Regimuri Politice

Capitolul I. Precizãri conceptuale.

I.1 Conceptul de regim politic.

Cu toate cã se observã acordarea unei importante din ce în ce mai scãzute de cãtre disciplinele socio-politice notiunii de regim politic, este însã destul de evident, mai ales în contextul global actual cã aceasta nu ºi-a pierdut sub nici o formã actualitatea sau, mai ales, utilitatea. Ne referim aici în special la evenimentele marcante ale secolului al XX-lea ºi începutul secolului actual, la ciocnirile, în fond, între regimurile democratice ºi cele totalitare, începând de la cel de-al Doilea Rãzboi Mondial, conflictele regionale ºi pânã la problemele actuale legate de terorism.1

Cu toate acestea, teoria politicã încearcã sã gãseascã un punct de vedere median, încercând sã nu stabileascã a priori un regim bun, plasat dinainte în vârful unei piramide, pornind de la care sã desfãºoare lista cu formele sale mai mult sau mai putin degradate. Nu scapã însã din vedere diversitatea societãtilor politice ºi complexitatea experientelor istorice.2

Având multiple sensuri, termenul de politic apare ca un fapt social incontestabil, universal, dar a cãrui sferã ºi limite exacte rãmân imprecise. Politicul defineºte spatiul local în care indivizii aleg sã supunã conflictele lor de interese reglementãrii unei puteri care detine monopolul coercitiei legitime.3

Majoritatea discutiilor legate de regimurile politice graviteazã în jurul stiintei politice, care îsi gãseste începuturile în Politica lui Aristotel: monarhie, aristocratie, democratie, cu formele lor degradate- tiranie, oligarhie. De obicei, notiunea de regim politic este atasatã institutiilor guvernamentale.

Conceptia anticilor asupra politicului îl prezintã pe acesta atât ca pe un mod de organizare a Cetãtii, si astfel, un mod de viatã pentru cei din aceastã cât mai ales ca pe un regim ale cãruii fundamente reprezintã semnificatiile centrale ale ale societãtii, un ghid deci care sã modeleze moravurile si stilurile de viatã ale membrilor acesteia. În viziunea clasicilor, politicul stã „ sub

1 Adrian Gorun, Dan R. Mateiu, Horatiu T. Gorun, Introducere în stiinta politicã. Regimurile politice. Participarea politicã. Elitele politice. Editura Presa Universitarã Clujeanã, Cluj-Napoca, 2003, p.122.

2 Jean Baudouin, Introducere în sociologia politicã Editura Amarcord, Timisoara, 1999, p.118.

3 Cezar Avram, Roxana Radu, Regimuri politice contemporane:democratiile , editura Aius, anul 2007, p.33.

semnul universalului”, asa cum afirmã Baudoin, fiecare societate confruntându-se cu diferite probleme si gãsind diferite solutii la acestea. Însã, cu toate acestea, notiunea de regim politic nu trebuie sã opunã punctul de vedere al actorului cu punctul de vedere al spectatorului, mai exact, sfera actiunii si sfera cunoasterii, desi se stie cã aceastã disputã, între punctul de vedere al stiintei sau al practicii si punctul de vedere al teoriei creezã destule tensiuni.

ªtiinta politicã contemporanã distinge trei tipuri de organizare politicã,si anume: democratiile pluraliste, regimurile autoritare, sistemele totalitare. Orice regim politic este necesar sã dispunã de un minimum de organizare institutional, care este definit de obicei prin constitutie. În definirea si clasificarea regimurilor politice este luatã în discutie si proprietatea, precum si nivelul de dezvoltare ai respective tari

În ceea ce priveste regimurile politice, un fapt foarte important care trebuie mentinut este acela cã majoritatea analistilor politici înteleg prin acesta drept regimul exercitãrii puterii politice.4 Acesta fiind astfel, atât de diferit între diversele regimuri politice, era imposibil sã nu se ajungã la necesitatea unei anumite clasificãri, la un punct de vedere care sã ne informeze asupra valorilor si utilitãtilor diferitelor societãti politice. Era astfel lesne de înteles cã o societate cu adevãrat pluralistã, liberã, poate fi vreodatã compatibilã cu mãsurile autoritare si totalitare. În aceastã privintã a fost destul de clarificator mai ales sfârsitul de secol XX, cu epuizarea în cadrul acestuia a utopiilor totalitare, fapt ce a dus dealtfel spre tendinta de universalizare a ideii democratice, si la o transparentã a laturii care pune fatã în fatã regimurile democratice si regimurile nedemocratice.