Tipologii de lideri politici - criterii întrebuințate

Introducere

Lucrarea de faţă îşi propune ca, pe baza cursurilor şi a bibliografiei de specialitate studiate în timpul facultăţii, să demonstreze cât de importantă este cultura politică în formarea liderilor politici cât şi tipologizarea acestora.

Conştientizându-se aceste lucruri, imaginea reală a liderului politic se va putea apropia de cea a personalităţii politice ideale, în funcţie, bineînţeles, şi de contextul politic şi social al spaţiului şi timpului dat.

În momentul intrării în viaţa politică, liderii devin întruchiări ale unor personaje exemplare, imagine de care trebuie să ţină seama în actul de exercitare al Puterii. Importanţa Statului ca sursă de legitimitate şi autoritate pentru omul politic şi, reciproc, dependenţa simbolică a Statului de persoana care îl personifică în acţiunea de guvernare, reliefează nu numai în plan teoretic nevoie omului, ca fiinţă socială, de siguranţă fizică, materială şi spirituală pe care o inspiră conceptul de Putere.

De la a face politică şi până la a deveni un lider politic drumul este lung şi sinuos. Dincolo de calităţile pe care se presupune că trebuie să le ai pentru a deveni un astfel de personaj important, de tipologiile în care ar trebui să te încadrezi conform specialiştilor în psihologie, psihanaliză, sociologie, liderologie etc., imporante sunt motivaţiile şi scopurile care te îndeamnă să te orientezi spre politică.

Ce aşteptăm de la un om politic? Să fie un bun comunicator, să aibă un discurs convingător şi credibil, temperament de luptător, încredere în sine, spirit hotărât, imaginaţie, compasiune pentru cei mai slabi ca el, să simtă şi să înţeleagă care sunt aşteptările celor care îi reprezintă, să-şi asume rolul pe care îl are de jucat etc. Toate aceste calităţi puse în practică se transformă în competenţe politice şi îl îndreptăţesc să aspire la rolul şi la statutul la care aspiră.

În lupta politică, liderul trebuie să-şi dovedească permanent calităţile şi vocaţia, să-şi sporească prestigiul şi credibilitatea. Numai faptele şi consecinţele acţiunilor sale pot confirma susţinătorilor că alegerea lor a fost bună. De asemenea, conform specialiştilor în liderologie, pentru a se afirma şi rezista ca lider, omul politic are nevoie de popularitate, prestigiu, autoritate şi competenţă.

Popularitatea nu se poate câştiga numai pe baza acţiunilor politice reuşite, liderul trebuie să degaje un farmec incontestabil, să-şi seducă publicul-ţintă.

Cunoaşterea celor care ne conduc, a presonalităţii şi caracterului învingătorilor, dar şi a stilului de acţiune politică, a reprezentat o prioritate încă din cele mai vechi timpuri, mersul în bine sau în rău al unei comunităţi fiind determinat, în cele din urmă, de actele celor aflaţi la putere.

În decursul timpului s-au încercat nenumărate clasificări şi tipologizări a personalităţii umane cu cele mai mari şanse de a deveni lider în viaţa politică. Psihologi, psihanalişti, sociologi, politologi, toţi savanţi de marcă, s-au străduit să introducă în tiparele ştiinţei caracteristicile personalităţii politice. Dificultatea de care s-au lovit aceste încercări provine tocmai din faptul că în această ecuaţie necunoscuta este omul, caracterizat prin individualitate. Fiecare individ este unic în felul său şi este produsul unei ţesături de trăsături fizice, psihologice, morale, metafizice, estetice, acumulate şi dezvoltate în procesul devenirii sale istorice. Deşi nu se poate vorbi de faptul că o anumită clasificare sau tipologizare poate răspunde la întrebările despre cine şi cu este liderul politic. Dar din sinteza acestor date se pot obţine informaţii esenţiale despre omul politic şi desepre modul în care acesta îşi poate exercita acţiunea politică.

Capitolul I

Criteriul politic

„Puterea – acest fenomen misterios şi atât de obsedant! Pentru cei care o deţin, dar şi pentru cei care nu o au şi ar dori-o atât! În jurul ei valuri de sânge şi de cerneală s-au revărsat neîncetat de când omul a învăţat să-şi aservească semenii şi să însemne obiectele pentru a-şi eterniza memoria. Dar, în acelaşi timp, atât de înşelător! Cât timp va mai trebui să treacă pentru ca toţi oamenii să afle şi să înţeleagă că puterea nu este decât un simplu mijloc? Este adevărat, unul luxuriant, atât în efecte, cât şi în strălucire, dat totuşi un mijloc. Care, pe atât de ispititor, pe atât de periculos, dacă nu ştii să te ţii la distanţă şi nu poţi să-l faci să rodească şi pentru ceilalţi.”

(Virgil Măgureanu, Declinul sau apoteoza puterii)

I. 1. Puterea politică

Încă din timpul societăţilor primitive relaţiile de putere au stat la baza constituirii grupurilor sociale. Întotdeauna în cadrul comunităţii s-au reliefat un individ capabil prin calităţile sale intelectuale şi practice să impună o ordine o organizare şi o ierarhie socială. Membrii triburilor ascultau cu sfinţenie de conducător, de vraci sau duşman, care întrunea într-un tot funcţiile de preot şi doctor şi de războinicii care, sub vigilenta îndrumare a şefului, asigurau securitatea grupului. Aceste persoane constituiau nucleul conducător, nucleul ales, elita societăţii de atunci. Chiar şi acum, după mii şi mii de ani, în cadrul aşezărilor rurale funcţionează nescris un centru al puterii format din primar doctor, preot, judecător (de pace) şi poliţist.