Un Studiu despre Avatarurile Limbii Române în Basarabia

În contextul actual al politicii lingvistice promovate de guvernul de la Chişinău, cartea Lidiei Colesnic-Codreanca este extrem de binevenită. Pe de o parte, oferă date revelatorii şi inedite cu privire la evoluţia limbii române din Basarabia sub ocupaţia ţaristă, pe de altă parte, demonstrează explicit că teoria celor două limbi - româna şi "moldoveneasca" - a fost prefigurată deja în perioada 1812-1918. Anticipînd concluziile autoarei, menţionez din capul locului că cei peste 100 de ani de ocupaţie ţaristă şi-au lăsat amprenta asupra dezvoltării culturale din regiune şi, în special, asupra situaţiei lingvistice, izolînd limba română din Basarabia de procesele de modernizare şi normalizare care au avut loc în această perioadă în dreapta Prutului. În consecinţă, evenimentele majore care au contribuit la constituirea limbii române moderne - discuţia iniţiată de Şcoala Ardeleană privind romanitatea limbii, substituirea alfabetului chirilic prin cel latin la 1860, modernizarea vocabularului, constituirea limbii literare pe baza graiului muntenesc, introducerea normelor ortografice la 1881 - au ocolit Basarabia, marginalizînd-o şi îndepărtînd-o de la aceste procese. Afirmaţia lui D. Caracostea care scria în anii ‘20 că "graiul basarabean este graiul moldovean de acum un secol, netrecut prin prefacerile datorate limbii comune" constata o stare de lucruri adevărată şi tristă.

Aşadar, volumul ia în dezbatere cîteva aspecte importante ale acestei problematici: funcţionarea limbii române în sfera învăţămîntului laic din Basarabia anilor 1812-1918, încercările de codificare a limbii române în condiţiile unei situaţii lingvistice diglosice, cauzele ce au dus la degradarea ei în comparaţie cu limba română vorbită în dreapta Prutului, scoaterea din uz a glotonimului limba română şi introducerea sintagmei "limba moldovenească". Sursele de documentare ale autoarei au fost în principal materiale de arhivă, presa timpului şi lucrările publicate în acea vreme. Descoperirile sale "arhivistice" - persistenţa scrisului latin în învăţămîntul laic din Basarabia pînă la 1862, existenţa la unii intelectuali a conştiinţei unităţii poporului român precum şi a limbii române comune cu cele două dialecte principale (valah şi moldovenesc), intenţia guvernului ţarist de "a crea un dialect apropiat limbii slave" pe baza limbii române din Basarabia – completează în mod substanţial informaţia cunoscută şi vehiculată pînă acum în acest domeniu.

În primii ani de ocupaţie rusească, dat fiind că 95 la sută din populaţie o constituiau românii-moldoveni care nu ştiau decît limba lor maternă, româna este admisă ca limbă oficială în instituţiile din Basarabia, întrebuinţîndu-se alături de rusă. Treptat însă limba rusă va cîştiga supremaţia. Potrivit datelor oferite de Departamentul pentru conducerea Basarabiei de la 1828, lucrările de secretariat urmau să se ţină doar în rusă, iar la 1835 se stabileşte un termen de 7 ani în care instituţiile de stat mai acceptau acte în limba română. Cît priveşte învăţămîntul, româna a fost admisă ca limbă de predare doar pînă la 1842, după această dată fiind predată ca obiect separat. Astfel, la seminarul teologic din Chişinău, limba română figurează pe lista materiilor obligatorii, cîte 10 ore săptămînal, pînă la 1863, cînd catedra de română este suprimată definitiv. La liceul nr. 1 din Chişinău elevii aveau dreptul să aleagă între română şi germană sau între română şi greacă pînă la 9 februarie 1866, cînd consiliul de stat al guvernului rus ia hotărîrea de a interzice predarea limbii române dat fiind că elevii "cunosc această limbă în mod practic, iar predarea ei nu urmărea alte scopuri". La 1871 ţarul emite un ucaz "Despre suspendarea predării limbii moldoveneşti în şcolile ţinutale din Basarabia", pe motiv că "în Imperiul Rus nu se predau graiurile locale".

Contextul general în care a "evoluat" limba română în regiune este descris în cap. I al lucrării (Cadrul sociocultural al funcţionării limbii române în Basarabia în anii 1812-1918). Observaţia de ansamblu este că situaţia lingvistică basarabeană din anii 1812-1918, cu toate manifestările mai pronunţate sau mai atenuate de diferite tipuri de bilingvism, a fost o situaţie diglosică. Altfel spus, cele două limbi venite în contact au obţinut funcţii sociale diferite şi inegale: "româna, limba majorităţii vorbitoare (numită în sociolingvistică limbă primă, vernaculară sau limba B) şi-a îngustat sferele de funcţionare pînă la substituţie, iar rusa (numită limbă secundă, vehiculară, oficială, privilegiată sau limba A) a preluat toate funcţiile sociale ale celei dintîi" (p.19). În acest sens, autoarea stabileşte cinci etape pe care le caracterizează astfel: I. 1812-1828 este perioada bilingvismului neutru sau funcţional, cînd alături de limba română în sfera administraţiei publice, a învăţămîntului şi a cultului religios începe să pătrundă şi rusa. În primii ani de după anexare se observă o atitudine loială faţă de limba română, de tradiţiile şi obiceiurile băştinaşilor. Astfel, se deschid şcoli (la 1813 Seminarul teologic şi la 1824 şcolile lancasteriene), se traduc în româneşte primele gramatici, la tipografia eparhiei Chişinăului apar cărţi religioase. II. 1828-1843 este etapa bilingvismului diglosic parţial: limba română este interzisă în sfera administraţiei prin excluderea ei din codul civil. Dacă regulamentul din 1818 prevedea un bilingvism rus-român mai mult sau mai puţin echilibrat, privilegiind într-un fel limba "moldovenească", la 1828 va fi substituit prin altul care va impune drept limbă oficială rusa. Deşi în învăţămînt româna funcţionează doar parţial şi numai ca obiect separat de predare, apar în continuare manuale bilingve (Bucoavne ruso-româneşti, gramatica lui Iacob Ghinculov). În sfera religioasă româna se utilizează în oficierea cultului divin, în editarea cărţilor religioase. După 1842 însă ea va fi scoasă cu totul din sfera superioară de funcţionare - cea a administraţiei publice. III. 1843-1871 este perioada bilingvismului de asimilare.