Politica Europeană a Transporturilor

Introducere

Element esential în functionarea unor economii moderne,transporturile se confrunta cu o contradictie permanenta între o societate mereu în cautarea unei mobilitati în crestere si calitatea mediocra a prestarilor oferite de anumite servicii.

Domeniul transporturilor este vital pentru fundamentul constructiei europene – piata unica si principiul liberei circulatii. Astfel, statele membre UE au armonizat principalele aspecte din politicile în domeniul transporturilor.

Industria de transport reprezinta peste 6% din produsul intern brut (PIB) al Uniunii Europene (UE),peste 6% din forta de muncã, 40% din investitiile Statelor Membre si 30% din consumul de energie din UE. Acest sector a înregistrat o crestere constanta în ultimele doua decenii, de 2,3% pe an la transportul de bunuri si 3,1% la cel de pasageri. În acelasi timp,a crescut presiunea exercitata de sectorul transport asupra mediului si societatii.Corelatia dintre cresterea traficului rutier si a riscurilor de sanatate nu este imposibil de schimbat. Problema nu poate fi însa rezolvata printr-o singura masura sau politica, ci este necesarã o abordare integrata pentru a reduce efectele negative atât ale emisiilor, cât si ale zgomotului.

Municipalitatile, de exemplu, pot adopta strategii de management în transport care sa promoveze alternative la utilizarea autoturismelor – reducerea numarului de autoturisme din trafic, si respectiv utilizarea mijloacelor de transport în comun, mersul

pe bicicletã sau pe jos vor reduce dramatic poluarea si nivelul de zgomot.

Pe baza principiului „poluatorul plateste”, toti utilizatorii de transport trebuie sa fie responsabili financiar de costurile calatoriilor, inclusiv pentru daunele rezultate din actiunile lor asupra mediului natural si cel construit, societatii si economiei. Taxarea pentru utilizarea infrastructurii, taxele de mediu sau pentru congestiile de trafic ar determina reducerea traficului si respectiv impactul transporturilor asupra sanatatii si mediului; ar fi disponibile astfel si fondurile de investitii în acest sens.Studiile arata ca politicile de transport ce pornesc de la premisele unui impact cât mai redus asupra mediului nu numai ca vor îmbunatati calitatea vietii si starea de sanatate a populatiei ci vor duce si la o rata mai mare de angajare.

1. Istoricul politicii de transport în Uniunea Europeana

Principiile fundamentale ale Politicii de Transport au fost stabilite în 1957 prin Tratatul de la Roma,prin înfiintarea Comunitatii Economice Europene (CEE).Politica de Transport este guvernata de Capitolul IV (articolele 74-78) al Tratatului.

Tratatul defineste urmatoarele politici de transport:

- reguli comune aplicabile transportului internaþional în Statele Membre;

- conditii pentru autorizarea transportatorilor nonrezidenti sa opereze servicii de transport pe teritoriul unui Stat Membru;

- masuri pentru îmbunatatirea sigurantei în transport;

- limitarea aplicarii în totalitate a Capitolului la transportul feroviar, rutier si fluvial;

Consiliul poate decide, prin majoritate de voturi,daca trebuie stabilite reglementari pentru transportul maritim si aerian.

Problemele de politica în sectorul transportului sunt supuse procedurii de co-decizie, cu exceptia reglementarilor ce pot avea un efect grav asupra standardului de viata si fortei de munca în unele zone sau asupra operatiunilor unitatilor de transport; astfel de reglementari sunt administrate prin procedura de consultare si votul în unanimitate în Consiliul European.

Pâna în anul 1985, Congresul European al Ministrilor Transporturilor a ramas principala institutie ce coordona politicile de transport pan-europene.

Desi Tratatul de la Roma a prevazut o Politica Comuna de Transport, foarte putine realizari au fost înregistrate pâna în anul 1985, deoarece Statele Membre aveau ezitari în a ceda controlul lor asupra politicii de transport. Inexistenta unor progrese a fost

atât de evidenta încât, în 1983, Parlamentul European a decis sa cheme în instantã Consiliul de Ministri, la Curtea Europeanã de Justitie, pentru „nereusita în implementarea unei politici comune de transport, si în particular în stabilirea cadrului unei astfel de politici cu caracter obligatoriu”, dupã cum fusese stabilit în Tratat.