Politica în Domeniul Transporturilor

Transportul reprezintă deplasarea de persoane şi mărfuri, dintr-un loc în altul. Termenul "transport" este derivat din cuvintele limbii latine "trans", care are semnificaţia "de la / până la / peste", şi "portare" care se traduce prin "a duce / a deplasa".

Industria de transport reprezintă peste 6% din produsul intern brut (PIB) al Uniunii Europene (UE),peste 6% din forţa de muncă, 40% din investiţiile Statelor Membre şi 30% din consumul de energie dinUE. Acest sector a înregistrat o creştere constantă în ultimele două decenii, de 2,3% pe an la transportulde bunuri şi 3,1% la cel de pasageri. În acelaşi timp,a crescut presiunea exercitată de sectorul transport asupra mediului şi societăţii.Corelaţia dintre creşterea trafi cului rutier şi a riscurilor de sănătate nu este imposibil de schimbat. Problema nu poate fi însă rezolvată printr-o singură măsură sau politică, ci este necesară o abordare integrată pentru a reduce efectele negative atât ale emisiilor, cât şi ale zgomotului. Municipalităţile, de exemplu, pot adopta strategii de management în transport care să promoveze alternative la utilizarea autoturismelor – reducerea numărului de autoturisme din trafi c, şi respectiv utilizarea mijloacelor de transport în comun, mersul pe bicicletă sau pe jos vor reduce dramatic poluarea şi nivelul de zgomot.

Sistemele inteligente de transport cuprind o gamă largă de comunicaţii fără fir şi fără linii bazate pe tehnologiile informaţiei, controlului şi electronicii. Atunci când sunt integrate în infrastructura sistemului de transport şi chiar în vehicule, aceste tehnologii sprijină monitorizarea şi administrarea fluxului traficului, reducerea congestiei, furnizarea de rute alternative călătorilor, mărirea productivităţii, salvarea de vieţi omeneşti şi economisirea de timp şi bani.

Pentru promovarea,dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de transport avem nevoie de asistenta financiara din partea Uniunii Europene. . La data aderarii, principalele infrastructuri au devenit parte a retelelor trans-europene extinse de transport.

Integrarea pietei de transport rutier este una dintre cele mai sensibile probleme la nivel european.

I. Politica de transport în Uniunea Europeană

I.1. Istoricul politicii de transport în Uniunea Europeană

Principiile fundamentale ale Politicii Comune de Transport (PCT) au fost stabilite în 1957 prin Tratatul de la Roma, de înfiinţare a Comunităţii Economice Europene (CEE). PCT este guvernată de Capitolul IV(articolele 74-78) al Tratatului.

Tratatul defineşte fondul politicii comune de transport :

- reguli comune aplicabile transportului internaţional în Statele Membre;

- condiţii pentru autorizarea transportatorilor nonrezidenţi să opereze servicii de transport pe teritoriul unui Stat Membru;

- măsuri pentru îmbunătăţirea siguranţei în transport;

- limitarea aplicării în totalitate a Capitolului la transportul feroviar, rutier şi fluvial;

- Consiliul poate decide, prin majoritate de voturi,dacă trebuie stabilite reglementări pentru transportul maritim şi aerian.

Problemele de politică în sectorul transport sunt supuse procedurii de co- decizie, cu excepţia reglementărilor ce pot avea un efect grav asupra standardului de viaţă şi forţei de muncă în unele zone sau asupra operaţiunilor unităţilor de transport; astfel de reglementări sunt administrate prin procedura de consultare şi votul în unanimitate în Consiliul European.

Până în anul 1985, Congresul European al Miniştrilor a rămas principala instituţie ce coordona politicile de transport pan-europene.

Deşi Tratatul de la Roma a prevăzut o Politică Comună de Transport, foarte puţine realizări au fost înregistrate până în anul 1985, deoarece Statele

Membre aveau ezitări în a ceda controlul lor asupra politicii de transport. Inexistenţa unor progrese a fost atât de evidentă încât, în 1983, Parlamentul European a decis să cheme în instanţă Consiliul de Miniştri, la Curtea Europeană de Justiţie, pentru „nereuşita în implementarea unei politici comune de transport, şi în particular în stabilirea cadrului unei astfel de politici cu caracter obligatoriu”, după cum fusese stabilit în Tratat.

În luna mai 1985, Curtea s-a pronunţat, confirmând in limba engleză “codecision procedure”, prin care Parlamentul şi Consiliul împart puterea legislativă. Comisia Europeană îşi trimite propunerile ambelor instituţii. Fiecare dintre aceste instituţii le studiază şi le discută succesiv. Dacă nu se ajunge la un acord, propunerea este trimisă unui “comitet de conciliere”, alcătuit dintr-un număr egal de reprezentanţi ai Consiliului şi Parlamentului.

Eşecul Consiliului de a asigura libertatea serviciilor din cadrul transportului internaţional şi de a stabili condiţiile în care transportatorii non-rezidenţi pot

opera servicii de transport pe teritoriul unui Stat Membru”.