România și Acceptarea ei în UE

I. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Extinderea Uniunii Europene reprezintă cea mai mare provocare a Europei la începutul secolului al XXI-lea, fiind şansa unică de a uni un continent - mult prea mult timp, dezbinat de războaie şi de tot felul de divergenţe - şi de creştere a prestigiului acestuia sau mai bine zis - de reaşezare pe soclul ce i s-a cuvenit dintotdeauna.

După 1990, Consiliul European a pus în discuţie posibilitatea extinderii Uniunii Europene prin cooptarea de noi membrii dintre ţările Europei Centrale şi de Est. În acest scop, toate ţările candidate la aderare au încheiat Acorduri de Asociere cu Uniunea Europeană, care prevăd instaurarea unei zone de comerţ liber şi modalităţile instituţionalizate de dialog între guvernele acestor ţări şi instituţiile comunitare, precum şi domeniile care fac obiectul noilor relaţii dintre cele două părţi. Procesul extinderii UE nu s-a anunţat deloc uşor - iar timpul a confirmat acest lucru -, iar fără a înţelege modul de construcţie şi funcţionare a mecanismelor Uniunii Europene, al politicilor comune, progresele nu pot fi cele aşteptate.

Capacitatea de adaptare a structurilor economice la modificările survenite pe plan european – în special în urma Revoluţiilor din Centrul şi Estul Continentului din anii 1989-1991 – şi-a găsit expresia atât în noile reglemetări adoptate, cât şi în adâncirea progreselor de integrare prin constituirea Uniunii Europene la 7 februarie 1992 prin Tratatul de la Maastricht.

Lărgirea Uniunii Europene prin includerea de noi state, constituie o evoluţie firească a reaşezării structurilor economice continentale în condiţiile transformărilor din economia mondială, reprezentând o garanţie a menţinerii unor ritmuri adecvate şi dorite ale proceselor dezvoltării economice şi expansiunii comerţului internaţional, acestea pentru că, procesele de integrare trebuie să ducă – afirmă profesorul Dumitru Mazilu -, la creşteri economice dinamice, în fiecare ţară membră a Uniunii şi să facă faţă competiţiei comerciale tot mai agresive.

Acest proces complex include reamplasarea continuă a industriilor şi serviciilor în condiţiile dezvoltării exporturilor, dar cu un accent important pus pe libertăţile comunitare – singurele ce pot favoriza o adaptare şi profitalizare maximă a servicilor şi bunurilor pe care Comunitatea le poate oferi.

Acesta este şi motivul pentru care ne-am oprit în proiectul de cercetare privind lucrarea de licenţă, asupra acestui subiect, libertăţile comunitare, în dorinţa de a accentua o dată în plus obiectivele şi politicile comunitare, dar şi mijloacele şi beneficiile pe care aceste libertăţi şi politici le oferă cetăţeanului european.

În cele trei capitole principale ale lucrării, am încercat să surprindem problematica libertăţilor comunitare – destul de complexă şi temelie pentru celelalte puncte ale Acquis-ului comunitar -, fără de care nu putem vorbi de o Piaţă Unică Europeană şi, mai ales, nu putem concepe şi respecta Drepturile fundamentale ale Cetăţeanului European, nu putem garanta bunăstarea în Europa Unită.

Consideraţiile introductive prezintă câteva aspecte generale privind apariţia, evoluţia şi extinderea Comunităţilor Europene, începând cu Ideea Europei Unite, - o idee ce o întâlnim încă din Antichitatea Greco-Romană, şi continuând cu procesul de o jumătate de secol al Creării Comunităţilor Europene, cu principalele Instituţii: Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

În finalul primului capitol am introdus câteva lămuriri terminologice asupra conceptului de Integrare Europeană şi viziuni în ceea ce îl priveşte.

Capitolul doi se referă la Acquis-ul comunitar, conţinutul acestuia, lămuriri asupra noţiunii Acquis-ului comunitar dar ne-am oprit şi asupra obiectivelor fundamentale ale Comunităţii Europene, fără de care nu putem contura viziunea clară, prospectivă a ceea ce dorim să făurim în viitor în spaţiul libertăţilor comunitare şi a mediului economic european.

Începând cu capitolul trei – am prezentat cele patru libertăţi comunitare: libera circulaţie a mărfurilor, libera circulaţie a persoanelor, libera circulaţie a serviciilor şi a capitalurilor, abordând în cadrul fiecăruia – o analiză a conţinutului acquis-ului comunitar ce se referă la fiecare dintre aceste domenii, dar, mai ales, asupra modului în care acquis-ul comunitar în domeniu a fost aplicat în România în procesul de negociere a ţării noastre cu Uniunea Europeană în privinţa primelor patru capitole ale Acquis-ului comunitar, capitole ce se referă la cele patru libertăţi ce au constituit subiectul lucrării noastre.

Am insistat asupra celei de a doua libertăţi, libera circulaţie a persoanelor, întrucât este un subiect spinos, al cărui interes ne priveşte în mod direct – având în vedere politicile actuale privind migraţia forţei de muncă, din România în spaţiul comunitar. Ne-a preocupat să arătăm cine sunt beneficiarii liberei circulaţii a persoanelor şi cine nu pot fi, care sunt condiţiile impuse de Comunitatea Europeană dar şi politicile actuale privind vizele, azilul şi migraţia.

Concluziile finale pun în evidenţă ideea ce ne-a călăuzit în demersul nostru, aceea că Piaţa Unică reprezintă cea mai importantă realizare a Uniunii Europene, iar Piaţa Unică are la bază cele patru libertăţi fundamentale – libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor şi nu poate funcţiona fără o bună reglementare şi acomodare instituţională a acestor libertăţi.