Analiza evoluției transporturilor

1. Introducere

România este o țară situată în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.

România este o republică semi-prezidențială. Este a noua țară după suprafața teritoriului (238 391 km²) și a șaptea după numărul populației (peste 21 milioane locuitori) dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al ei și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori). România este membră a unor organizații internaționale: ONU din 1955, Uniunea Latină din 1980, CoE din 1993, OSCE, OIF din 2003, NATO din 29 martie 2004, Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007 și a unor instituții economice: Grupul Băncii Mondiale, FMI din 1972, BERD din 1991, OCDE.

Creșterea economică în societatea modernă este condiționată din ce în ce mai mult de dezvoltarea serviciilor de producție. Acestea cuprind ansamblul activităților de servicii utilizate ca factori intermediari de producție, atât pentru întreprinderile din sectorul producției materiale, cât și pentru cele din sectorul terțiar.

Transporturile reprezintă un sistem dinamic și rational, constând din mijloace tehnice specifice, utilaje, căi de comunicație, deservite de un personal specializat și destinate deplasării în timp și spațiu a mărfurilor și persoanelor. De-a lungul timpului, transporturile au cunoscut o permanentă dezvoltare cantitativă, calitativă și structurală, ținând pasul cu dezvoltarea producției, a științei și tehnicii, contribuind nemijlocit la dezvoltarea forțelor de producție, la creșterea economică pe plan mondial. Dezvoltarea transporturilor, apariția de noi mijloace de transport perfecționate, a permis specializarea și schimbul de activități, formarea pieței naționale și a pieței mondiale, dezvoltarea comerțului pe plan intern și internațional. Pe lângă impactul asupra economiei unei țări, transporturile au implicații și asupra aspectelor sociale (turism, sănătate, învățământ, cultură) și politice.

Activitățile de transport, mai ales cele feroviare și aeriene, sunt intensive în capital, cerând investiții masive, accesibile numai marilor corporații. In același timp, transporturile oferă mari posibilități de economii de scală, existând o proporție mare a costurilor fixe care, distribuite pe un număr mai mare de utilizatori, determină reducerea costurilor unitare.

O caracteristică importantă a serviciilor este aceea că transporturile nu crează produse materiale, ci servicii, adică efecte utile de deplasare în spațiu a mărfurilor și produselor.

Altă particularitate a transporturilor este faptul că serviciul creat în procesul de transport se consumă pe parcursul desfășurării acestuia. La sfârșitul procesului de transport, marfa se află în sfera circulației și nu a producției, urmând a intra în sfera consumului productiv sau neproductiv. Contravaloarea serviciului de transport se adaugă la valoarea mărfurilor transportate, ca valoare suplimentară.

2. Analiza nivelulului de dezvoltare și specializare a serviciilor de transport în România

Prin așezarea sa geografică, România reprezintă o zonă de intersecție a mai multor magistrale de transport, care leagă nordul de sudul Europei și vestul de estul acesteia. Pe de altă parte, rețeaua de transport din România asigură legătura între rețeaua de transport comunitară și rețeaua de transport a statelor necomunitare vecine din Europa de Est și Asia.

Rețeaua de transport din România este destul de variată, această țară situându-se din acest punct de vedere la un nivel acceptabil față de celelalte țări. Transporturile sunt urbane în interiorul localitățiilor, dar și interurbane.

Orientarea generală a liniilor este influențată de situarea Capitalei în sud-estul țării, către care converg principalele trasee. Bucureștiul este centrul feroviar cel mai mare din țară, de unde pleacă 8 linii magistrale, dintre care cea mai mare parte sunt legate de rute internaționale. România fabrică vagoane de toate categoriile și locomotive electrice și diesel-electrice.

Mijloacelor de transport feroviare și fluviale li se adaugă rețeaua de drumuri rutiere. Dacă ne referim strict la drumurile publice în România, lungimea acestora este de 198.931 km, între care 312,166 km autostrăzi, 15.679 km drumuri naționale, 34.668 km drumuri județene, 27.781 km drumuri comunale, 22.328 km străzi în orașe și 97.660 km străzi în localități rurale. În afara de drumuri publice, România are o vastă rețea de drumuri nepublice, asigurând astfel accesul cu mijloace auto în orice punct de pe teritoriul țării. Ca și în sistemul căilor ferate, capitala României rămâne principalul nod rutier, de unde pleacă traseele care traversează teritoriul țării spre toate punctele cardinale, dintre care unele sunt legate de mari șosele europene. Este cazul căi E60 de la Hamburg, via Oradea și Bucuresti, la Constanța.

Navigația fluvială se practică în cea mai mare parte pe Dunăre. Pe Dunărea maritimă, în aval de Brăila, pot circula nave cu pescaj care depășește 7 m. Pe Dunărea fluvială (în amonte de Brăila), circulă nave de tonaj mai mic și cu un pescaj de până la 2-2,5 m.

Construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră și darea în funcțiune a Canalului Dunăre-Main-Rin au permis crearea unei căi fluviale de o mare importanță europeană, care leagă Marea Nordului de Marea Neagră. Realizarea sistemelor hidroenergetice și de navigație Porțile de Fier I și II, care comportă un sistem de ecluze, a facilitat intensificarea traficului.

Navigația maritimă se desfășoară în măsură importantă cu nave de mare tonaj. 60% din importurile și exporturile României se derulează prin portul Constanța. Rețeaua navigabilă interioară și Marea Neagră dispun în total de 35 de porturi, din care 3 porturi maritime, 6 porturi fluviale-maritime și 26 de porturi fluviale. Portul Constanța reprezintă o placă turnantă pentru întreg traficul de pe Marea Neagră și reprezintă de asemenea un punct-cheie pentru relația Marea Neagră - Marea Nordului. Prin folosirea Portului Constanța, ruta dintre Canalul de Suez, Mediterana de Est și Europea Centrală se scurtează cu 300 km.

In același timp, folosirea sistemelor RO-RO și ferryboat existente în Portul Constanța asigură legătura dintre Continentul european și Orientul Mijlociu. Aceste rute sunt folosite în special pentru resurse energetice și transport de marfă.

Transportul aerian din România se desfășoară între marile orașe, traficul de pasageri fiind redus în comparație cu alte țări din Europa, respectiv 2.110.000 pasageri în anul 2006 în traficul intern.

Principalul aeroport al României este Aeroportul Internațional "Henri Coandă", aflat la 10 km de Bucuresti, 75% din traficul internațional (atât pasageri, cât și marfă) trece prin Aeroportul Otopeni. La ieșirea nordică din București, se află Aeroportul Băneasa, care este folosit pentru zboruri interne.

În anul 2008, traficul aerian a ajuns, ca valoare, la aproximativ 600 milioane de euro și 9,1 milioane de pasageri, pentru cele 17 aeroporturi din România. Din cele 9,1 milioane, traficul aerian al operatorilor low-cost a fost de 2,5 milioane pasageri. În anul 2007, traficul aerian a fost de 7,8 milioane pasageri.

Într-o continuă dezvoltare este segmentul serviciilor conexe transportului de mărfuri - manipulări, depozitări, case de expediții etc.

In țara noastră, transporturile joacă un rol important în economie, deținând la nivelul anului 2010, alături de depozitare și comunicații, o pondere de cca. 5% din totalul populației ocupate și participând cu cca. 8,61% la crearea PIB.