Studiu despre opinia publică din România cu privire la legalizarea drogurilor în România

1. Introducere şi consideraţii asupra studiului

Am ales să abordez acest subiect deoarece, la momentul actual, constituie o temă controversată şi de interes pentru opinia publică din România. După 1989, fenomenul prostituţiei şi traficul de droguri au început să se intensifice. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, care a dus după sine şi la liberalizarea comerţului peste graniţe, traficul de droguri a început să ia amploare însoţit de fenomenul prostituţiei.

Potrivit unui raport al Agenţiei Naţionale Antidrog referitor la evoluţia consumui de droguri pe piaţa românească, începând cu anul 1990, au existat mai mulţi factori precum poziţia geografică, deschiderea frontierelor şi conflictele militare din Irak, Afganistan şi fosta Iugoslavie. Acestea au făcut ca ţara noastră să devină un segment activ al „Rutei Balcanice” de traficare a stupefiantelor, iar în ultimii ani şi o piaţă de desfacere a drogurilor.

Ritmul accelerat de creştere a criminalităţii în legătură cu fenomenul drogurilor este evident după anii '90 şi din ce în ce mai îngrijorător după anul 2001. Spre exemplu, anul 2003 se caracterizează printr-o creştere cu 13% a infracţiunilor constatate faţă de anul 2002 şi cu 118% faţă de anul 2001.

După revoluţie, prostituţia a ieşit din anonimat pentru a cunoaşte o largă expansiune. Odată cu acest lucru, au patruns în România şi reţele internaţionale ale traficului de carne vie. Ca urmare, a sexului neprotejat, a rezultat o creştere alarmantă a bolilor cu transmitere sexuală.

După cum am observant mai sus, aceste doua fenomene sociale si anume prostitutia si consumul de droguri s-au intensificat in perioada de dupa ’90 in Romania.

În acest sens, scopul lucrării este a demonstra faptul că legalizarea drogurilor uşoare şi a prostituţiei nu va duce automat la creşterea consumului de droguri şi a bolilor cu transmitere sexuale ca urmare a practicării prostiţutiei. Astfel, pornim de la ipoteza că legalizarea va rezulta în creşterea transparenţei în cea ce priveşte existenţa celor două fenomene în societatea românească. De asemenea, credem că legalizarea va duce la conştientizarea publicului în ceea ce priveşte aceste două fenomene sociale şi pericolele aferente.

Poziţia mea în legătură cu acest subiect este favorabilă leglizării deoarece consider că odată cu acest pas se va ajunge la schimbarea mentalităţii colective a societatăţii româneşti şi implicit la modernizarea ţării.

2. Metodoligie şi concepte cheie:

În cadrul temei abordate, am folosit anumite concepte cheie care sunt esenţiale pentru a întelege mai bine subiectul. Conceptele cheie folosite sunt următoarele: opinie publică; dezincriminare, etichetări sociale, adicţie, stupefiant.

Metodele folosite în cadru acestui proiect de cercetare sunt ancheta (chestionarul şi interviul ) şi analiza de document.

În cartea „Tehnici de cerctare sociologică” a lui Septimiu Chelcea, ancheta este definită ca fiind metoda tipică de culegere a informaţiei primare, direct de la cei care manifestă nevoi de consum şi de utilizare, presupune implicarea afectivă a subiectului şi este cea mai bună cale de clarificare a răspunsurilor, de către anchetator. În cardul anchetei ca şi metoda de cercetare, fac parte interviul şi chestionarul. Potrivit lui Chelcea, chestionarul este un instrument de investigare care este alcătuit dintr-un ansamblu de intrebari scrise. Această metoda este una dintre cele mai folosite în cercetările sociologice de nivel cantitativ. Chestionarul mai poate fi alcatuit si din imagini grafice, fotografii sau desene.In cadul chestionarului, combinarea stimulior trebuie să fie logică şi psihologică. Prin acesta definiţie se relevă faptul că itemii sunt reprezentaţi atat de o succesiune de întrebări sau imagini, cat şi de imagini, fotografii sau desene.

Am ales a utilizez chestionarul ca şi metodă de cercetare în proiectul meu deoarece cu ajutorul acestuia pot verifica ipoteza proiectului de cercetare in mod realist. De asemenea, prin intermediul acestuia se pot obţine răspunsuri rapide, scurte şi la obiect din partea subiecţilor.

Interviul de cercetare este definit de catre Septimiu Chelcea ca fiind o tehnică de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri, a informaţiilor verbale de la indivizi şi grupuri umane. Scopul urmărit prin interviu este verificarea ipotezelor sau descrierea ştiinţifica a fenomenelor socio-umane. Bazându-se pe comunicarea verbală, interviul presupune întrebări şi răspunsuri ca şi chestionarul. Astfel, convorbirea reprezintă elementul fundamental în tehnica interviului, iar întrevederea nu este obligatorie. Utilizarea acestuia în cercetare trebuie să conducă la stabilirea relaţiilor dintre variabile şi la testarea ipotezelor.