Regimuri politice democratice în statele occidentale - studiu de caz SUA

CAPITOLUL I. Democratia

Democratia este o forma de organizare si conducere politica a societatii prin consultarea cetatenilor, tinand cont de vointa acestora, de interesele si aspiratiile de progres ale tarii. Este guvernarea de catre popor, puterea suprema revenind poporului si fiind exercitata direct de el sau de catre reprezentantii alesi conform unui sistem electoral liber.

Ca forma de organizare si conducere politica a societatii, democratia presupune doua parti: conducatori si condusi (guvernanti si guvernati), prin consens intre cele doua parti. Detinatorii puterii politice, indiferent care ar fi apartenenta lor de grup social, trebuie sa reprezinte vointa majoritatii poporului.

Democratia este un tip de regim politic dar si un mod de viata. Ea este produsul societatilor dar este si producatoare de viata si de stiluri colective de existenta. Studiul democratiei cuprinde un ansamblu de legi care guverneaza viata colectiva, sentimentele sociale, emotiile etc.

Lumea democratiei este astazi raspandita in spatiul geo-politic. Democratia moderna s-a intemeiat in societatea capitalista prin conceptele de: libertate, egalitate a sanselor, recunoasterea drepturilor omului, minimum de interventie a statului, maximum de autonomie. Mecanismele care ajuta democratia sa lucreze s-au realizat treptat.

Democratia s-a regasit, de-a lungul istoriei sale, sub doua forme: democratie directa si democratie reprezentativa. In prima varianta, de democratie directa, toti cetatenii puteau participa la luarea hotararilor de interes public, fara a se folosi de reprezentanti alesi sau numiti. Acest sistem este practicabil doar in cadrul unor societati cu un numar restrans de membrii. Atena Antica a fost prima democratie din lume care s-a condus pe acest principiu. Societatile moderne, numeroase si complexe de astazi se ghideaza, insa, dupa principiul democratiei reprezentative. In acest tip de democratie reprezentativa, cetatenii aleg reprezentanti oficiali care iau hotarari politice, elaboreaza legi si administreaza programe spre binele public. Toate democratiile reprezentative sunt sisteme in care hotararile publice sunt luate conform opiniei majoritatii cetatenilor.

Pentru ca in mod real societatea sa se bazeze pe o organizare si pe o conducere politica democratica, trebuie sa se respecte anumite reguli sau principii de baza.

CAPITOTLUL II. Evoluţia democraţiei

Polis-urile din antichitatea grecească, în special Atena, sunt considerate leagănul democraţiei, veche de peste 2500 de ani.

Democraţia în polis-ul antic

Zorii democraţiei în polisul grecesc

Începuturile democraţiei se află în strânsă legătură cu naşterea polisului grecesc. Conceptul statal modern nu poate fi echivalat în nici un caz cu cel antic. Prin polis înţelegem comunitatea, iar prin politică, reglementarea problemelor de ordin public. Polisul se constituie din comunităţi primare, bărbat - femeie, stăpân - sclav. Majoritatea familiilor formează o asociaţie de sexe, pluralitatea familiilor, polisul. În aceste comunităţi orăşeneşti apărute după secolul al IX-lea î. Hr. s-a dezvoltat o societate (demos), care cuprindea în rândurile sale pe toţi oamenii liberi, care beneficiau de drepturi politice egale.

Guvernele, diferite de la un polis la altul, erau alese de Adunarea Populară. În punctul de maximă înflorire a democraţiei greceşti, în secolele V şi VI î.Hr., această Adunare avea în grijă procesul legislativ, precum şi politica externă, internă, financiară şi militară. Democraţia antică se sprijinea pe principii precum egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, dreptul la liberă opinie şi de liber acces la funcţiile publice. Adunarea alegea din rândurile sale juraţi care împreună funcţionau ca o curte de justiţie. Funcţiile publice nu erau conferite decât pe termen scurt, iar cei numiţi în aceste funcţii erau obligaţi să dea socoteală în faţa opiniei publice pentru acţiunile întreprinse.

La o privire mai critică nu putem trece cu vederea dezavantajele acestei forme de guvernare. În primul rând, drepturile şi obligaţiile nu erau valabile decât pentru cetăţenii deplini, în minoritate. Femeile, străinii, sclavii şi acei locuitori care nu erau cetăţeni deplini nu se aveau nici un drept, iar dacă le aveau, acestea erau foarte limitate. Aceştia nu puteau achiziţiona pământuri, nu puteau ocupa funcţii publice şi nu aveau drept de vot. Polisul presupunea aşadar dominaţia minorităţii. Şi pentru că Adunarea guverna în mod direct exista mereu pericolul ca impulsurile de moment şi demagogia să conducă la decizii eronate.