Tratatul de la Lisabona

Introducere

Această lucrare nu are pretenţia unei analize detaliate ci doreşte să explice esenţa prevederilor Tratatului de Reformă, cât şi să prezinte un istoric privind încercarea de a adopta o Constituţie Europeană,asemănările şi diferenţele majore între noul Tratat şi proiectul pentru o Constituţie a Europei,perioada de reflecţie şi lucrările Conferinţei Interguvernamentale.

Uniunea Europeană aştepta la 1 ianuarie 2009 intrarea în vigoare a celui mai nou Tratat al său, cel de reformă, numit şi „de la Lisabona”. Datorită dificultăţilor apărute în cadrul procesului de ratificare, acest moment al aplicării lui este pe moment amânat. Ce aduce nou acest Tratat european în domeniul instituţional comunitar ? Dar în celelalte domenii comunitare ? Cum s-a ajuns la necesitatea lui ? Sunt doar câteva întrebări la care am încercat să răspund în cadrul acestui studiu.

Sintetic, se poate afirma că Tratatul de la Lisabona redefineşte rolul Uniunii Europene într-o lume globalizată . Uniunea Europeană se va putea afirma mai bine pe arena internaţională. Ea reprezintă , la ora actuală, un puternic actor, ca dimensiune şi forţa economică, iar Tratatul de la Lisabona îi asigură noi instrumente de acţiune pe plan extern. Un astfel de obiectiv , mult mai evident, l-a avut şi proiectul de Tratat privind instituirea unei Constituţii pentru Europa. Eşecul acestui proiect a dovedit că Europa poate fi victima propriilor ei succese.

Consider de o deosebită importanţă evoluţia Uniunii Europene mai ales ca o dată cu Tratatul de la Lisabona noi dimensiuni marchează orizontul european,pe de-o parte printr-o o serie de reforme instituţionale,ca rezultat al unei extinderi fără precedent, şi pe de altă parte adaptând politicile Uniunii la noua etapă a evoluţiei sale în contextul schimbărilor globale şi în spiritul valorilor împărtăşite în comun.

În această lucrare elementul de prim plan îl reprezintă schimbările primordiale la nivelul Uniunii Europene. Ce ar însemna pentru Uniunea Europeană ca întreg o nouă amânare a reformei instituţionale? Nu trebuie să gândim doar dintr-o perspectivă îngustă, unilaterală,ce se referă doar la interesul fiecărei ţări şi la preferinţele acesteia, deoarece chiar dacă rezultatele nu se văd imediat, deciziile şi politicile la nivelul Uniunii Europene vor avea automat efecte pozitive şi asupra celor ce s-au opus iniţial implementării lor.

Tratatul de la Lisabona, din perspectiva traducerii în limba română, este, după caz, tratat de modificare(limba franceză) şi respectiv, tratat reformator( limba engleză).Deşi cei doi termeni nu pot fi consideraţi sinonimi,în realitate, pe fond, Tratatul de la Lisabona le realizează deopotrivă, pe amândouă:modifică tratatele Uniunii Europene, dar reformează şi instituţiile Uniunii Europene.

În această lucrare voi încerca să demonstrez această constatare pur teoretică, dar, în opinia mea, cu acoperire în textul Tratatului de la Lisabona.

Uniunea Europeană a cunoscut în ultimele două decenii o dezvoltare fără precedent, atât în ceea ce priveşte expansiunea către noi arii geografice cât şi cea a creşterii nivelului integraţionist.”Pentru a putea transpune visul unei Europe puternice ca factor de stabilitate printr-o abordare comunitară transparentă,eficientă,democratică Uniunea a trebuit sa parcurgă o serie de etape instituţionale” .Cea mai exemplificativă în acest sens este succesiunea de tratate care au apărut cu o frecvenţă de aproximativ cinci ani între ele: Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa, proiectul de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa şi, acum, Tratatul de la Lisabona. Mai multe motive au stat la baza ritmului accelerat de schimbare prin care a trecut construcţia europeană în ultimii douăzeci de ani. Ele au fost atât de natură internă, comunitară, dar şi de natură externă, respectiv legate de noutăţile petrecute pe scena mondială. În acest ultim caz, este pentru oricine evident că evenimente precum căderea sistemului comunist în Europa de Est sau apariţia unor provocări precum momentul 11 septembrie nu puteau să nu aducă schimbări în modul în care eşafodajul comunitar este construit şi funcţionează.

Modificările ultimilor ani au adus o modificare a raportului de forţe în bătălia veşnică ce s-a dus în domeniul unional, între suveranitatea naţională a statelor membre şi nivelul comunitar de reglementare şi acţiune. Dacă până în anii `80, primul nivel era preponderant iar al doilea axat mai ales pe latura economică, dezvoltările actuale l-au extins pe ultimul şi în arii noi, precum politica externă, cetăţenia, justiţia. O astfel de schimbare a adus după sine un mare entuziasm de partea celor care doresc o Uniune apropiată ca model de statele federale, însă a declanşat şi o reacţie de respingere din ce în ce mai puternică din partea celor care se tem de o astfel de perspectivă.