Transportul

I. Importanta si rolul transportului auto.

Transportul poate fi definit ca activitatea prin care se realizează deplasarea mărfurilor pe diferite distanţe între diverse puncte. Principalele modalităţi de transport sunt: rutier, naval (pe apă), feroviar, aerian şi prin conductă.

Transportul rutier este o modalitate de transport flexibilă în ceea ce priveşte ruta şi perioada de operare. Mărfurile pot fi livrate direct la sediul clienţilor sau într-un loc desemnat de aceştia. Mijloacele de transport rutier sunt eficiente pentru deplasarea pe distanţe scurte a mărfurilor de valoare ridicată. Între dezavantajele transportului rutier se pot menţiona faptul că restricţiile la controalele vamale (pentru transporturile internaţionale) pot fi consumatoare de timp. De asemenea, distanţele lungi şi necesitatea efectuării unor traversări de apă reduc atractivitatea pentru transportul rutier. În plus, în unele părţi ale globului, în special în ţările slab dezvoltate, infrastructura rutieră este proastă.

Transportul naval (pe apă) constituie o modalitate de transport foarte ieftină pentru deplasarea mărfurilor în sistem vrac, a produselor cu valoare unitară mică sau neperisabile (de exemplu, cărbunii şi ţiţeiul). Transportul naval este lent şi poate fi dependent de starea vremii ( de exemplu, unele porturi sunt acoperite cu gheaţă în timpul iernii). De obicei, transportul naval se utilizează în combinaţie cu alte modalităţi de transport pentru a putea realiza livrarea mărfurilor din „uşă în uşă”.

Transportul feroviar reprezintă o modalitate bună pentru transportul mărfurilor în sistem vrac pe distanţe mari. Utilizarea în creştere a sistemelor de transport containerizate oferă un mijloc flexibil în ceea ce priveşte folosirea transportului feroviar, cu timp şi costuri de transfer minime pe încărcătură.

Transportul prin conductă necesită o investiţie iniţială ridicată pentru construirea conductei, dar reprezintă o modalitate ce permite obţinerea unui cost marginal redus pentru transportul fluidelor şi a unor produse chimice. Transportul ţiţeiului şi a gazelor naturale este asociat, în mod obişnuit cu transportul prin conducte.

Transportul aerian este considerabil mai scump pe tonă/km decât oricare altă modalitate de transport, dar este mult mai rapid. Este de preferat mai ales pentru deplasarea produselor perisabile, a celor de valoare ridicată şi în cantităţi reduse (de exemplu, diamantele, softurile, florile naturale etc.). În prezent asistăm la o tendinţă de extindere a pieţei transportului aerian prin promovarea serviciilor sale, care au la bază conceptul de cost complet al distribuţiei. Astfel, cheltuielile mai ridicate de transport pot fi compensate prin reducerea altor costuri (ambalare, asigurare etc.). În plus, realizarea unor aeronave mai mari şi mai flexibile a dus la reducerea costurilor.

În alegerea modalităţilor de transport se ţine seama de o serie de criterii şi anume: viteza de deplasare, frecvenţa deplasării, siguranţa pe timpul transportului, capacitatea mijlocului de transport, disponibilitatea mijlocului de transport, costul transportului, specificul mărfii etc. Sigur că nu vor putea fi întrunite simultan toate aceste criterii de către un singur mod de transport şi de aceea, va fi căutată o optimizare între mai multe criterii care să corespundă cel mai bine nevoilor de transport ale unei firme. Acesta deoarece decizia cu privire la alegerea modalităţii de transport are o importanţă deosebită. Unii autori susţin că din costul total al distribuţiei fizice costul transportului reprezintă circa 37 %.

O tendinţă tot mai des întâlnită în legătură cu transporturile o constituie extinderea transporturilor combinate sau multimodale. Transporturile combinate presupun utilizarea a cel puţin două modalităţi de transport şi pot fi de tipul:

- piggyback – combină transportul rutier cu cel feroviar;

- fishyback – combină transportul rutier cu cel naval;

- trainship – combină transportul feroviar cu cel naval;

- airtruck – combină transportul rutier cu cel aerian.

