Contractul de Navlosire - Contracte Maritime

I.CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL MARITIM ŞI TRANSPORTURILE MARITIME

Comerţul maritim se caracterizează prin reguli şi norme juridice proprii, distincte de regulile şi normele juridice ce guvernează celelalte activităţi economice, inclusiv schimburile comerciale care se desfăşoară pe uscat.

Izvoarele istorice demonstreaza existenta in perioada antica a unor reguli bine definite cu privire la dreptul si comertul maritim.

Celebrul Cod al lui Hamurabi, elaborat cu mult inaintea erei noastre, contine peste 280 de norme cu privire la regulile de navigatie, modul de constructie al ambarcatiunilor cat si raspunderea carausului.

Din aceleasi izvoare aflam faptul ca fenicienii si cartaginezii se ocupau cu comertul pe mare conform unor uzante bine stabilite.

In sec. al III-lea – al II-lea iH Grecii, care erau buni navigatori cat si comercianti, au dezvoltat in insula Rhodos un comert maritim intens, ceea ce a determinat aparitia si stabilirea unor reguli care guvernau aceasta activitate, reguli denumite Legi Rodiene.

Legile Rodiene au avut o influenta deosebita in dezvoltarea comertului maritim in Marea Mediterana si Marea Neagra , aceste legi erau aplicate de cetatile porturilor Tomis, Callatis si Histria.

Romanii au preluat legile rodiene si le-au facut cunoscute prin guvernatorii provinciilor cu iesire la mare.

Apoi in evul mediu de la practicile statornicite în oraşele medievale, porturi la Marea Adriatică, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic şi Marea Baltica, pană la reglementările din zilele noastre au trecut veacuri, în decursul cărora Dreptul Maritim a înregistrat numeroase transformări, determinate în principal atât de schimbarea orânduirilor economice şi sociale, cât şi de progresul tehnic, transformări ce i-au conferit specificul de ramură de drept distincta.

Uzurile portuare medievale, la început incerte, variind de la port la port, au devenit cu timpul mai stabile şi cu aplicaţii pe zone tot mai întinse, fapt ce a generat necesitatea întocmirii de colecţii pentru uşurarea aplicării uniforme a acestora în practica comerţului maritim. Astfel, în evul mijlociu , uzurile care-şi găseau aplicarea în bazinul Mării Mediterane au fost colecţionate într-un cod denumit Consulatus maris.

Denumirea colectiei isi gaseste aplicatia in faptul ca , in sec. al XII-lea, instantele comerciale se numeau tribunale consulare, iar sentintele judecatoresti priveau afacerile comerciale maritime si de aici denumirea de Consulatus maris.

Pentru cele mai frecvente cazuri aplicate în porturile situate pe ţărmurile europene ale Oceanului Atlantic şi ale Marii Nordului, s-a întocmit colecţia denumită Roles d’Oleron,iar în porturile de la Marea Baltică îşi găseau aplicare Regulile de la Visby.

Mai existau colecţii întocmite pentru diferitele porturi ale ligii hanseatice „Ius Maritimum Hanseaticum”: cele din Hamburg, Lubeck, Bremen, Danzig, Riga.

În 1807, intră în vigoare Codul comercial francez, care reglementa, în cartea a II-a, comerţul maritim, reluând în bună parte una dintre ordonanţele lui Colbert din august 1861, intitulată ’’Ordonanţa privind marina’’.

Astfel în ultimii 50 ani au avut loc Conferinţe internaţionale care au adoptat Reguli şi Convenţii noi pentru uniformizarea Dreptului Maritim.

Datorită avântului economic înregistrat în ultimul secol de societatea umana, implicând o creştere fără precedent a comerţului mondial, a traficului de materii prime şi flotele maritime de transport au cunoscut o creştere vertiginoasă a tonajului global, creştere însoţită de diversificarea tipurilor de nave, de specializare şi de perfecţionare tehnico-constructiva, tonaj unitar mărit, creşterea vitezei de marş, introducerea automatizării şi creşterea securităţii navelor angajate în transportul maritim.

Transportul maritim rămâne principalul mijloc de transport în comerţul internaţional deoarece transportul pe apa este mult mai ieftin, implică volumuri şi capacităţi de transport mult mai mari decât la celelalte forme de transport.

Comerţul maritim modern este o activitate economică vastă şi complexa, atât ca volum al mărfurilor aflate în trafic anual, cât şi ca valoare materială a acestora, la care se adaugă investiţiile uriaşe, de înaltă tehnicitate, reprezentate de nave, ca mijloc de transport şi de porturile moderne ca noduri de transbordare.

Obiectivul fundamental al transportului şi comerţului maritim este asigurarea circuitului normal de mărfuri pe plan mondial, în siguranţa, la timp cu eficienta economică şi în conformitate cu convenţiile, legile şi clauzele contractuale în vigoare.

Avantajele transportului maritim sunt următoarele:

1. Este mijlocul cel mai economic, calculat fie la cost global, fie la tonă transportata, dar mai ales la tona/mila.

2. Dispune de o gama foarte variată de nave, clasice sau specializate, cu capacităţi unitare foarte mari şi cu viteze de deplasare satisfăcătoare.

3. Permite transportul mărfurilor aproape în orice zonă a globului, în condiţii din ce în ce mai bune privind siguranţa.

4. Fată de distantele mari de parcurs, uneori la multe mii de mile marine, rutele de navigaţie necesită amenajări pentru siguranţa navigaţiei, relativ reduse comparativ cu transportul terestru.

5. Permite concentrarea în puncte nodale -marile porturi maritime internaţionale - a uriaşe cantităţi de mărfuri de pe întinse zone continentale, pe care le poate transporta pe cele mai variate rute maritime şi oceanice.

Un element important in transporturile maritime il constituie Contractele Maritime, contracte care sunt reglementate de legislatia interna si internationala si care atesta faptul unei intelegeri scrise intre principalii actori ai transporturilor maritime:armator, caraus, navlositor, incarcator, primitor etc.