Aspecte Privind Acquis-ul Comunitar în Transporturi

I. NOTIUNI INTRODUCTIVE

Importanta unor structuri de transport integrate a fost recunoscuta înca de la Tratatul de la Roma (1957), dar progresele înregistrate pâna în a doua jumatate a anilor 80 au fost destul de mici. Aparitia Cartii Albe asupra finalizarii pietei interne (1985) a facut o serie de recomandari privind garantarea libertatii de prestare de servicii si a stabilit liniile directoare pentru politica comuna în domeniul transporturilor. Aceste linii directoare au fost aprobate de Consiliul de Ministri care a adoptat si un plan de actiune ce avea ca obiective principale:

dezvoltarea infrastructurii de interes comunitar;

reducerea controalelor si formalitatilor la frontiere;

îmbunatatirea sigurantei transportului.

Introducerea la 1.01.1993 a pietei comune, a reprezentat o schimbare în domeniul transporturilor. Având în vedere limitarea granitelor dintre statele membre si masurile de liberalizare (cum ar fi cabotajul) se poate observa natura constrângerilor care s-au ivit, acestea referindu-se în principal la:

Constrangerile de ordin social, prin care libertatea de a presta servicii de transport sa nu duca la nerespectarea legislatiilor nationale mai stricte;

Constrângerile de ordin economic, prin care investitiile în infrastructura, în special în domeniul transportului rutier, sa nu fie exploatate de beneficiari ce nu au contribuit la finantarea respectivelor investitii;

Constrângerile legate de garantarea rutelor, în asa fel încât introducerea noilor factori concurentiali sa nu afecteze continuitatea furnizarii serviciului;

Masurile ce au fost luate pentru liberalizarea transporturilor au fost adaptate specificului fiecarui tip de transport (rutier, feroviar, maritim, aerian si fluvial), avându-se în vedere particularitatile furnizarii serviciilor internationale (transportul între doua state membre) si cabotajului (transportul în interiorul altui stat membru).

La sfârsitul anului 1992 a fost adoptata Cartea Alba asupra dezvoltarii viitoare a politicii comune în domeniul transporturilor, document ce marcheaza abordarea integrata a diferitelor tipuri de transport bazata pe mobilitatea durabila. Aceasta înseamna organizarea transportului astfel încât consumul de energie, timpul de transport, ca si rutele si conditiile de transport sa fie optime. Planul de actiune pe perioada 1995- 2000 era axat

pe îmbunatatirea calitatii transporturilor prin introducerea sistemelor integrate bazate pe tehnologii noi, în care sa se tina seama de protectia mediului, îmbunatatirea operarii pietei unice prin încurajarea concurentei respectând standardele sociale ca si dezvoltarea dimensiunii externe prin îmbunatatirea legaturilor de transport cu terte tari si prin sprijinirea operatorilor comunitari pe pietele externe. Cartea Verde referitoare la politica fiscala în domeniul transporturilor (1995), considera taxele ca o modalitate prin care statul poate avea impact asupra acestui sector.

Dezvoltarea accelerata a noilor tehnologii, în special a celor informationale si de comunicare, conduce la introducerea aplicatiilor telematice ce dezvolta servicii de informare, radio-navigare si telecomunicatii moderne, specifice fiecarui tip de transport.

Comisia Europeana pledeaza pentru o strategie europeana privind reteaua globala de navigare prin satelit, retea ce ar permite Europei sa controleze serviciile de pozitionare si navigare de pe întregul sau teritoriu pentru toate tipurile de transport.

În septembrie 2001 a fost elaborata noua Carte Alba în domeniul transporturilor, intitulata :Politica europeana în domeniul transporturilor: e timpul deciziei, având ca obiectiv gasirea unui echilibru între dezvoltarea economica si calitatea si siguranta ceruta de societate în vederea dezvoltarii unui sistem de transport modern si durabil.

Având în vedere cresterea continua a traficului atât de pasageri cât si de marfuri, a aglomerarii retelelor rutiere, a problemelor de mediu si siguranta transportului, Comisia propune în Cartea Alba (2001) o serie de obiective prin care problemele enumerate sa îsi gaseasca solutionare:

revitalizarea pâna în 2010 a transportului feroviar si promovarea transportului maritim si fluvial;

sisteme de impozitare în domeniul transporturilor care sa reflecte costul real, în care sa fie incluse costurile colaterale, cum ar fi cele legate de daunele aduse mediului, aglomerarea traficului sau accidentelor;

detinerea unor sisteme de transport mai eficiente si mai sigure.

Printre masurile propuse, se pot enumera:

ü promovarea drepturilor pasagerilor, prin masuri de protectie a pasagerilor ce calatoresc cu diferite tipuri de transport. Aceste masuri ce se vor aplica inclusiv transportului urban de calatori;

ü îmbunatatirea sigurantei rutiere (având ca obiectiv înjumatatirea numarului de accidente cauzatoare de moarte pâna în anul 2010);

ü prevenirea aglomeratiilor prin promovarea mai multor tipuri de transport (printr-un nou program Marco Polo);

ü armonizarea impozitarii combustibilului pentru transportul feroviar;

ü crearea unor noi retele de infrastructura, în contextul retelelor trans-europene;

ü cresterea participarii Uniunii Europene în organizatiile internationale, în special în Organizatia Internationala Maritima (IMO) ca si în Organizatia Internationala a Aviatiei Civile (ICAO).