Influența Dinamică a Frânării în Conducerea Autovehiculului

1. Dinamica frânării

Frânările energice şi uneori chiar moderate pot provoca deplasări instabile generate de

blocajul roţilor de pe una din părţile longitudinală sau transversală a vehiculului. De pildă, la

mersul în linie dreaptă, o frânare energică la care se blocheză numai roţile din spate conduce la

un echilibru instabil: axa din spate nu mai poate fi împiedicată să se deplaseze lateral (dispare

aderenţa transversală ) şi vehiculul se poate învârti în jurul roţilor directoare sub efectul unor

momente destabilizatoare relativ mici. Intrucât rotaţia concomitentă cu translaţia este percepută

ca un viraj de conducătorul vehiculului, el reacţionează firesc prin rotaţia volanului în sens

invers. Apare, astfel un moment reactiv care tinde să rotească vehiculul în acelaşi sens şi astfel

instabilitatea se accentuează . Dacă se blochează numai roţile din faţă deplasarea continuă în

linie dreaptă deoarece, chiar dacă s-a anulat aderenţa transversală pe ele, stabilitatea este

menţinută de aderenţa laterală a roţilor din spate şi de imposibilitatea modificării poziţiei lor în

raport cu axa longitudinală a vehiculului. Pentru a elimina asemenea modificări, în instalaţia de

frânare se prevede un dispozitiv de limitare a forţei de frânare pe axa din spate în funcţie de masa

repartizată pe ea. Chiar cu un asemenea limitator, raportul între forţa tangenţială şi greutate poate

deveni mai mare decât cel corespunzător roţilor din faţă. In consecinţă , roţile din spate pot

prelua forţe transversale mai mici decât cele din faţă. Astfel, la frânarea într-o curbă în care se

depăşeşte o anume valoare a acceleraţiei centripete, forţa laterală de inerţie pe axa spate devine

mai mare decât forţa disponibilă furnizată de aderenţa transversală şi spatele vehiculului are

tendinţa de a se deplasa către exteriorul curbei, chiar dacă nu a intervenit blocajul roţilor; în

continuare apare derapajul al cărui control presupune pe lângă anumite condiţii legate de starea

drumului, experienţă şi îndemânare deosebită din partea conducătorului vehiculului.

Sistemul de frânare poate influenţa siguranţa circulaţiei prin:

- eficienţă, adică prin acele calităţi care permit oprirea pe distanţe cât mai scurte;

- menţinerea unui nivel ridicat al performanţelor chiar şi la acţionări concomitente sau de lungă durată a frânării;

- stabilitate, care presupune menţinerea direcţiei de deplasare pe perioada frânării;

- inerţia frânării, caracterizată prin timpii de răspuns iniţial şi derevenire;

- epuizarea sursei energetice la diverse regimuri, pentru dispozitivelede frânare cu altă sursă

decât energia musculară a conducătorului;

- nefuncţionarea dispozitivelor de semnalizare (acustică sau optică) a unor deficienţe tehnice

apărute pe parcursul rulajului;

- calitatea materialelor garniturilor de frânare, lichidului de frânare, etc.

- reglajele unor jocuri sau presiuni;

- uzura componentelor de frecare care asigură forţele de frânare, sau“îmbătrânirea” unor

organe confecţionate din cauciuc;

- calitatea întreţinerilor periodice sau a reparaţiilor.

Performanţele tehnice ale sistemelor de frânare se apreciază, în funcţie de categoria

vehiculului, prin:

- eficienţa frânării;

- întâzierea frânării;

- stabilitatea vehiculului frânat;

- capacitatea sursei energetice de menţinere a frânării.

2. Clasificarea vehiculelor după cerinţele impuse sistemului de frânare

Complexitatea sistemelor de frânare cât şi performanţele care se impun acestora depind

de gravitatea efectelor pe care le pot produce vehiculele asupra oamenilor şi mărfurilor în

situaţii speciale de funcţionare ori în eventualitatea apariţiei unor defecţiuni tehnice.

Astfel, normele conforme ECE a ONU, prevăd următoarele clase de vehicule:

- clasa L – vehicule cu motor, cu mai puţin de 4 roţi;

- clasa M – vehicule cu motor cu cel puţin 4 roţi sau cu cel puţin 3 roţi, cu masa totală

maximă de peste 1000 kg, destinate transportuluide persoane;

- clasa N – vehicule cu motor pentru transport de mărfuri având cel puţin 4 sau 3 roţi

şi o masă totală maximă de peste 1000 kg;

- clasa O – remorci şi semiremorci.

Fiecare dintre clasele de vehicule menţionate cuprinde categorii.

Astfel, clasa L este compusă din:

- categoria L1 – motorete (vehicule pe două roţi) cu motor având capacitatea cilindrică

mai mică de 50 cm3 şi a căror viteză maximă nu depăşeşte 50 km/h;

- categoria L2 – vehicule cu 3 roţi, la care capacitatea cilindrică a motorului este de cel

mult 50 cm3, iar viteza maximă este mai mică de 50 km/h;

- categoria L3 – motociclete (vehicule pe două roţi), la care capacitatea cilindrică a

motorului depăşeşte 50 cm3 sau la care viteza maximă depăşeşte 50 km/h;

- categoria L4 – vehicule cu trei roţi dispuse asimetric în raport cu axa mediană

longitudinală (motociclete cu ataş), la care capacitatea cilindrică a

motorului este mai mare de 50 cm3 sau la care viteza maximă depăşeşte

50 km/h;