Organizația Internațională a Muncii

1. Obiectivul şi importanţa lucrării

Obiectivul de studiu al acestei lucrări îl constituie o viziune mai amplă şi complexă a Organizaţiei Internaţionale a Muncii fiind prima instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Scopul şi importanţa lucrării după părerea mea, este o mai bună cunoaştere a organizaţiei, şi anume : crearea organizaţiei, evoluţia şi scopurile, competenţa şi structura, modalităţile de acţiune ale organizaţiei, relaţiile cu alte instituţii.

Participarea României la Organizaţia Internaţională a Muncii reprezintă un motiv important pentru a ne stârni interesul asupra acestei organizaţii.

2. Istoricul Organizaţiei Internaţionale a Muncii

Creată în baza Tratatului de la Versailles în 1919, odată cu Liga Naţiunilor, Constituţia Organizaţiei fiind conţinută în cuprinsul capitolului XIII al acestui tratat, Organizaţia Internaţională a Muncii (O.I.M), devenită după al doilea război mondial, în 1946, prima instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a avut drept scop principal îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale clasei muncitoare prim utilizarea reformelor sociale.

Astfel, în Convenţia adoptată la Conferinţa de Pace de la Versailles din 1919, inclusă în tratatul de pace şi care a devenit actul fundamental al O.I.M, principiul legării păcii universale şi trainice de justiţia socială era definit ca scopul principal al Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Scopurilor conţinute în Constituţia O.I.M, li s-au adăugat, după cel de-al doilea război mondial, principiile din Declaraţia de la Philadelphia, adoptate la Conferinţa generală din 1944, principii care urmează aceeaşi linie reformistă. În condiţiile în care la baza activităţii organizaţiei şi chiar a structurii sale au fost puse ideile reformiste ale armoniei şi păcii între clase, este evident că acţiunile întreprinse de O.I.M, erau în mod obiectiv limitate.

Cu toate lipsurile inerente unei organizaţii bazate pe principiile expuse mai sus, O.I.M a avut o contribuţie utilă la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale clasei muncitoare.

Crearea Organizației Internaționale a Muncii, la 11 aprilie 1919, constituie rezultatul indiscutabil al unui proces îndelungat de afirmare a idealurilor sociale, care a cunoscut intensități semnificative de-al lungul secolului al XIX-lea și începutul celui următor, până în preajma primului război mondial. Revoluția industrială, declanșată inițial în Occidentul european, a avut un impact deosebit asupra condițiilor de muncă și viață ale proletariatului, generând multiple consecințe negative de ordin economico-social. Acceptarea ideii necesității unor reforme în direcția schimbării unei asemenea situații, atât de teoreticieni, cât și de militanții sociali, se lovea de faptul că orice măsuri de acest gen ar fi avut consecințe inevitabile asupra costurilor de producție și ar fi dezavantajat industria în țara în care s-ar fi aplicat, în raport cu concurenții mai puțin preocupați în acest sens. Singura soluție acceptabilă era considerată, în consecință, rezolvarea uniformă, la nivelul unui număr cât mai mare de state, pe calea acordurilor internaționale, a problemelor sociale vizând ameliorarea condițiilor de muncă, reducerea zilei de muncă, recunoașterea unor drepturi lucrătorilor etc.

În îndelungata sa activitate, Organizația Internațională a Muncii (OIM) a obținut incontestabile succese, pe planul reglementării relațiilor de muncă Obiectivele organizației, în formularea lor idealistă din 1919 și chiar în redefinirea lor constructivă prin Declarația de la Philadelphia din 1944, precum și efortul de modelare „din mers” – în funcție de cerințele contemporaneității – a stilului și metodelor de lucru pot explica doar în parte rezultatele înregistrate de OIM în reglementarea relațiilor de muncă, în definirea dreptului internațional al muncii, în intensa activitate de cooperare tehnică și în interesanta cercetare științifică pe planul relațiilor sociale Elementul esențial care a asigurat o implicare, de regulă progresistă, a OIM în rezolvarea marilor probleme sociale ale lumii îl constituie însă, prezența reprezentanților partenerilor sociali din statele membre, în întreaga activitate a organizației Într-adevăr, la baza activității și a structurilor OIM stă principiul tripartitismului, care o particularizează față de toate celelalte organizații internaționale, principiu potrivit căruia cele trei părți reprezentate în toate organele și organismele sale – stat, lucrători, patroni (cei ce angajează) – bucurie de autonomie deplină. În același timp, trebuie să evidențiem faptul că viabilitatea acestei organizații a fost asigurară de arhitecții săi, atât prin crearea posibilității elaborării unui sistem de instrumente internaționale paralele (convenții – generatoare, prin ratificare, de obligații internaționale, și recomandări – instrumente orientative pentru statele membre), cât și prin admiterea revizuirii ca o pârghie împotriva fixismului, a rigidității, care puteau interveni în funcționarea unui asemenea mecanism internațional