Comunicare și Cultură Organizațională

Moto

„Majoritatea oamenilor culţi îşi vor folosi ştiinţa ca membrii unor organizaţii. De aceea, omul cult va trebui să fie pregătit să trăiască simultan în două culturi – cea a intelectului, a specialiştilor care se concentrează asupra cuvintelor şi ideilor şi cea a managerului care se concentrează asupra oamenilor şi asupra procesului muncii. Intelectualii au nevoie de o organizaţie ca instrument; ea le permite să-şi pună în aplicare cunoştinţele lor specializate. Managerii privesc ştiinţa ca un mijloc prin care organizaţia obţine rezultate. Ambele tabere au dreptate. Ele reprezintă mai curând polii aceleiaşi entităţi, decât o contradicţie. Evident ele au nevoie una de cealaltă.”

Peter F. Drucker

Introducere

Istoria relevă că încă de la începuturile sale, fiinţa umană a avut în permanenţă dimensiuni comunicaţionale şi culturale, care s-au îmbogăţit continuu pe multiple coordonate de evoluţie: individuală şi societală, locală, regională, unilaterală şi multilaterală.

Comunicarea şi cultura sunt manifestări umane care formează obiectul managementului întrucât managementul ştiinţific determină, în toate domeniile şi întotdeauna, o amplificare a performanţelor. În ciuda acestei axiome tot mai larg răspândite sunt încă multe domenii majore ale activităţii umane în care manifestarea ştiinţei managementului profesionist se află într-un stadiu incipient.

Faptul că lucrez într-o instituţie de media unde posturile manageriale sunt deţinute de specialişti care provin din ţări şi, implicit culturi diferite m-a determinat să studiez modul cum acest aspect, cultura, influenţează procesul de comunicare managerială.

Studierea culturii organizaţionale şi a impactului acesteia asupra comunicării într-o instituţie de presă din România a relevat aspectele dramatice pe care le poate declanşa şi dezvolta lipsa de înţelegere a culturii partenerului de afaceri.

Conflictul cultural la nivel managerial, cu evoluţie complicată, chiar dură, şi găsirea unor soluţii optime de rezolvare a crizei au reprezentat elementele care m-au îndemnat să cercetez lucrările publicate pe plan internaţional şi naţional despre această temă.

După căderea regimului comunist în România au apărut primii investitori străini şi s-a declanşat un proces rapid de înfiinţare şi dezvoltare a numeroase organizaţii de afaceri. Crizele la nivel managerial şi-au făcut în mod implacabil apariţia acest fapt fiind uşor vizibil, mai ales prin intermediul mass-media. Nevoia de performanţă managerială şi necesitatea stringentă a rezolvării acestor probleme a determinat dezvoltarea cercetării managementului în învăţământul românesc deoarece s-a dovedit că soluţiile aplicabile pe plan internaţional aceloraşi probleme, nu pot fi întotdeauna o rezolvare de succes a crudelor realităţi româneşti.

În special particularităţile aspectelor socio-economice şi legislative ale ţării noastre dar şi mentalităţile românilor după o lungă şi grea perioadă de regim comunist au dus la concluzia că se impune o amplă cercetare a managementului organizaţiilor româneşti, în general, şi a managementului comunicării şi culturii acestora, în special.

Această lucrare doreşte să atragă atenţia asupra interdependenţelor dintre comunicarea şi cultura managerială în cadrul organizaţiilor din România. Scopul lucrării este găsirea soluţiilor viabile, aplicabile în cazul unei crize culturale şi comunicaţionale în managementul organizaţiilor româneşti care aspiră la performanţă.

Subiectul abordat porneşte de la viziunea managementului organizaţiilor la modul general şi îşi restrânge gradual aria de cercetare spre managementul comunicării şi culturii organizaţiilor ajungând la planul particular: studiul de caz.

Bazele teoretice ale demersului cercetării constituie un sistem de referinţă pentru partea practic-aplicativă şi ajută la soluţionarea concretă a problemei dezbătute în penultimul capitol.

În realizarea lucrării am întâmpinat şi dificultăţi atât din cauza noutăţii temei insuficient teoretizate în lucrările autorilor români (lucrări destul de puţine la număr) cât şi din cauza dificultăţilor de comunicare cu membrii cheie ai organizaţiei studiate.

Una din gravele consecinţe ale comunismului în România este că oamenii, cu cât au petrecut mai mulţi ani de regim totalitar, cu atât sunt mai reticenţi atunci când trebuie să ofere informaţii. Le este frică să ofere datele necesare analizării organizaţiei pentru a nu fi găsiţi răspunzători de divulgarea secretelor manageriale, chiar şi atunci când informaţiile respective nu constituie un secret.

Mulţumiri.

CAPITOLUL 1

MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR

Conducerea, înţeleasă ca dirijare a eforturilor umane – convergente şi solidare – s-a relevat de-a lungul istoriei, îndeosebi ca o artă aparte. Aceasta s-a evidenţiat prin practica şi măiestria conducătorilor de a mobiliza oameni şi resurse, de a orienta, organiza, coordona şi finaliza acţiuni de mare amploare, conferindu-le astfel, reuşită şi eficienţă. O perioadă îndelungată, iniţiaţii în arta conducerii şi-au transmis acumulările conceptuale într-o manieră, mai curând, ezoterică iar preocupările pentru edificarea unei argumentaţii temeinice, ştiinţifice au fost sporadice şi inconsistente.

Apariţia ştiinţei managementului, la începutul secolului al XX, este determinată de atingerea unui anumit nivel de maturizare a societăţii şi denotă un salt evident dinspre fenomenologic înspre legic. Concomitent cu dezvoltarea ştiinţei managementului, homo sapiens operaţionalizează în practică noile elemente teoretico-metodologice, obţinând astfel managementul ştiinţific. El se relevă ca un mediu consistent faţă de conducerea empirică – haotică şi „resursofagă”.