilor ce l-au votat pe Taylor, violențele deși s-au redus, nu au încetat. În urma asedierii capitalei de către rebeli în Mai 2003, comunitatea internațională sub conducerea ECOWAS a organizat o conferință de pace în Accra, Ghana, menită să ofere o soluționare a crizei pe termen lung.

La Conferința de pace de la Accra au participat cele trei părți implicate în conflict, Liberienii Uniți pentru Reconciliere și Democrație, Mișcarea pentru Democrație în Liberia și Guvernul Liberian asediat, alături de partidele politice și membrii ai societății civile.

Această conferință a dus la instituirea unui guvern interimar numit Guvernul de

Tranziție Național Liberian, însărcinat cu trei mandate:

- Dezarmarea, demobilizarea și reintegrarea combatanților;

- Reinstalarea persoanelor dislocate intern și repatrierea refugiaților;

- Organizarea de alegeri electorale democratice.

Guvernul de tranziție a avut o durată de activitate de doi ani, din momentul semnării acordului - 18 August 2003. În Februare 2004, s-a făcut nominalizarea membrilor Comisiei Electorale, aceștia fiind confirmați ulterior și de către Adunarea Legislativă.