Sistemul Insituțional al Uniunii Europene

1. Sistemul insituţional al Uniunii Europene

1.1. Scurt istoric al sistemului instituţional comunitar

Construcţia europeană a fost marcată, până la intrarea în vigoare, la 1 noiembrie 1993, a Tratatului asupra Uniunii Europene, de o juxtapunere, pe de o parte, a insituţiilor comunitare cu rol important în domeniul economic prin punerea în aplicare a celor 3 Tratate institutive şi, pe de altă parte, a mecanismelor de cooperare politică de natură interstatală, care s-au manifestat, în mod progresiv, începând cu anii . Consiliul European apare, începând cu anul 1974, ca o “instanţă” supranaţioanlă, care are ca singură vocaţie pe aceea de a trata, în globalitatea lor, afacerile europene, sub rezerva tendinţei crescânde a Parlamentului European de a nu se limita numai la competenţele comunitare şi la a impune intervenţiile sale în afacerile care aparţin cooperării politice.

Tratatul asupra Uniunii Europene, care înregistrează unele progrese în domeniul unificării instituţioale comunitare şi al politicii externe şi de securitate cumonă, contribuie semnificativ la realizarea cooperării în domeniile justiţiei şi afacerilor interne, tinzând la o sistematizare a cooperării, deja, angajate.

Joёl Rideau, op. cit., p. 237

Progresul unificării instituţionale adus de Tratatul asupra Uniunii Europene apare foarte clar in articolul 3 al T.U.E.: “Uniunea dispune de un cadru insituţional unic, ce asigură coerenţa şi continuitatea acţiunilor întreprinse în vederea atingerii obiectivelor sale, prin respectarea şi dezvoltarea acquis-ului comunitar. Uniunea veghează, în special, la coerenţa întregii acţiuni externe, în cadrul politicilor sale în material relaţiilor externe, de securitate, de economie şi de dezvoltare Consiliul şi Comisia au responsabilitatea de a asigura această coerenţă. Ele asigură, fiecare potrivit competenţelor sale, punerea în aplicare a acestor politici.” În articolele originare: 3 al Tratatului instituind C.E.C.A., 4 al tratatului instituind EURATOM, numai Pralamentul, Consiliul, Comisia şi Curtea de justiţie apar ca instituţii ale Comunităţilor europene.

Instituţiilor principale li se adaugă anumite organe. Unele dintre ele au fost prevăzute de Tratatele institutive, încă de la origini (de exemplu: Consiliul consultativ economic şi social C.E.C.A., Comitetul economic şi social C.E.E. şi EURATOM), iar altele au fost înfiinţare ulterior, ca urmare a modificărilor aduse acestor tratate (Curtea de conturi, Tratatul din anul 1975). Au fost create în virtutea deciziilor instituţiilor legate de modificările Tratatelor şi altele (Tribunalul de primă instanţă, creat ca urmare a Actului Unic European, printr-o decizie a Consiliului din anul 1988). Unele comitete, destul de numeroase, au fost înfiinţate, chiar dacă nu au fost consacrate convenţional.

Tratatul asupra Uniunii Europene a adus câteva modificări instituţiilor şi organelor comunitare. Astfel, a transformat Curtea de conturi în instituţie; a modificat Statutul Tribunalului de primă instanţă, care nu mai este un organ subsidiar, creat printr-o decizie a Consiliului; a instituit noi organism în materie monetară şi a înfiinţat Comitetul Regiunilor. Competenţele comunitare s-au extins la alte noi domenii. Modificările aduse prin Tratatul de la Amsterdam sunt mai puţin importante, sub rezerva, totuşi, a creşterii puterilor Parlamentului, în special în ce priveşte participarea la codecizie.

1.2. Instituţiile comunitare

Instituţiile constituie structura acţională cea mai importantă a Uniunii Europene: Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştrii), Comisia Europeană, Parlamentul European, Curtea de Justiţie, Curtea Europeană de Conturi şi Consiliul European. Instituţiile având rol esenţial în cadrul construcţiei comunitare prezintă următoarele caracteristici:

A) Fiecare dintre ele ocupă un loc distinct în structura organizatorică, răspunzând unor necesităţi fundamentale, şi anume:

- Consiliul Uniunii Europene reprezintă interesele statelor membre;

- Comisia Europeană apără interesul Comunităţilor;

- Parlamentul European reprezintă interesele popoarelor statelor membre;

- Curtea de justiţie asigură respectarea regulilor de drept comunitar;

- Curtea de conturi, deşi nu are importanţa primelor 4, asigură legalitatea folosirii resurselor financiare, şi, prin urmare, controlul în domeniu;

B) Fiecare instituţie reprezintă un principiu determinat, are un fundament politic şi sociologic distinct şi exprimă, fiecare, o legitimare proprie.

C) Funcţiile instituţiilor comunitare nu se suprapun schemei statice moştenite de la Montesquieu. În cadrul Comunităţilor, similar puterii legislative de la nivel naţional, este Consiliul. Puterea bugetară este împărţită, Parlamentul European putând contesta Comisia, iar Comisia este instituţie cu atribuţii executive; Consiliul cumulează funcţiile legislative, executive, guvernamentale.

D) Instituţiile comunitare participă direct la luarea deciziei comunitare.

E) Instituţiile Comunităţilor europene nu au personalitate juridică. Personalitatea juridică au numai Comunităţile, instituţiile acţionând în numele Comunităţilor şi pentru acestea.

F) Instituţiile fundamentale sunt comune pentru toate cele 3 Comunităţi, acestea exercitându-şi atribuţiile în cadrul cooperării interguvernamentale din cadrul Uniunii Europene.