Regimul Juridic al Actelor Administrative - Condiții ale Legalității

Regimul juridic al actelor administrative reprezintă „un ansamblu de reguli de fond şi de formă, care conturează personalitatea actelor administrative în circuitul juridic, în sensul că evocă criteriile de legalitate ale acestora”.

Deşi, în prezent nu există unanimitate de opinie în privinţa determinării conţinutului regimului juridic al actelor administrative, autorii de drept administrativ au convenit asupra unor elemente constante în această privinţă, astfel că majoritatea consideră că atunci când se vorbeşte despre regimul juridic al actelor administrative, trebuie avute în vedere acele reguli juridice având ca obiect de reglementare condiţiile de legalitate a emiterii/adoptării acestor acte şi efectele pe care actul le produce.

Analiza acestor reguli relevă pentru actele administrative un regim juridic distinct, specific, de drept administrativ, guvernat de Constituţia României şi de Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004. Elementul central al acestui regim juridic îl reprezintă legalitatea, principiu de ordin constituţional , deci fundamental şi prin raportare la activitatea administraţiei publice. De altfel, şi în literatura mai îndepărtată s-a arătat că emiterea actelor administrative cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare este condiţia unică care exprimă aspectele variate ale condiţiilor de valabilitate ale actelor administrative . Şi în prezent, legalitatea este considerată corolarul condiţiilor de legalitate ale actelor administrative, elementul central al regimului juridic aplicabil actelor administrative. Principiul legalităţii este expres consacrat şi în art. 2 al Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală, dar şi în alte dispoziţii, precum cele cuprinse în art. 5 ale Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice care prevede că aceste servicii „se organizează şi se administrează cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind administraţia publică locală, descentralizarea administrativă şi financiară, dezvoltarea regională, finanţele publice locale şi cu respectarea principiului legalităţii.” Dacă actele normative care formulează expres acest principiu sunt pe cât de puţin numeroase, pe atât de bine plasate în ierarhia izvoarelor juridice, nu este lipsit de importanţă practică a constata că sfera izvoarelor legalităţii a cunoscut în ultimii ani şi în ţara noastră o multiplicare fără precedent, concomitent cu dezvoltarea situaţiilor de fluctuaţie şi inconsecvenţă legislativă.

Legalitatea actelor administrative poate fi definită ca fiind „conformitatea acestora cu legea fundamentală, cu legile elaborate de Parlament, cu Ordonanţele de Guvern şi cu toate celelalte acte normative care au o forţă juridică superioară” actului administrativ , fie că sunt acte cu caracter naţional sau internaţional. Prin faptul că acest principiu se impune în egală măsură administraţiei şi indivizilor, el devine pentru aceştia din urmă, în raporturile lor cu autorităţile, o garanţie împotriva arbitrariului, incoerenţei şi ineficacităţii acţiunii autorităţii. S-a conchis astfel că „principiul legalităţii semnifică o constelaţie de nevoi şi principii cum ar fi: statul exclude anarhia, lipsa arbitrariului în activitatea autorităţilor publice, legalitatea în relaţia stat-individ, existenţa unei justiţii independente care să asigure protecţia” . În perspectiva aderării României în Uniunea Europeană şi a ratificării Tratatului instituind o Constituţie pentru Europa, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile exprese ale acestuia, potrivit căruia „Constituţia şi dreptul adoptat de către instituţiile Uniunii în exercitarea competenţelor ce i-au fost conferite acesteia au prioritate faţă de dreptul statelor membre” (art. I-6), care exprimă principiul supremaţiei dreptului comunitar faţă de dreptul naţional în domeniile în care Uniunea îşi exercită competenţele, în baza cărora poate adopta acte normative obligatorii din punct de vedere juridic. Până a deveni izvor de drept scris, acest principiu a fost consacrat pe cale jurisprudenţială de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene . El este deja înscris în Constituţia României revizuită: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”. Tratatul constituţional nu face prin acest text o ierarhie a izvoarelor dreptului comunitar, ci consacră doar prioritatea Constituţiei şi a actelor adoptate în temeiul acesteia în raport cu dreptul intern .

În acest context de idei, şi cu referire la categoria actelor administrative normative, relevante sunt dispoziţiile art.4 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative , conform cărora: „(1) Actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte. (2) Categoriile de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituţie şi prin celelalte legi. (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor de Guvern se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă”. Pe acest temei legiuitorul nostru instituie obligaţia autorităţilor administraţiei publice de a menţiona în preambulul actelor administrative temeiul legal pe care se fundamentează actul respectiv .

În ceea ce priveşte actele administraţiei publice locale, art.77 alin.(2) al Legii nr.24/2000, republicată stipulează: „Reglementările cuprinse în hotărârile consiliilor locale şi ale consiliilor judeţene, precum şi cele cuprinse în ordinele prefecţilor sau în dispoziţiile primarilor nu pot contraveni Constituţiei şi reglementărilor din actele normative de nivel superior.”