Șomajul în România 2000-2008

CAPITOLUL I

NOTIUNI TEORETICE

1. DEFINITII. CARACTERISTICI

Somajul este astazi unul din fenomenele cele mai putin acceptate care afecteaza economiile tuturor tarilor.

Notiunea de somaj provine de la cuvantul “chomage” din limba franceza, la randul sau preluat din limba greaca “cauma” care insemna “caldura mare” din cauza careia se intrerupea orice activitate. La origine notiunea de somaj reprezenta intreruperea lucrului din cauza temperaturilor ridicate. Somajul se poate caracteriza ca o stare negativa a economiei care afecteaza o parte din populatia activa disponibila prin neasigurarea locurilor de munca. Someri sunt toti acei apti de munca, dar care nu gasesc de lucru si care pot fi angajati, partial sau in intregime, numai in anumite momente ale dezvoltarii economice. Ei reprezinta, un surplus de forta de munca, in raport cu numarul, celor angajati,in conditii de rentabilitate impuse de economia de piata.

Somajul a devenit o problema, odata cu dezvoltarea industriala, incepand cu a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, in perioadele de recesiune, cand intreprinderile industriale isi micsorau productia si, ca urmare, eliberau un numar important de muncitori, care deveneau someri.

Cel mai adesea, somajul contemporan este abordat si analizat ca un dezechilibru al pietei muncii la nivel national, ca un loc de intalnire, si de confruntare intre cererea globala si oferta globala de munca.

Dicţionarul explicativ îl defineşte ca un fenomen economic caracteristic societăţii capitaliste, care constă în aceea că o parte din salariaţi rămân fără lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea şi oferta de forţă de muncă. Este o stare negativă a economiei care constă în nefolosirea unei părţi din forţa de muncă salariată.

Termenul de „somer”, folosit in mod obisnuit, desemneaza numai persoanele inregistrate la Oficiile de forta de munca si somaj (conditie care nu este obligatoriu indeplinita in acceptiunea Biroului International al Muncii).

Se disting urmatoarele modalitati prin care o persoana poate deveni somera:

a) Este nou intrata pe piata muncii, aflandu-se pentru prima data in cautarea unui loc de munca, sau revine pe aceasta piata, dupa ce renuntase la cautarea unui loc de munca timp de patru saptamani;

b) O persoana ce paraseste un post (prin demisie), in vederea gasirii unui alt loc de munca, inregistrandu-se ca somera pe o perioada intermediara;

c) Persoana a fost temporar eliberata din functia detinuta (suspendare de peste o saptamana, fara plata, din initiativa patronului, fara a cauza prejudicii angajatului);

d) Persoana isi pierde definitiv slujba, pentru ca a fost concediata sau pentru ca firma a dat faliment („demisii involuntare”)

Şomajul poate fi caracterizat prin mai multe aspecte:

a. Nivelul şomajului care se determină în funcţie de doi indicatori, şi anume: masa şomajului şi rata şomajului.

Masa şomajului constă in numărul persoanelor care, la un moment dat întrunesc condiţiile pentru a fi incluse în categoria şomerilor. Altfel spus, ea reprezinta populaţia activă disponibilă, respectiv acea forţă de muncă neocupată.

Dacă se are în vedere un anume orizont de timp (lună, trimestru, an) şi numărul şomerilor la începutul perioadei, atunci numărul şomerilor la sfârşitul perioadei rezultă din creşterea (ajustarea) cifrei iniţiale cu intrările în rândul şomerilor şi cu ieşirile din rândurile acestora în acel interval de timp.

Rata şomajului, ca mărime relativă a fenomenului, se calculează ca raport procentual între masa şomajului (numărul mediu al şomerilor) şi unul din parametrii de referinţă ai acestuia. Astfel de parametri sunt: populaţia activă, populaţia activă disponibilă, forţa de muncă (populaţia ocupată plus şomajul), populaţia ocupată, populaţia ocupată ca salariaţi.

Se pare că cel mai concludent raport de exprimare a ratei şomajului este cel în care se foloseşte ca numitor fie forţa de muncă, fie populaţia activă disponibilă.

b. Intensitatea şomajului este o altă caracteristică a fenomenului şomaj. În funcţie de aceasta se poate distinge: şomajul total, care presupune pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii; şomajul parţial, care constă în diminuarea activităţii unei persoane, în special prin reducerea duratei săptămânii de lucru sub cea legală, concomitent cu scăderea remunerării; şomajul deghizat, specific mai ales ţărilor slab dezvoltate unde numeroase persoane au o activitate aparentă cu productivitate mică.

c. Un alt element este durata şomajului sau perioada de şomaj din momentul pierderii locului de muncă până la reluarea activităţii. Nu există o durată a şomajului definită prin lege, dar în numeroase ţări există reglementări ale perioadei pentru care se plăteşte indemnizaţie de şomaj. Această perioadă are o tendinţă de creştere, atingând până la 18-24 de luni.

d. Structura şomajului sau componentele acestuia reprezintă o altă caracteristică. Acestea se formează prin clasificarea şomerilor după diferite criterii: nivelul calificării, domeniul în care au lucrat, categoria socio-profesională căreia îi aparţin, sex, categorii de vârstă etc. În urma studierii şomajului pe sexe şi categorii de vârstă s-a relevat că femeile sunt mai afectate de şomaj decât bărbaţii, de asemenea, tinerii de până la 25 de ani şi bătrânii de peste 50 de ani în raport cu restul populaţiei active.

Şomajul este caracterizat de pierderea de venit, pierderea încrederii de sine, erodarea raporturilor cu comunitatea şi apariţia sentimentelor de alienare şi excludere din viaţa normală, ceea ce provoacă tensiuni şi ameninţarea stabilităţii sociale.

1.1 CAUZELE SI FORMELE

Deoarece fiecare cauză şi tip de şomaj implică o viziune specială şi, în consecinţă şi măsuri adecvate de combatere trebuie ca aceste două aspecte, care la prima vedere s-ar părea că ar trebui tratate separat, să fie abordate în strânsă corelaţie.

Ca un flux macrosocial global, şomajul este generat de cauze ce ţin de situaţia economică a utilizatorilor, pe de o parte, şi de statutul social al ofertanţilor de muncă, pe de altă parte.

În primul rând, ca urmare a unei evoluţii nefavorabile a activităţilor social-economice sau ca urmare a procesului de substituire a muncii prin capital, se produce pierderea locului de muncă de către o parte a populaţiei ocupate.

În al doilea rând, solicitările suplimentare de muncă ale noilor generaţii ce au ajuns la vârsta legală de muncă nu pot fi onorate de utilizatorii de muncă. Tânăra generaţie întâmpină greutăţi în găsirea locurilor de muncă (în cazul unei subocupări) din mai multe motive obiective sau subiective: neconcordanţa pregătirii ei profesionale cu nevoile şi exigenţele impuse de activitatea economico-socială; reţinerile unor agenţi economici producători în a angaja tineri fără experienţă în muncă, fără să-şi fi însuşit disciplina muncii etc.