Situația de Securitate din Transnistria

PARTEA I

EVALUAREA RISCURILOR ŞI AMENINŢĂRILOR

DE SECURITATE

CAPITOLUL I: TRANSNISTRIA – DATE GENERALE

1.1. Repere geografice

Numele de Transnistria desemnează trei teritorii :

- regiunea ucraineană, situată între fluviile Bug și Nistru, care cuprinde partea de sud a regiunii istorice Podolia și regiunea istorică Edisan;

- regiunea autonomă de jure din componența Republicii Moldova, aflată la răsărit de Nistru (cu excepția comunelor din apus de Nistru aparținînd raionului Dubăsari), numită oficial Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului (UATSN);

- așa-numita Republică Moldovenească Nistreană (RMN), regiune separatistă independentă de facto, care controlează acea parte din teritoriul republicii Moldova, aflată la est de Nistru (malul stîng), dar și șase comune, precum și municipiul Tighina, situate la vest de Nistru (așadar teritoriile UATSN de drept și RMN de fapt nu corespund în întregime).

1.2. Statut politic

Transnistria şi-a declarat independenţa la data de 2 septembrie 1990.

După destrămarea URSS, tensiunile dintre Moldova şi Transnistria (care spre deosebire de Republica Moldova nu a vrut să se despartă de Federația Rusă) au escaladat într-un conflict militar care a început în martie 1992 și a fost încheiat cu acordul de încetare a focului din iulie 1992.

Războiul din Transnistria a însemnat ciocniri armate pe o scară limitată, care au izbucnit între separatiștii transnistreni și Republica Moldova încă din noiembrie 1990, la Dubăsari. Voluntari, inclusiv cazaci, au venit din Rusia și Ucraina pentru a ajuta separatiștii transnistreni. La mijlocul lunii aprilie 1992, în conformitate cu acordurile privind divizarea echipamentului militar al fostei Uniuni Sovietice negociat între fostele republici ex-sovietice, Republica Moldova a creat propriul Minister al Apărării. Potrivit decretului, cele mai multe echipamente militare ale Armatei a 14-a sovietice a fost păstrat de către Republica Moldova. Acordul de încetare a focului a fost semnat la 21 iulie 1992 și este valabil şi în prezent.

Ca parte a acestui acord, Comisia Unificată de Control supraveghează aranjamentele de securitate în zona demilitarizată, care cuprinde douăzeci de localități de pe ambele maluri ale râului. Deși acordul de încetare a focului a avut loc, statutul politic rămâne incert. Transnistria este un stat nerecunoscut, dar independent, republică semi-prezidențială cu propriul său guvern, parlament, militari, poliție, sistem poștal și monedă. Autoritățile au adoptat o constituție, un drapel, imn național și stemă.

Transnistria din Republica Moldova este privită la nivel internațional și de guvernul Republicii Moldova ca o regiune autonomă a Moldovei (denumită „Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului”: UATSN), dar în fapt și-a declarat independența (sub numele de „Republica Moldovenească Nistreană”), cu capitala la Tiraspol. Acest lucru a provocat declanșarea conflictului din Transnistria.

Parlamentul de la Chișinău a adoptat pe 22 iulie 2005 „Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic al localităților din stânga Nistrului”. Proiectul de lege prevăzut în controversatul „Plan Iușcenko” prevede că Transnistria se va constitui într-o unitate teritorială autonomă (UTA) specială, în componența Republicii Moldova. Organul reprezentativ al Transnistriei va fi Consiliul Suprem, care va adopta legi și acte normative cu caracter local, precum și „Legea fundamentală a Transnistriei”, care nu trebuie să vină în contradicție cu Constituția Republicii Moldova.

Puterea judecătorească este exercitată de judecătorii și organele de ordine, care sunt componente ale sistemului de instanțe judecătorești și organe de drept ale Moldovei.

Limbile oficiale în Transnistria sunt limba moldovenească, în baza grafiei chirilice, limbile ucraineană și rusă. Transnistria are de asemenea dreptul să stabilească și să întrețină, în modul prevăzut de legislația Republicii Moldova, relații externe în domeniile economic, tehnico-științific și umanitar.

Conform legii, după îndeplinirea condițiilor privind demilitarizarea și democratizarea regiunii transnistrene, va fi desfășurat procesul de negocieri pentru elaborarea în comun a unei legi organice cu privire la statutul juridic special al Transnistriei, ce va constitui una din ultimele etape majore în reglementarea juridică a diferendului transnistrian.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a încercat facilitarea unui acord negociat. Sub auspiciile OSCE, la 8 mai 1997, președintele moldovean Petru Lucinschi și președintele transnistrean Igor Smirnov, au semnat ,,Memorandumul privind principiile normalizării relațiilor dintre Republica Moldova și Transnistria", cunoscut sub numele de ,,Memorandumul Primakov", care susține stabilirea unor raporturi juridice și de stat, cu toate că prevederile memorandumului au fost interpretate diferit de către guvernele din Republica Moldova și Transnistria.

În noiembrie 2003, Dmitri Kozak, consilier al presedintelui rus Vladimir Putin, a propus un memorandum cu privire la crearea unui stat moldovenesc federal asimetric, în care Republica Moldova să dețină majoritate, iar Transnistria să fie o parte minoritară a federației.

Cunoscut sub numele de ,,Memorandumul Kozak", acesta nu a coincis cu poziția Transnistriei, care a solicitat statut egal între Transnistria și Republica Moldova, dar a dat drept de veto Transnistriei pe viitoarele schimbări constituționale. Preşedintele Transnistriei a fost inițial de acord cu susținerea planului, dar a refuzat să-l semneze după ce opoziția internă și presiunea internațională din partea OSCE și SUA și după ce Rusia a aprobat cererea transnistrienilor de a menține o prezență militară rusă pentru următorii 20 de ani ca o garanție pentru federația preconizată.

Discuțiile au început în 2006, pentru a face față problemelor, dar fără rezultate timp de mai mulți ani. În februarie 2011, așa-numitele "5 + 2 Talks" au început din nou în Viena .