Terorismul - o amenințare complexă

Argument

În lucrarea “Terorismul- o ameninţare complexă” mi-am propus să fac o analiză asupra unui conflict contemporan din perspectiva securităţii. Conceptul de securitate a reprezentat o reală problemă pentru teoreticieni din pricina imposibiliăţtii definirii sale cât mai ample. Şcoala de la Copenhaga aduce o nouă abordare problematicii securităţii susţinând faptul că securitatea poate fi analizată doar din focalizarea pe cele mai importante sectoare a unui stat, respectiv: militar, politic, economic, social şi ecologic.

În prima parte am realizat o scurtă prezentare a Şcolii de la Copenhaga, care este obiectul de studiu al acesteia, de asemenea am adus în lumina şi cei mai importanţi teoreticieni ai curentului.

Pasul următor a fost acela de a face o scurtă prezentare a fiecărei dimensiuni a securităţii: militar politic, economic, social şi ecologic, însa m-am axat cel mai mult pe sectorul militar doarece acesta are un rol primordial pe agenda securităţii atât naţionale cât şi internaţionale.

Un fenomen perturbator al securităţii este acela de terorism, fapt pentru care am ales ca subiect de studiu “terorismul” drept un conflict complex contemporan. Ce este terorismul? Ce-i determină pe oameni sa comită acte de teroare? Sunt intrebari la care am încercat sa raspund. Reacţia comunităţii internaţionale împotriva terorismului este o altă ramură prezentată, ea cuprinzând întreaga gamă de acţiuni (politice, diplomatice, economice şi militare), fiind îndreptate atât asupra cauzelor, cât mai ales asupra efectelor.

Fenomenul terorist a devenit o realitate cu implicaţii globale greu de prevenit şi gestionat, de asemenea, terorismul internaţional a devenit plaga cea mai dureroasa a lumii contemporane. Întalnit sub multiple forme, acesta provoaca destabilizare şi teamă. Teroriştii sunt persoane care îşi îndreaptă ura împotriva celor nevinovaţi, motivaţia care precede actul terorist corelandu-se cu idealuri abstracte şi valori absolute. Oricine poate fi victima unui atac terorist. De aceea, campania împotriva terorismului este, de fapt, o responsabilitate a tuturor.

Şcoala de la Copenhaga

Şcoala de la Copenhaga are ca obiect de studiu securitatea şi implicaţiile sale asupra vieţii individului. Dacă până la apariţia analizelor Şcolii de la Copenhaga, Şcolile tradiţionale studiau în principal securitatea din punct de vedere militar, noutatea analizei teoriticienilor acestei şcoli a fost tocmai împărţirea analizei pe mai multe sectoare, numărându-se pe langă sectorul militar şi cel economic, militar, social şi de mediu. Dimensiunile securităţii tocmai enumerate, se nasc din faptul că indivizii se găsesc prinşi într-un mediu uman ce generează presiuni sociale, economice sau politice inevitabile. Aceste dimensiuni operează la nivele diferite: state, grupuri de indivizi (etnii), regiuni sau contexte globale. Modelul este suplu şi suficient de fin pentru a include aici chestiuni ignorate prea mult: sărăcia, migraţia, traficul de persoane, riscurile de mediu, ameninţări economice sau politice.

Prima lucrare ce aparţine teoreticienilor Şcolii de la Copenhaga a fost publicată în 1983 şi se numeşte The National Security Problem in International Relations, fiind şi prima publicaţie oficială a şcolii. Culminaţia eforturilor grupului de teoreticieni este lucrarea din 1998, Security: A new Framework for Analysis, în care autorii reiau analiza securităţii în termeni militari, societali, economici, de mediu şi politici.

Principalii teoreticieni ai şcolii sunt Barry Buzan, un cercetătăr provenit din curentul neo-reaismului Ole Waever, un post-structuralist şi Jaap de Wilde, principalul critic al şcolii fiind Bill McSweeney. Teoriile profesorilor se axează pe lânga aspectul securităţii analizate separat punându-se accentul pe sectoarele menţionate mai sus şi pe aspectul securităţii regionale şi a importanţei sale în stabilitatea mondială sau a securitizării cu referire la obiectul şi strategiile securităţii. Importanţa şcolii, în ciuda criticilor aduse de-a lungul anilor, este enormă cel mai bun argument ce susţine această afirmaţie fiind de fapt chiar declaraţia purtătorului de cuvând al NATO care declara la summit-ul din 1995 că securitatea are 5 dimensiuni: militară, societală, economică, politică şi de mediu.