Studiu privind Strategiile de Securitate ale Principalelor State Moderne la Începutul Secolului XXI

INTRODUCERE

Existenţa modernă a naţiunilor şi a statelor presupune un permanent avans al cunoaşterii, capacitatea de a analiza şi prognoza, spirit de adaptare şi acţiune anticipativă. În acest context, realizarea securităţii în multiplele ei ipoteze reprezintă o condiţie obligatorie a supravieţuirii şi dezvoltării sistemelor social-politice. În mediul academic sau în centrele superioare de decizie securitatea tinde să fie abordată în termeni asociaţi interesului naţional şi cooperării/ concurenţei internaţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării, vulnerabilităţilor, riscurilor, pericolelor, ameninţărilor la nivelurile local, naţional, zonal, regional sau global. Analiza de securitate include, de obicei alegerea politică, capabilităţile şi intenţiile unui actor internaţional şi tot mai presant ameninţările.

Mediul actual de securitate este marcat de modificări profunde în principalele domenii ale existenţei sociale. După terminarea Războiului Rece în anii 1990-1991, URSS şi Iugoslavia s-au destrămat, NATO şi UE s-au extins spre est, în direcţia bazinului Mării Negre, Caucazului şi Orientului Apropiat; UE accede spre statutul de actor mondial, la rivalitate cu SUA, Federaţia Rusă şi-a redus influenţa politico-militară, China şi India aspiră la rangul de „superputeri politico-economice”.

Cunoaşterea avansează în ritmuri ameninţătoare, cunoştiinţele se difuzează rapid şi pe spaţii extinse, evenimentele se înmulţesc „ameţitor” şi „derutant”, ritmul istoriei s-a accelerat considerabil. Societăţile tradiţionale pre-industriale, economiile naţionale şi regionale, mentalităţile şi comportamentele sociale se remodelează „civilizaţiile se întrepătrund şi se confruntă”, totul pare a se îndrepta inevitabil spre apariţia „statului global”. La început de mileniu III este foarte clar că o nouă lume se naşte, chiar dacă, într-un fel cel puţin „trei lumi” continuă să existe.

Există o serie de ameniţări la adresa securităţii mondiale care s-au dezvoltat foarte puternic în ultima perioadă, şi în special după 1990. Printre aceste pericole se pot enumera terorismul şi armele de distrugere în masă, fie acestea nucleare, chimice sau biologice. Lupta împotriva terorismului a determinat modificarea strategiilor de securitate în sensul prevenirii acestuia sa intensificat după atentatele din data de 11 sptembrie 2001 din SUA.

Penultima strategie de securitate a României e din 2001. Din această cauză putem considera că cei care trebuiau să realizeze acest document nu şi-au îndeplinit atribuţiunile, având în vedere faptul că un asemenea document trebuie să fie emis din patru în patru ani.

Am ales această temă datorită importanţei tematicii care mi-a dat prileju să studiez pentru prima oară strategiile de securitate ale altor state, am observat de asemenea că nu toate documentele care legiferează starea de securitate a statelor au titulatura de strategie de secutitate. De asemenea, am realizat o comparaţie a acestor strategii, şi un punct foarte interesant a fost cel în care a găsit informaţii despre alocările de la bugetele statelor pentru apărare, a valorilor acestora şi a procentajului din valoarea P.I.B.-ului din ţările respective.

În lucrare sunt identificate şi alte domenii ale securităţii unei naţiuni, pentru că este fals ca atunci, când facem referinţă la securitatea unui stat să ne gândim doar la partea militară. În acest sens, am mai identificat încă şase domenii, acestea fiind cel politic, economic, social, cultural, ecologic şi psihologic. Fiecare dintre acestea poate influenţa într-un anume fel o naţiune astfel încât aceasta să nu se mai simtă în siguranţă.

În cadrul studiului de caz apare problematica unui posibil conflict zonal, care ar putea avea loc în România. Este vorba despre dorinţa secuilor de a crea Ţinutul Secuiesc, care ar fi alcătuit din teritoriile judeţelor Harghita, Covasna şi o parte a judeţului Mureş, prin realizarea acestuia contravenindu-se Constituţiei României. Problematica minorităţilor şi a încercării acestora de autodeterminare este foarte întâlnită la nivel global. Cu toate acestea state precum SUA nu au oferit încă atâtea drepturi minorităţilor cât cele acordate de către statul român poplaţiei de etnie maghiară.

CAPITOLUL I

STRATEGIA DE SECURITATE – CADRUL GENERAL EXPLICATIV

1.1. Strategia de securitate – delimitări teoretice

Termenul de securitate derivă din latinescul securitas-securitatis şi desemnează o stare de pace, calm, lipsă de primejdie. În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române termenul „securitate” este definit ca fiind: faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentimentul de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol; starea de protecţie şi apărare împotriva pericolelor . Specialiştii definesc securitatea naţională a României ca fiind starea în care trebuie să se găsească statul român pentru a putea să se dezvolte liber şi să acţioneze neîngrădit pentru promovarea intereselor sale fundamentale .

Tot în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române termenul „securitate colectivă” este explicat ca fiind stare a relaţiilor dintre state, creată prin luarea pe cale de tratat a unor măsuri de apărare comună împotriva unei agresiuni .

Rezultă că „securitatea poate fi definită ca o stare ce trebuie realizată pentru ca o persoană, un grup de persoane, un stat sau un grup de state să poată acţiona neîngrădit pentru promovarea intereselor proprii, în condiţiile respectării normelor şi intereselor generale adoptate şi recunoscute pe plan internaţional” . Sfera de manifestare este reprezentată de toate domeniile de activitate (politic, economic, financiar, demografic, militar, cultural, social, ecologic, informaţional etc) şi de toate nivelurile de existenţă – individual, de grup, naţional, zonal, continental şi mondial.

Noţiunea de strategie provine din limba greacă şi este un cuvânt compus din „stratos”, care înseamna „armată”, şi „agein”, care însemna „conducător”. Rezultă că în antichitate această noţiune era utilizată cu sensul de „conducere a armatei”.