Tehnici de prelucrare și managementul informației

ARGUMENT

Informaţia reprezintă un mesaj, un semnal care reflectă starea unui sistem sau a mediului în care aceasta funcţionează şi care aduce receptorului un spor de cunoaştere .

Informaţia este o dată ce a fost supusă unui proces de prelucrare şi aduce un plus de cunoaştere pentru destinatar furnizându-i elemente noi, valorificabile în exercitarea sarcinilor şi realizarea obiectivelor ce-i revine.

Utilizând simboluri asociate cu realitatea, informaţia este folosita în caracterizarea ordinii şi a organizării specifice, în studiul procesului de reflectare, captând semnificaţii proprii fiecărui domeniu al cunoaşterii.

In general, informaţia rezultata in procesul cunoaşterii este privita ca o cunoştinţa, o reflectare a realităţii în cunoştinţa umană.

Pentru a fi eficienta, informaţia trebuie sa fie fundamentata ştiinţific , să fie oportună, sa fie captată la timp şi de cine trebuie, fiind clara şi nu contradictorie.

Informaţia este „sângele care irigă’’, asigurând robusteţea organizaţiei. Aşa cum sistemul circulator este dispus intr-o simetrie perfecta fata de scheletul uman, sistemul informaţional se pliază pe structura organizatorică cu puncte nodale din care se ramifica sau în care se concentrează informaţia potrivit cerinţelor exprimate de centrii decizionali ai organizaţiei. Din aceasta cauza parametrii organizării funcţionale se află în strânsă legătura cu structura organizatorică.

CAPITOLUL I

GESTIUNEA RESURSELOR INFORMAŢIONALE

1.1. Universul noţiunilor fundamentale: informaţie, cunoştinţă, dată

Ca atribut fundamental al materiei, alături de masă, câmp şi substanţă, informaţia este prezentă atât în materia vie, cât şi în cea nevoie. Utilizând simboluri asociate cu realitatea, informaţia este folosită în caracterizarea ordinii şi a organizării specifice, în studiul procesului de reflectare, căpătând semnificaţii proprii fiecărui domeniu al cunoaşterii.

Termenul de informaţie a fost introdus iniţial în domeniul tehnic, pentru a defini eventuala incertitudine înlăturată prin realizarea unui eveniment dintr-un set de evenimente posibile. În timp, a dobândit diferite semnificaţii în funcţie de contextul concret în care a fost utilizat.

În general, informaţia rezultată în procesul cunoaşterii este privită ca o cunoştinţă, o reflectare a realităţii obiective în conştiinţa umană. Definind cunoaşterea ca „un proces complex de însuşire, apropiere, reconstrucţie a realităţii obiective de către subiect”, informaţia vizează fiecare din elementele noi, în raport cu cunoştinţele prealabile, cuprinse în semnificaţia unui simbol sau a unui grup de simboluri. Cunoaşterea teoretică, adâncirea cunoaşterii prin intermediul gândirii, pătrunde în esenţa lucrurilor, sesizează legăturile interne, cauzele şi legile lor. Ea are loc pe baza prelucrării datelor obţinute prin cunoaştere empirică – proces de reflectare a obiectelor în interacţiunea nemijlocită a omului cu realitatea.

Informaţia este caracterizată în mare măsură prin gradul de subiectivitate-obiectivitate, care se referă la dependenţa acesteia de utilizator, de intervalul de timp asupra căruia face referinţă, dar şi de aspectele calitative şi cantitative; un exemplu în acest sens este „informaţia contabilă”. Informaţiei trebuie să i se asocieze o valoare de utilitate, respectiv, speranţa de economie, calculată prin diferenţa realizată între efectele unei decizii promovate, cu şi fără elementul „cunoaştere” a informaţiei respective. Valoarea de utilitate a unei informaţii este strict dependentă de aspectul fizic, dar şi de aspectul uzurii morale, aspect ce devine prioritar într-un mediul caracterizat de un permanent dinamism. Informaţia este supusă unui risc ridicat de degradare, indus de acţiunile de producere şi de difuzare, acţiuni rezultate din interacţionarea multiplă şi complexă cu suma informaţiilor dintr-un mediu. Riscul de degradare a informaţiei este influenţat de executarea procesului de prelucrare într-un anumit context spaţial şi temporal, de suma utilizatorilor, precum şi de atitudinea acestora faţă de un atare proces. În paralel cu teoria informaţiei, s-a dezvoltat teoria modelării, teorie care are ca obiect construirea modelelor, analiza experimentală şi practică a lor, precum şi compararea cu datele privind realitatea.

Teoria modelării are drept sarcină „cercetarea multilaterală a proceselor de transmitere şi recepţionare a unei informaţii semnificative cu ajutorul unor sisteme de semne”. Un model al unui obiect sau fenomen real este un obiect abstract, a cărui definiţie este considerată o descriere a obiectului real dat. În timp ce obiectul real nu poate avea o descriere totală, obiectul abstract este în întregime constituit prin definiţia sa. Construirea implică operaţii mintale de schematizare şi idealizare. Prin intermediul modelelor se realizează legătura cu lumea reală, definirea sistemului teoretic cu care se studiază indirect proprietăţile ei. În teoria statistică a comunicaţiei, informaţia exprimă incertitudinea înlăturată la apariţia unui şir de simboluri, definind o stare, din mai multe posibile. Informaţia reprezintă un mesaj, un semnal care reflectă starea unui sistem sau a mediului în care aceasta funcţionează şi care aduce receptorului său un spor de cunoaştere. Data reprezintă o însuşire de caractere numerice sau alfanumerice, ce au o anumită semnificaţie. După situarea în timp, informaţiile pot fi: active, pasive şi previzionare.