Capitalismul și Democrația Generează Inegalități și Dezordine

1. Democraţia

Democraţia este un fenomen complex, a cărui analiză a provocat neîncetat de-a lungul timpului filosofi, care au încercat propunerea de modele ideale de democraţie, istorici, care îi analizează dezvoltarea, ascensiunea sau declinul, sau politologi care încearcă să ofere răspunsuri şi explicaţii empirice referitoare la fundamentele afirmării, funcţionării, menţinerii sau răspândirii democraţiei.

Termenul de democraţie este un concept care a apărut cu aproximativ două mii patru sute de ani în urmă, în Grecia antică. Acest concept era unul politic, astfel democraţia însăşi era o democraţie politică. Însa conceptul acesta de democraţie politică a evoluat mult de-a lungul istoriei, regăsindu-l astăzi într-o formă difuză şi incosistentă ce variază de la stat la stat, funcţie de nivelul economic, de condiţiile sociale, sau de practicile politice existente. De aceea, democraţia este greu de definit şi identificat în spectrul politic contemporan. În general, când vorbesc despre democraţie ca regim politic, cetăţenii obişnuiţi înţeleg acel sistem politic în care sunt respectate drepturile omului, există alegeri libere universale şi alternanţa la putere. Dar, atât teoretic cât şi practic, lucrurile diferă în realitate.

Sensul etimologic al democraţiei îl putem regăsi în Grecia antică, aşa cum spuneam şi în rândurile de mai sus, acesta însemnând – foarte simplu – domnia sau puterea poporului: domnia majorităţii. Bineînţeles, sensul conceptului de democraţie a suferit numeroase schimbări căpătând diferite forme pe parcursul istoriei, dar esenţa conceptului a rămas neschimbată.

Trecând de la antichitate la epoca medievală, democraţia va fi influenţată de apariţia dreptului natural şi a contractualismului. John Locke vedea guvernarea perfectă obţinută prin consimţământul dat de cetăţeni pentru cei care au drepturi politice. Prin aceasta se poate observa o primă încercare de reprezentativitate a cetăţenilor prin democraţie. Pentru Rousseau conceptul de democraţie avea o semnificaţie diferită, acesta arătând faptul că ideea de democraţie nu are nicio legătură cu ideea de reprezentativitate politică pentru că „deputaţii poporului nu sunt şi nici nu pot fi reprezentanţii lui; ei nu sunt decât mandatarii lui şi nu pot să hotărască nimic definitiv. Orice lege pe care n-a ratificat-o poporul în persoană este nulă; nici nu este lege” . Rousseau vedea ca cel mai potrivit mod de guvernare, acel mod care permite tuturor cetăţenilor, prin voinţa generală a comunităţii, să se implice în viaţa politică şi publică, la elaborarea legilor, în adunări periodice cu un caracter general. Bineînţeles, acest lucru era şi este în continuare unul aproape imposibil, filozoful francez fiind deseori revendicat atât de teoreticienii regimurilor autoritare, cât şi de cei ai regimurilor liberale.

La fel ca Rousseau, Marx, care teoretiza o democraţie în care cetăţenii să îşi câştige libertatea, considera că trebuie să dispară organizarea socio-politică ce ar fi stat la baza folosirii omului ca pe un instrument, sa dispară clasele sociale, astfel înlăturându-se aşa-zisa putere de clasă. În genere, acestea erau mijloacele prin care Marx credea că se poate ajunge la democratizarea deplină a societăţii.

Variantele contemporane ale democraţiei sunt mai plauzibile şi chiar au fost puse în aplicare unele dintre ele, sub diferite forme, mai ales după al II-lea Război Mondial şi după prăbuşirea regimului comunist.

În genere, nu putem considera democraţia ca fiind un regim politic care poate satisface probleme oricărei societăţi. Drept dovadă, încercările unor state de a încerca să instaureze regimuri politice democratice, în anii '70, '80, '90, în ţări precum cele din Asia, au fost sortite eşecului, democraţia neputând satisface unele probleme referitoare la cultură, mentalitate, tradiţie, sau numeroasele clivaje etno-lingvistice.