Deşi fiecare din aceste combinaţii oferă anumite avantaje transportatorului, utilizarea sistemului piggyback este mai răspândită, fiind mai ieftin ca utilizarea exclusivă a transportului auto, flexibil, comod, mai puţin dăunător asupra mediului şi contribuie la reducerea gradului de congestionare a căilor rutiere.

Dificultăţi în calea extinderii sistemului piggyback apar datorită problemelor legate de transportul feroviar. Aceste probleme sunt legate de conflictele de interese dintre firmele feroviare aparţinând unor ţări diferite, precum şi de preponderenţa proprietăţii publice asupra acestor firme. De aceea, în domeniul transportului feroviar, în general şi a celui european, în special, se impune o reformă care să aibă în vedere acordarea posibilităţii firmelor feroviare particulare de a concura cu cele din sectorul public, precum şi apariţia unei autorităţi a transportului feroviar pentru o regiune care să cuprindă mai multe ţări (de exemplu, pentru întreaga Uniune Europeană). Această autoritate este necesară pentru a se evita diferenţele tehnice dintre ţări, pentru eliminarea blocajelor reţelei, pentru coordonarea intereselor membrilor.

Dintre aceste modalităţi de transport cea mai largă extindere şi utilizare o are transportul rutier, datorită mai ales flexibilităţii sale. Această flexibilitate a transportului rutier poate fi privită prin prisma mărimii şi capacităţii variabile a autovehiculelor, posibilităţii controlului temperaturii pe timpul deplasării mărfurilor, caracteristicilor manipulării produselor (prin utilizarea unor echipamente de transport intern), eliminării manipulărilor multiple ale produselor încărcate (transportul rutier se poate utiliza de la „uşa” furnizorului la cea a cumpărătorului). Ca atare, în cele ce urmează ne vom referi la transporturile rutiere.

II. Procesul de transport – elementele componente si organizarea lui.

Dominaţia puternică a utilizării transportului rutier în activităţile logistice şi uşurinţa operării lui au totuşi propriile lor probleme. Există două grupuri de probleme care pot determina dificultăţi în ceea ce priveşte transportul rutier şi anume restricţii referitoare la deplasare şi cele referitoare la conducerea parcului auto.

Din categoria restricţiilor de deplasare fac parte:

1. legislaţia prin care se poate limita greutatea permisă pentru un autovehicul pe anumite străzi sau durata de timp care îi este permisă unui şofer pentru a conduce;

2. fixarea unor perioade ale zilei în care se poate face livrarea produselor sau se poate realiza accesul în zonele de livrare. În asemenea situaţii se produce o limitare a perioadelor în care un punct de vânzare poate fi aprovizionat, fapt care conduce la necesitatea găsirii unor rute de livrare alternative. În situaţia perioadelor limitate de livrare a mărfurilor (de exemplu, livrarea este permisă doar în anumite ore sau intervale orare) apar implicaţii corespunzătoare asupra cantităţilor de mărfuri stocate şi asupra necesităţilor de reaprovizionare;

3. congestionarea traficului rutier în interiorul localităţilor, care determină apariţia unor probleme legate de frecvenţa şi siguranţa livrărilor de mărfuri către punctele de vânzare, crescând corespunzător costurile distribuţiei;

4. implicaţiile ecologice, datorate reacţiei grupurilor de presiune faţă de problemele determinate de traficul auto (poluare, creşterea consumului de carburanţi, zgomot, perturbări ale vederii etc.).

Între problemele administrării parcului auto se pot menţiona:

- structura (compoziţia) parcului auto, dată fiind varietatea imensă de vehicule care sunt disponibile pentru utilizare în transportul rutier. Structura parcului auto trebuie să ţină seama de natura produselor ce urmează a fi transportate, de mijloacele auxiliare necesare pentru manipulare, de modul de utilizare a autovehiculelor etc., deoarece toate acestea presupun costuri. Există produse, cum ar fi cele fragile, cele congelate sau refrigerate care necesită vehicule specializate pentru transport.