Uniunea Europeană și strategia de securitate energetică

La faptul că este una dintre cele mai mari puteri economice, comerciale şi financiare ale lumii, Uniunea Europeană îl adaugă pe acela de a reprezenta o forţă unică, ce acţionează la nivel global pentru a promova stabilitatea şi securitatea, ducând o Politică Externă şi de Securitate Comună eficace, dezvoltându-şi capacităţile de apărare, îndeplinind misiuni de menţinere a păcii şi de luptă contra terorismului. Prin contribuţia la instaurarea unui climat de securitate şi stabilitate în lume, la promovarea aspectelor umane ale relaţiilor internaţionale, ca solidaritatea, democraţia şi drepturile omului, Uniunea asigură comunităţilor din statele sale membre să trăiască în securitate şi prosperitate.

În actualul mediu internaţional de securitate, dinamic şi complex, plin de riscuri, UE joacă un rol de major, datorită instrumentelor pe care şi le-a creat şi continuă să şi le creeze în vederea prevenirii şi gestionării conflictelor, a eforturilor de reorganizare a industriei de armament, de raţionalizare a mijloacelor de securitate şi combatere a riscurilor de ordin nonmilitar.

De la Comunitatea Cărbunelui şi Oţelului şi trecând prin noul statut de Piaţă comună pentru mărfuri, persoane, servicii şi capital, dotată, din 1999, cu monedă unică, UE a ajuns treptat la statutul actual de organizaţie europeană a colaborării economice şi tehnice, dar şi politice, a cooperării în domeniul politicii sociale, al ocupării forţei de muncă, azilului, imigraţiei, poliţiei, justiţiei, politicii externe şi al politicii comune de securitate şi apărare. O reiterare a procesului de dezvoltare a dimensiunii de securitate şi apărare a UE ne duce înapoi, la summit-ul franco-britanic de la Saint Malo (1998), când a debutat, practic, viitoarea construcţie europeană în domeniu.

Bazele instituţionale ale Politicii Europene de Securitateşi Apărare s-au pus în iunie 1999, la summit-ul Consiliului European de la Köln, atunci adoptându-se cadrul strategic prin care Uniunea Europeană avea să-şi dezvolte propria componentă de securitate şi apărare. Într-un termen foarte scurt, s-au înregistrat progrese remarcabile, atât în adaptarea arhitecturii instituţionale interne, cât şi în realizarea capacităţii operaţionale a UE pentru a interveni în diferite teatre de operaţii.

Astăzi, s-a ajuns ca Uniunea să fie ferm angajată în dezvoltarea unui profil global în arhitectura de securitate internaţională, beneficiind de o viziune strategică, integrată în cadrul propriei Strategii de Securitate, cât şi de instrumentele necesare asumării unui rol operaţional în domeniul managementului crizelor. Acest rol a fost deja jucat de Uniune în numeroasele misiuni internaţionale executate sau în curs de executare, în procesul de gestionare a situaţiei de securitate din Balcanii de Vest, Caucaz, Asia, Africa şi Orientul Mijlociu. Asistăm, în acest fel, la un proces complex de reconfigurare a rolului pe care UE îl are în gestionarea securităţii globale, în fapt, de dezvoltare pe coordonate extinse a dimensiunii de securitate şi apărare, susţinută de operaţionalizarea capacităţilor relevante pe această dimensiune.

Potrivit Declaraţiei de la Laeken, din 15 decembrie 2001, Uniunea trebuie să facă faţă la două provocări în acelaşi timp: una de ordin intern (aducerea instituţiilor sale mai aproape de cetăţeni) şi alta de ordin extern, care priveşte realitatea de dincolo de graniţele sale, unde se confruntă cu schimbările rapide ale unei lumi aflate în plin proces de globalizare. Dramatismul zilei de 11 Septembrie americane a relevat cu putere pericolul de neocolit al fanatismului religios, naţionalismului etnic, rasismului şi terorismului aflate în creştere, al conflictelor regionale, sărăciei şi subdezvoltării. În această lume în schimbare, continentul care a ajuns, în sfârşit, unit, care deţine rolul de lider într-o nouă ordine mondială, de putere capabilă de un efect stabilizator oriunde în lume şi, totodată, de model demn de urmat pentru multe ţări şi popoare, fiind un spaţiu real al valorilor umane, al libertăţii, solidarităţii şi diversităţii, al democraţiei şi drepturilor omului, se dovedeşte că trebuie să-şi asume responsabilităţile ce îi revin în guvernarea globalizării.

„Rolul pe care trebuie să îl joace, se arată în Declaraţia amintită mai sus, este acela al unei puteri care luptă împotriva violenţei, a terorii, a fanatismului şi care nu rămâne indiferentă la nedreptăţile cu care lumea se confruntă astăzi“. Prin urmare, o putere care vrea să schimbe cursul evenimentelor internaţionale în aşa fel încât printre beneficiari să se regăsească nu doar ţările bogate, ci şi cele sărace. O putere aflată în căutarea unui cadru moral pe care să se bazeze un proces de globalizare ancorat la principiile solidarităţii şi ale dezvoltării durabile. O forţă în măsură să se transforme într-un factor de stabilitate şi într-un model de urmat, dată fiind noua arhitectură multipolară a lumii. Abordarea acestor provocări implică, cum se sintetizează în respectiva Declaraţie, dezvoltarea unei politici externe şi de apărare comune mai coerente, revizuirea misiunilor Petersburg, o abordare mai bine integrată în ceea ce priveşte cooperarea în domeniul poliţienesc şi judiciar, o întărire a coordonării în domeniul politicilor economice, o intensificare a cooperării în domenii cum sunt cel al reintegrării sociale, al mediului, al sănătăţii, al securităţii alimentare, o redefinire a competenţelor, o schimbare a dinamicii europene, menţinerea şi chiar sporirea capacităţii de a reacţiona la noi provocări şi procese de dezvoltare, de a explora noi strategii.