Înainte de a trece la reliefarea principalelor provocări ce se ridică în faţa democraţiei o să prezint o serie de promisiuni nerespectate de către democraţie, promisiuni identificate prin ideile lui Norberto Bobbio.

În concepţia lui Bobbio, democraţia nu şi-a respectat în totalitate promisiunile referitoare la capacitatea sa (capacitate de care vorbeam la începutul acestei lucrări):

a) de a deveni o societate de egali, fără corpuri intermediare (de cele mai multe ori în societăţile democratice avem parte de inegalităţi, fie ele sociale, politice, culturale etc. );

b) de a elimina interesele organizate şi particulare care să contraseteze cu reprezentarea politică generală (aşa cum afirmam mai sus de multe ori democraţia, prin procesele sale, oferă reprezentanţilor cetăţenilor din Parlament oportunitatea de a-şi reprezenta cu precădere propriul interes, înaintea interesului cetăţenilor);

c) de a pune capăt persistenţei oligarhiei ( aceasta este şi una dintre provocările ce i se impută democraţiei, aşadar o vom discuta în rândurile următoare);

d) de a pătrunde în aparatele birocratico-administrative şi militare ale statului şi în întreprinderiş

e) de a distruge puterile invizibile (adică de a oferi o transparenţă maximă în ceea ce priveşte procesul politic democratic);

f) de a ridica nivelul educaţiei politice a cetăţenilor.

Bobbio, unul dintre marii teoreticieni ai democraţiei afirmă în lucrarea pe care tocmai am citat-o, că este foarte probabil ca democraţia să nu reuşească să respecte aceste promisiuni deoarece proiectul politic democratic a fost conceput pentru o societate mult mai puţin complexă decât cea de astăzi. Întradevăr societăţile de astăzi sunt deosebit de complexe, iar resursele culturale, tehnologice, şi chiar cele politice joacă un rol major care poate influenţa dezvoltarea complexităţii democraţiei, dar cu toate acestea consider că nu trebuie să uităm că tot democraţia s-a dovedit a fi, de-alungul istoriei, un regim cu o extraordinară putere de adaptare şi schimbare pentru a satisface interesele cetăţenilor.

Democraţia a fost şi va rămâne ea însăşi o provocare pentru teoria politică. Democraţia presupune atât avantaje cât şi dezavantaje, dovedindu-se a fi de multe ori eficientă în anumite cazuri, dar de multe ori a dat semne şi de ineficienţă în situaţii extreme. Cu toate acestea democraţia naşte probabil la acest moment, cele mai complexe, stabile şi potrivite tipuri de sisteme politice pentru statele moderne actuale.

Democratia de azi e in primul rand o minciuna politica, care permite unei minoritati oligarhice sa spolieze o majoritate saraca. Daca aceasta pretinsa democratie n-ar facilita asuprirea majoritatii de catre aceasta minoritate, flamanda si insetata de bogatie si putere, va asigur ca acest hibrid politic, numit “democratie reprezentativa”, de mult ar fi fost istorie in evolutia hegeliana a omenirii. De cand e lumea si pamantul, o minoritate a stiut sa puna “saua” pe majoritatea saraca si s-o “cabreze” dupa bunul ei plac. Mai intai stapanii de sclavi au facut din semenii lor un animal de povara (un sclav), pus sa traga ca vita la plug si in folosul stapanului. Apoi a venit, la rand, perioada feudala cand omul, transformat in robul omului, era legat de glie si obligat sa trudeasca in folosul seniorului feudal. Mai tarziu, razele umaniste, timide, ce apareau in Florenta lui Machiavelli, promiteu ca se va instala dreptate si fericirea si pe “civitas diaboli”. Numai ca n-a fost sa fie, caci o alta categorie sociala, oligarhia, avea sa face acelasi lucru pe care-l faceau stapanii se sclavi si stapanii de domenii (feude) de altadata. Feudele de altadata, circumscrise pamantului ce-l aveau in proprietate, sunt acelesi feude de azi, dar extinse la proprietatea asupra capitalului; industrial, comercial si mai ales cel financiar..