România în Procesul de Aderare la UE

I. UNIUNEA EUROPEANÃ

Ce este ?

Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a inceput in anul 1951,

intre sase tari europene (Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda). Dupa cincizeci de ani

si cinci valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda si Regatul Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania si

Portugalia; 1995: Austria, Finlanda si Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,

Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria), Uniunea Europeana are astazi 25 state membre, 460 milioane

locuitori si se pregateste pentru a şasea extindere.

La baza intregii constructii europene sta vointa de a lucra impreuna, pe baza unor interese comune.

Acestea au condus la convingerea ca in unele domenii se pot obtine rezultate mult mai bune la nivel

european decat la nivel national. Asa s-a ajuns la politici comune tuturor statelor membre, elaborate

si adoptate de institutiile comunitare cu aplicabilitate pe intreg teritoriul Uniunii. Existenta politicilor

comune confera unicitate Uniunii Europene, pentru ca demonstreaza acceptarea cedarii unei parti a

suveranitatii statelor membre catre institutiile europene.

Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relatiile dintre statele membre si intre popoarele

acestora, intr-o maniera coerenta, avand drept suport solidaritatea.

Obiectivele Uniunii Europene

- promovarea progresului economic si social (piata unica a fost instituita in 1993, iar moneda unica

a fost lansata in 1999);

- afirmarea identitatii Uniunii Europene pe scena internationala (prin ajutor umanitar pentru tarile

nemembre, o politica externa si de securitate comuna, implicare in rezolvarea crizelor

internationale, pozitii comune in cadrul organizatiilor internationale);

- instituirea cetateniei europene (care nu inlocuieste cetatenia nationala dar o completeaza,

conferind un numar de drepturi civile si politice cetatenilor europeni);

- dezvoltarea unei zone de libertate, securitate si justitie (legata de functionarea pietei interne si

in particular de libera circulatie a persoanelor);

- existenta si consolidarea relatiilor in baza dreptului comunitar (corpul legislatiei adoptate de

catre institutiile europene, impreuna cu tratatele fondatoare);

Scurt istoric al Uniunii Europene

50 DE ANI DE ISTORIE

Creată în scopul de a garanta o pace durabilă, construcţia europeană s-a concretizat după cel de-al

Doilea Război Mondial. La 9 mai 1950 Ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman,

propune, pe baza unei idei a lui Jean Monnet, punerea în comun a resurselor de cărbune şi de oţel ale

Franţei şi Germaniei în cadrul unei organizaţii deschise către celelalte ţări europene. La apel au

răspuns încă patru state, Tratatul de instituire a Comunităţii Economice a Cărbunelui şi a Oţelului

(CECO) fiind semnat la Paris, la 18 aprilie 1951, de către Franţa, Germania, Belgia, Italia, Luxemburg

şi Olanda. Tratatul CECO a intrat în vigoare la 23 iulie 1952.

La 25 martie 1957, cele şase state membre ale CECO semnează, la Roma, Tratatele de instituire a

Comunităţii Economice Europene (CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom),

denumite generic “Tratatele de la Roma”. La cele trei Comunităţi au aderat în anii următori nouă

state: Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie în 1973, Grecia în 1981, Spania şi Portugalia în 1986,

Austria, Finlanda şi Suedia în 1995.

Prin Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, se

constituie Uniunea Europeană, având la bază cei trei piloni:

- primul pilon, Comunităţile Europene, permite instituţiilor Uniunii să coordoneze politici comune în

diverse domenii (Piaţa unică, transporturi, concurenţă, moneda unică, ocuparea forţei de muncă,

educaţie, cultură, sănătate, protecţia consumatorilor, cercetare, protecţia mediului, agricultură,

ş.a.), urmând obiectivul de coeziune economică şi socială;

- al doilea pilon, Politica externă şi de securitate comună, reprezintă cadrul acţiunilor comune ale

statelor membre ale Uniunii Europene în acest domeniu;

- al treilea pilon, Cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală, este cadrul cooperării

dintre organele de poliţie şi de justiţie din cele 15 state membre pentru consolidarea securităţii

interne.

Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 şi intrat în vigoare la 1 mai 1999, conţine

prevederi în următoarele domenii: drepturile cetăţenilor (în special, protecţia drepturilor

fundamentale), cooperarea în domeniul securităţii şi justiţiei (integrarea acquis-ului Schengen în

competenţele Uniunii Europene), Politica externă şi de securitate comună (alegerea unui Înalt

Reprezentant pentru PESC) şi consolidarea democraţiei.

Tratatul de la Amsterdam extinde aria politicii de protecţie a consumatorilor, stabileşte ca obiectiv

dezvoltarea durabilă a mediului înconjurător, conferă Uniunii Europene o nouă competenţă în materie

de ocupare a forţei de muncă, consolidează protecţia socială în domeniul egalităţii de şanse şi al

luptei împotriva excluderii.

Tratatul de la Nisa a fost semnat de către Miniştrii Afacerilor Externe ai statelor membre ale Uniunii

Europene la 26 februarie 2001 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 2003, după ce a fost ratificat de

fiecare stat membru, fie prin vot în parlamentul naţional, fie prin referendum. Tratatul de la Nisa,

considerat indispensabil viitoarei extinderi, conţine prevederi pentru a asigura o bună activitate

instituţională în momentul când Uniunea va avea aproape 30 de membri, înscriindu-se deci în viziunea

unei reforme instituţionale ale cărei 3 axe principale sunt: componenţa şi modul de funcţionare al

instituţiilor europene, procedura de decizie din cadrul Consiliului de Miniştri şi consolidarea cooperării

între instituţii. La 16 aprilie 2003, zece state au semnat Tratatul de Aderare: Cipru, Estonia, Letonia,

Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria.

Istoria Uniunii Europene se bazeaza pe cronologia celor mai importante realizari ale Uniunii si

institutiilor sale:

- 1950, 9 mai: Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei, inspirat de Jean Monnet,

propune planul ce va sta la baza Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului sau CECO

("Declaratia Schuman");

- 1951, 18 aprilie: Este semnat Tratatul de la Paris pentru constituirea CECO, de catre Belgia,

Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda;

- 1953, 10 februarie: Piata Comuna a carbunelui si otelului devine functionala. Cele sase state

fondatoare inlatura barierele vamale si restrictiile cantitative cu privire la materiile prime

mentionate;

- 1954, 30 august: Proiectul de tratat pentru crearea unei Comunitati politice europene

esueaza, odata cu respingerea de catre Parlamentul francez, in august 1954, a tratatului

asupra Comunitatii Europene a Apararii;

- 1957, 25 martie: Sunt semnate tratatele care instituie Comunitatea Europeana a Energiei

Atomice (EURATOM) si Comunitatea Economica Europeana (CEE) de catre cele sase tari -

Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda; tratatele de infiintare sunt cunoscute

sub numele de Tratatele de la Roma si au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958;

- 1967, 1 iulie: Intra in vigoare Tratatul de constituire a unui singur Consiliu si a unei singure

Comisii a Comunitatilor Europene;

- 1987, 1 iulie: Intra in vigoare Actul Unic European (AUE), care adauga cooperarea politica

celei economice;

- 1993, 1 noiembrie: Intra in vigoare Tratatul asupra Uniunii Europene. Comunitatile Europene

(CECO, EURATOM si CEE), impreuna cu Politica externa si de securitate comuna si Justitia si

afacerile interne reprezinta cei trei piloni ai UE;

- 1997, 16 iulie: Este adoptata "Agenda 2000 - pentru o Europa mai puternica si mai extinsa",

care trateaza reforma institutionala a UE, prezinta viziunea asupra extinderii Uniunii si

opiniile Comisiei cu privire la cererile de aderare la UE ale celor zece tari central europene;

- 1998, 4 noiembrie: Primele Rapoarte anuale referitoare la stadiul de indeplinire a conditiilor

de aderare la UE;