Relații externe ale UE cu America Latină

Introducere

Prin dimensiunea sa economică, financiară şi comercială, Uniunea Europeană ocupă o poziţie importantă pe scena mondială. Fiind cea mai mare putere comercială din lume, cu o monedă care o situează pe locul al doilea la nivel de putere monetară, UE consacră peste 7 miliarde de euro pe an asistenţei acordate ţărilor în curs de dezvoltare. Uniunea a încheiat acorduri comerciale şi de asociere cu majoritatea ţărilor şi în majoritatea regiunilor lumii.

Uniunea Europeană îşi intensifică nu doar relaţiile bilaterale, ci şi pe cele cu grupările regionale, printre care se află și America Latină. La nivelul Uniunii Europene se acordă o importanță deosebită relației cu statele Americii Latine, în contextul globalizării accentuate și a noii ordini mondiale.

Capitolul I. Evoluția relațiilor externe ale Uniunii Europene cu America Latină

1.1 Istoricul relațiilor dintre UE și America Latină

În timpul Războiului Rece U.E. nu considera America Latină potrivită pentru a se încadra în politica externă a acesteia, însă la sfârșitul anilor ’50 țările vest europene au restabilit legăturile comerciale cu America Latină, legături care după anii ’90 au luat amploare.

America Latină și UE s-au bucurat de un parteneriat strategic începând cu primul summit bi-regional, cel de la Rio de Janeiro, în 1999. Începând cu acest summit, miniștrii de externe ai statelor celor două regiuni se întâlnesc la fiecare doi ani, aceste întâlniri fiind alternate cu summit-urile șefilor de stat și de guvern din UE, America Latină și Caraibe.

Parteneriatul între cei doi actori globali a început cu tratatul de cooperare între UE și Mercosur, semnat în 1995. Invesțiile europene în America Latină, în special zona Mercosur (Argentina, Paraguay, Uruguay și Brazilia) crescuseră de 10 ori față de cele din 1990 iar 15% din investițiile străine directe europene s-au îndreptat către zona Mercosur. Dintre cele 25 de companii mari din America Latină, 14 sunt europene. Volumul exporturilor de bunuri din UE către America Latină a crescut de la 17 miliarde de euro în 1990 la 54,7 miliarde în 2000, iar exporturile din America Latină către UE au evoluat de la 27 de miliarde de euro la 49 de miliarde, în aceeaşi perioadă.

Proiectele sociale sunt un alt domeniu în care cooperarea s-a extins. Între 1995 şi 1999 UE a cheltuit 1,9 miliarde euro pentru sprijinul acestei regiuni. Pentru refacerea statelor afectate de uraganul Mitch au fost date 250 de milioane euro. În prezent Uniunea Europeană este principalul furnizor de asistenţă pentru dezvoltare din regiune. Ajutorul pentru America Latină a crescut cu 20% din 1999 până astăzi, astfel încât acum UE asigură 60% din sprijinul mondial pentru dezvoltarea acestei zone (16% din acesta, aproximativ 300 de milioane de dolari anual, provenind din bugetul UE, iar restul este sprijin bilateral al statelor membre).

Cooperarea între UE și America Latină au în vedere întărirea instituţiilor democratice, a statului de drept şi protecţia drepturilor omului. Sprijinul pentru dezvoltare acordat are în vederea realizarea unei mai ample integrări regionale, combaterea sărăciei, inegalităţilor şi excluziunii sociale, sprijinul pentru realizarea reformelor economice şi creşterea competitivităţii și nu în ultimul rând, educarea şi formarea profesională cu un accent sporit pe noile tehnologii.

Relațiile externe dintre cei doi actori globali nu au scăpat din vedere nici problema drogurilor. Astfel, în aprilie 1998 s-a stabilit un mecanism de coordonare şi cooperare între UE şi America Latină, bazat pe principiul responsabilităţii împărtăşite, care și-a propus să reducă atât oferta, cât și cererea de droguri în scopul împlinirii acestor obiective realizându-se un plan de acţiune. Nelipsite au fost și reuniunile la nivel înalt cu scopul urmăririi eficacității acţiunilor şi proiectelor de cooperare în vederea combaterii traficului şi consumului de droguri.

Extinderea legăturilor comerciale şi a schimburilor economice a evoluat în paralel cu un proces de creare a unui dialog instituţionalizat la nivel politic. Dialogul acesta a evoluat pe mai multe direcţii: un dialog bi-regional care să includă toate statele din cele două zone geografice; dialoguri specializate cu entităţi mai mult sau mai puţin integrate (Mercosur, Comunitatea Andină, Piaţa Comună a Americii Centrale) şi dialogul cu state specifice: Mexic şi Chile.