Lectura Ziarului, Publicitatea

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Lectura Ziarului, Publicitatea.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 19 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domenii: Stiintele Comunicarii, Marketing, Mass Media

Cuprins

Capitolul 1: Presa de publicitate 2
1.1. ISTORIA PUBLICITĂŢII 3
1.2. SCOP 6
1.3. AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE AGENŢIEI DE PUBLICITATE 8
1.4. TIPURI DE PUBICITATE 9
1.5. ALEGEREA MIJLOCULUI DE COMUNICARE A PUBLICITĂŢII 11
Capitolul 2: Manipularea prin publicitate 13
2.1 PUBLICUL -INDIVIDUL 13
2.2 PUBLICUL- O MULŢIME 14
2.3 TEHNICI DE PERSUASIUNE 15
Concluzie 17
Bibliografie: 19

Extras din document

Capitolul 1: Presa de publicitate

“Lectura ziarului, prima ocupaţie a vieţii civilizate”

( Eugène Tavernier 1902)

Presa se constituie ca instituţie a spaţiului public modern începând cu secolul al XIX-lea, ea fiind suportul şi principalul mijloc de manifestare a principiului publicităţii, în sensul dat de J. Habermas. Noţiunea de sapţiu public comportă două dimensiuni- “cea a sferei de liberă exprimare, de comunicare, de dezbatere publică, în sensul de instanţă mediatoare între societate civilă şi stat, între cetăţeni şi puterea politico-administrativă şi cea a unei scene publice, de acces la vizibilitatea publică a actorilor şi acţiunilor, a evenimentelor şi problemelor sociale.” (Quéré, L., 1992, 101)

Publicitatea se ocupă cu promovarea bunurilor, serviciilor, companiilor şi ideilor, de cele mai multe ori prin mesaje plătite. Scopul direct ale acestor mesaje este stimularea dorinţelor clienţilor potenţiali, şi formarea asociaţiilor pozitive în legătură cu produsul sau compania promovată, scop care este atins prin folosirea metodelor de manipulare psihologică mai mult sau mai puţin subtile.

1.1. Istoria publicităţii

Una dintre primele forme de publicitate, era de obicei un semn, pictat foarte atrăgător pe peretele unei clădiri. Cele mai vechi semne au fost descoperite în ruinele Babilonului, Romei Antice şi ale oraşului Pompei. 500 de ani mai târziu, comercianţii egipteni amplasau de-a lungul drumurilor publice bucăţi de stâncă în care erau sculptate diverse mesaje în scopul informării călătorilor în legătură cu produsele sau serviciile oferite. În perioada anilor 500 î.e.n., în vechea Romă, mesajele erau pictate pe pereţi în scopul promovării jocurilor publice, afacerilor locale sau pentru a chema alegătorii la vot. Perioada medievală se caracterizează prin apariţia unor noi forme de publicitate, simplă, dar eficientă: folosirea aşa-numiţilor "strigători". Aceştia erau cetăţeni, angajaţi de către comercianţi, care lăudau prin strigăte calităţile mărfurilor acestora. Mai târziu, ei au devenit figuri familiare şi pe străzile aşezărilor coloniale americane. Aceşti "strigători" sunt predecesorii crainicilor moderni care difuzează reclame radio sau TV.

O dată cu inventarea presei tipografice de către Johann Gutenberg, tipografii, şi mai târziu comercianţii, încep să utilizeze mici "fluturaşi" pentru a-şi promova produsele. Aceste mici bucăţi de hârtie adesea conţineau simboluri specifice breslei şi de multe ori erau lipite pe zidurile oraşului. Această formă de publicitate a fost folosită foarte mult timp, până în epoca modernă şi s-a caracterizat printr-o flexibilitate deosebită, afişele putând fi purtate cu uşurinţă dintr-o zonă în alta.

Prima reclamă a apărut în anul 1472, în limba engleză, sub forma unei mici bucăţi de hârtie distribuită manual, anunţând vânzarea unei cărţi de rugăciuni. 200 de ani mai târziu a fost publicat primul anunţ în ziar prin care se oferea recompensă pentru recuperarea a 12 cai furaţi. În coloniile americane, în primul ziar publicat cu regularitate, Boston Newsletter, au început să se publice anunţuri din 1704. Aproximativ 25 de ani mai târziu, Benjamin Franklin a făcut reclamele mai atractive tipărind titlurile cu litere mai mari.

În primele noastre publicaţii, Curierul Românesc (Bucureşti, 1829) şi Albina Româneascã (Iaşi, 1829) alãturi de informaţiile comerciale de interes general şi-au fãcut apariţia “mezaturile, vânzãrile şi înştiinţãrile particulare”, cele din urmã având o formã concisã pe care am numi-o azi “micã publicitate”. Înştiinţarea rãspânditã de fondatorii Curierului, I. Heliade Rãdulescu şi C. Moroiu, prin care chemau la „prenumeraţie” promitea cã gazeta, ”acest vestitor de obşte”, se va dovedi utilã „pentru toatã treapta de oameni”, astfel cã prin citirea ei „bãgãtorul de seamã neguţãtor dintr-însa îţi îndrepteazã mai cu îndrãznealã spiculaţiile sale”, pânã şi „asudãtorul plugar, şi el poate afla aceea ce înlesneşte ostenelile sale”. Punctele 3 şi 5 din programul gazetei se refereau la „Înştiinţãri pentru cele mai folositoare articole ale comerţului” şi „Vânzãri şi mezaturi deosebite ”

Primele „anunciuri” sau „înştiinţãri”, cum au mai fost numite, erau redactate de o manierã concisã - cine vinde, ce, unde, în ce condiţii, uneori fiind vorba de închirieri, arende ori de „prenumeraţii” pentru diverse cãrţi ori reviste Dealtfel, primele “media” purtãtoare de mesaje publicitare pot fi considerate “prenumeraţiile”, afişe, foi volante sau gazete de format mic, prin care se prezenta proiectul de editare a unei publicaţii şi se solicitau înscrieri/abonamente (editorul era creditat de cititori). Utilizarea foilor volante, destinate informãrii prin lipirea pe ziduri în pieţe şi alte locuri publice este atestatã în Moldova încã de la 1642. Afişele de teatru au apãrut mai târziu - un exemplar din 1794 se pãstreazã la Muzeul Brukenthal din Sibiu; la 1818, în Bucureşti, afişul de teatru era tipãrit în limba greacã, de exemplu.

Iatã câteva dintre „ anunciurile” primei vârste a publicitãţii româneşti.

„Cocoana Manda din mahalaua Lucaci ce are-se în curtea bisericii dã cu chirie douã odãi ţi loc pentru lemne numai la becher. Doritorii de a le închiria, se îndrepteazã la susnumita”. Curierul românesc, 1830

Moşia Sârbesti împreunã cu slugile ei de la ţinutul Neamţului a Dsale Aglaei Safta Cantacuzino este de dat în posesie şi dar doritorii de a înposesui arãtata moţie se vor înfãţisa la Dei cucoana în Eşi, spre a se sãvârşi tocmeala pentru împosesuirea acestei moşii”.

Albina Româneascã, 1839

Fisiere in arhiva (1):

  • Lectura Ziarului, Publicitatea.doc