Strategie de Securitate Națională a României

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Politica de securitate naţională a României reprezintă acea parte a politicii generale prin care se fundamentează teoretic şi se îndeplinesc practic măsurile întreprinse în toate domeniile de activitate (politic, diplomatic, economic, militar, cultural, ştiinţific, informaţional, ecologic, sanitar etc.), atât în timp de pace, cât şi în timp de război sau de criză, măsuri care să asigure promovarea intereselor naţionale fundamentale şi apărarea lor împotriva oricăror agresiuni, pericole, ameninţări şi riscuri.

Pentru înţelegerea politicii de securitate a statului Român este necesară analizarea în principal a anumitor aspecte legate de aceasta, şi anume: reperele geopolitice şi geostrategice ale României, principalele riscuri şi ameninţări la adresa securităţii României şi modalităţile de acţiune pentru asigurarea acesteia, protecţia cetăţenilor români şi a românilor de pretutindeni, perspectiva sistemică a securităţii naţionale şi nu în ultimul rând, rolul instituţiilor în lurea deciziilor şi în implementarea politicii de securitate.

Scopul cercetării: analiza documentului Strategiei de Securitate Naţională a României

Obiectivele cercetării: Obiectivele cercetării rezultă din scopul propus, şi pot fi enunţate astfel:

1. Definirea conceptului de securitate naţională a statului Român din perspective sa istorică, conceptuală şi funcţională.

2. Analiza Strategiei de Securitate Naţională a României sub aspect comparativ evidenţiind aspectele ce ţin de riscuri şi soluţii.

3. Analiza Strategiei de Securitate Naţională a României sub raportul securităţii cetăţenilor români şi a românilor de pretutindeni.

Metodologia cercetării: ca metodologie de bază am utilizat metoda istorică, Metoda comparativă metoda retrospectivă, metoda sistemică

CAPITOLUL I. ASPECTE ISTORICO- CONCEPTUALE ALE CSNR

1.1. Scurt istoric al opţiunilor de securitate naţională a României

Exigenţele apărării Independenţei Naţionale a României au impus declanşarea unui proces de analiză şi definire a locului şi rolului României în ansamblul contextului internaţional; edificarea statului naţional Român; unirea românilor într-un singur stat; şi identificarea riscurilor de securitate ;

La prima etapă alianţa cu Austro-Ungaria (prin extensie cu Germania şi Italia) din 1883 a constituit răspunsul românesc la nevoile de securitate naţională . Modelul 1883 a funcţionat eficient pâna în 1914. Ulterior România a fost obligată să-şi reconsidere opţiunea de politică externă şi securitate naţională pe perioada Primului Război Mondial, astfel, reuşindu- se unirea românilor într-un singur stat.

Din 28 mai 1940, România se asociază Pactului Tripartit care o angajează în razboi împotriva U.R.S.S. — cu scopul declarat de a elibera Basarabia si Bucovina de Nord. Conflictul devenind mondial, prin intrarea S.U.A. în razboi si începutul eliberarii Europei, orientarea României trebuia neaparat schimbată pentru a fi consecventă celei tradiţionale. Astfel, după 23 august 1944, opţiunea de securitate naţională a României va trece o alta proba istorică a atasamentului sau la orientarea tradiţională. Responsabilii politici ai României acelei vremi au scontat ca ocupaţia sovietică a ţării este temporară, determinată de imperativele razboiului; aceasta în schimb s-a permanentizat, datorita polarizarii sistemului internaţional şi declansarii Razboiului Rece.

Din 1964, România comunista a vremii a devenit un „maverick ally" (aliat disident) al Pactului de la Varsovia., culminând cu atitudinea faţă de intervenţia militară în Cehoslovacia (august 1968). Pericolul repetarii acesteia si în cazul României a fost real, si îndepartat doar prin avertismentul lansat atunci de presedintele S.U.A., Lyndon Johnson, de a se evita „asmutirea câinilor razboiului" .

Sfârsitul Razboiului Rece a pus în faţa României, evident în alte conditii geopolitice, opţiunea în privinţa paradigmei de securitate naţională. Elita politica naţională nu a întârziat sa lanseze actiunea de racordare la Vest, prin declansarea procesului de integrare în Uniunea Europeana (membru asociat din 1995, în negocieri de aderare din decembrie 1999) si NATO (cererea de a deveni membru fiind înaintata înca din 1993).