Transport durabil

Introducere

În introducerea acestui referat aş dori incep prin a motiva alegerea acestei teme, care din punctul meu de vedere are o importanţã deosebitã in cumulul de factori ce duc la dezvoltarea unei economii globale sustenabile. Transporturile au avut o crestere de volum şi frecventã odatã cu dezvoltarea industrialã care a avut loc in secolul al 18-lea. Prin producerea bunurilor la scarã industrialã a crescut exponenţial şi nevoia de transport a acestora la consumatori. Odatã cu dezvoltarea reţelelor de cale feratã , la început în Anglia pe urmã în America şi în alte state vestice europene transportul de mãrfuri a cunoscut o îmbunatatire semnificativã ,atat prin volumul de mãrfuri livrate cât si de timpii în care acestea ajungeau in diferite colţuri ale continentului european. Schimbul de mãrfuri şi implicit transportul acestora exista de multe milenii in preocuparea omului. De la binecunoscutul drum al mãtasii care strabãtea asia si ajungea pânã în vestul europei , pânã la mirodeniile si condimentele care erau de asemeanea importate sau schimbate cu alte bunuri, la transporturile navale care aveau loc între orient şi occident în epoca medievalã şi pe urmã mai târziu între schimburile comerciale între america şi europa. Întotdeauna a existat transport de mãrfuri intre civilizaţii numai cã spre deosebire de cel din ziua de astãzi ,putem spune cã cel din vremea respectivã era unul durabil în sensul ca mijloacele care erau folosite pentru a tranporta mãrfurile/persoanele erau confectionate din materiale naturale si cu impact mic asupra mediului. Aceste transporturi erau de un volum foarte mic dacã ar fi sa le comparãm cu cele din zilele nostre şi se realizau în principal cu ajutorul animalelor(transport terestru) sau a vântului(transport marin). Revenind la motivaţia ce ma fãcut sã aleg acesta tema, aş dori sã subliniez cã am fost foarte suprins sã constat din statistici cã în vreme ce poluarea industrialã crestea cu un ritm relativ constant şi predictibil, poluarea ce rezultã în urma tranportului acestor mãrfuri sau a persoanelor prin oricare dintre cele 3 tipuri de transporturi disponibile la ora actualã(aerian,terestru,marin) cunoaste o creştere exponenţiala şi care se pare cã afecteazã într-o mãsura mult mai mare mediul. Preocupat fiind de aceste aspecte am cãutat sã aprofundez acest domeniu prin studierea mai atenta a acestuia .

Dezvoltarea durabilã

Înainte de a dezvolta subiectul transportului durabil este bine sã definim chiar termenul de „durabil”.În cãrţile de specialitate regãsim expresia dezvoltare durabilã care este definitã în mai multe variante una dintre acestea fiind : „dezvoltarea care satisface nevoile generaţiei prezente, fãrã a compromite posibilitãţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”. Aici aş vrea sã îl citez pe Robert Gilman care spunea cã „Durabilitatea se referă la capacitatea unei societãţi, ecosistem sau orice asemenea sistem existent de a funcţiona continuu într-un viitor nedefinit fară a ajunge la epuizarea resurselor cheie". Aceastã definiţie a dezvoltãrii durabile o putem interpreta prin faptul cã nu trebuie sã se mai foloseascã bunuri al cãror cost nu este plãtit de cãtre generaţiile care consumã acele bunuri.

Conceptul de dezvoltare durabilã desemneazã totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economicã, al cãror fundament îl reprezintã în primul rând asigurarea unui echilibru între sistemele socio-economice şi elementele capitalului natural. Problematica dezvoltãrii durabile este legatã în mod direct de resurse, în plus, aceasta are și rolul de a contribui la schimbarea stilului de viața al oamenilor fãcâdu-i sã fie mai conştienţi de repercursiunile acţiunilor pe care le desfãsuarã. Dezvoltarea durabilă este o strategie prin care comunităţile caută căi de dezvoltare economică, beneficiind de asemenea de mediul inconjurător local sau care să aducă beneficii calitaţii vieţii. Multe comunitãţi care au descoperit că modurile de interpretare tradiţionale de planificare şi dezvoltare creează, mai mult decât rezolvã, probleme de mediu inconjurător sau sociale.

Cheia pentru o definiţie funcţională a durabilităţii este înţelegerea faptului că nu trebuie să constituim de la zero comunităţi umane durabile, ci că le putem adapta conform modelelor ecosistemelor din natură, care sunt, în fond, comunităţi durabile de plante, animale şi microorganisme. De aceea, o comunitate umană durabilă trebuie să fie constituită astfel încât stilul ei de viaţă, precum şi tehnologiile şi structurile ei comerciale, economice şi fizice să menţină natura şi viaţa, nu să le distrugă.

Durabilitatea nu presupune ca lucrurile să nu se schimbe. Ea nu este un proces static, ci unul dinamic, de evoluţie comună. Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-economice şi elementele capitalului natural.

Dezvoltarea durabilă încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situaţie în care se regăseşte un raport de tipul om/mediu, fie că e vorba de mediu înconjurător, economic sau social.

Dezbaterea privind dezvoltarea durabilă are ca scop atingerea unui consens social privind noile scopuri de dezvoltare, altele decât creşterea industrială, neglijarea principiilor naturale şi progresul tehnologic pe care se sprijină modelul de civilizaţie occidentală. Obiectivul este găsirea unui nivel optim al interacţiunii între patru sisteme: economic, tehnologic, ambiental şi uman. Nivelul optim corespunde acelei dezvoltări de lungă durată care poate fi susţinută de către cele patru sisteme.

Cerinţele minime pentru asigurarea dezvoltării durabile includ:

- redimensionarea creşterii economice, având în vedere o distribuţie mai echitabilă a resurselor şi accentuarea laturilor calitative ale producţiei;

- asigurarea creşterii populaţiei la un nivel acceptabil (creştere demografică controlată);

- conservarea şi sporirea resurselor naturale, supravegherea impactului activităţilor economice asupra mediului;

- reorientarea tehnologiilor şi punerea sub control a riscurilor;

Resursele naturale se împart în 2 grupuri : cele care pot fi reinnoite ( care pot fi înnoite în timp prin procese naturale : populaţia de peşti, vegetaţia naturală sau cele inepuizabile ca energia solară ) şi cele care nu pot fi reînnoite ( care se găsesc în depozite limitate ce nu pot fi înlocuite decat în lungi perioade de timp ca depozitele minerale sau combustibilul fosil).