Instituțiile UE - motorul integrării

I. Introducere

Obiectivele stipulate in Tratatele comunitare (C.E.C.O.; C.E.E.; C.E.E.A.; Tratatule de la Maastricht si Tratatul de la Amsterdam) nu pot fi aduse la indeplinire decat daca sunt constituite institutii adecvate, avand competente bine precizate,pe baza unui statut convenit de statele membre si consacrat in reglementarile europene. In literatura de specialitate s-a relevat ca institutiile europene se deosebesc de insrtitutiile clasice ale dreptului international, deoartece sunt structurate su functioneaza in conformitate cu “principiile dreptului public intern”, fiind institutii interne ale unei Comunitati”,care dispun de mijloace juridice si financiare pentru a promova si implementa obiectivele convenite prin acordul de vointa al statelor membre.

Iata de ce, spre deosebire de institutiile clasice ale dreptului international, institutiile europene indeplinesc urmatoarele functii dupa sistemul puterilor care sunt structurate in viata interna a statelor(adica s-a subliniat ca institutiile europeneau o competenta normativa, executiva, de control si juridisditionala, dar s-a atras atentia asupra faptului ca institutiile europene au posibilitatea de a sanctiona persoanele fizice sau operatorii economici pentru nerespectarea reglementarilor comunitare, dar nu dispun de mijloace pebtru aplicarea sanctiunilor, acestea fiind aduse la indeplinire de catre state , prin organele lor competente) :

1.legislative,

2.executive,

3.judecatoresti.

Aceste functii sunt indeplinite in cooperare,si nu in confruntare, cu institutiile nationale, asa cum si normele comunitare se aplica cu suportul normelor nationale, prin armonizarea legislatiei in cadrul ordinii juridice comunitare.

De la constituirea Comunitatilor Europene s-au structurat , treptat, principalele instirtutii Continantale(incadrul Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului in anii 1951-1952, si in cadrul Comunitartii Economice Europene si a Comunitatii Europene a Energiei Atomice in anii 1957-1958), care au deja un statut si competente stipulate in Dreptul comunitar. Intre aceste institutii, distingem:

I. Organe de decizie, cu denumirea generica de Consiliu. Aici se inscriu: Consiliul Special al Ministrilor in cazul CECA, si Consiliul, in cazul CEE si CEEA;

II. Organe executive, cu denumirea generica de Comisie. Este vorba de: Inalta autoritate pentru CECA si Comisia pentru CEE si CEEA;

III. Organe de control, cu denumirea generica de Adunare sau Parlament. Avem aici: Adunarea Comuna, in cazul CECA, si Adunarea, in cazul CEE si CEEA;

IV. Organe jurisdictionale, cu denumirea de Curtea de Justitie.

Se observa ca, toate cele trei comunitati au o structura institutionala identica, de fapt care a facilitat ulterior fuziunea celor patru institutii specifice fiecarei comunitati, in patru institutii comune.

Faptul ca, in cadrul comunitatilor s-a adoptat o structura de putere cvadripartita, in locul celei tripartite traditionale (legislativ, executiv, jurisdictional) reflecta o anumita filosofie a constructiei comunitare, si anume aceea de a realiza o armonizare a vointei statelor, cu vointa cetatenilor acestora si cu eficienta actiunii comunitare. Cele 4 categorii de institutii comunitare reprezinta fiecare un anumit principiu al guvernarii, in sens larg, au un fundament politic si sociologic distinct si exprima , fiecare, o legimitate proprie.Astefel, Cosiliul reprezinta interesele statelor membre, Comisia promoveaza interesul comunitatilor in ansamblul lor, Parlamentul reprezinta cetatenii statelor membre si Curtea de Justitie apara dreptul comunitar, ordinea juridica a comunitatilor.

Institutiile Europene au aparut in procesul dezvoltarii relatiilor comunitare, fiind concepute ca mecanisme menite sa puna in opera deciziile adoptate de statele membre la nivel european. Functiile acestor institutii sunt interdependente, aflandu-se intr-un raport de complementaritate, determinat de scopurile comune pe care le urmaresc in plan european si in raporturile cu statele din celelalte zone ale lumii.

II. PARLAMENTUL EUROPEAN

Dand expresie pricipiului democratiei reprezentative, Parlamentul European a fost conceput ca una din pricipalele institutii Continentale, reprezentand nu numai propriile popoare(care le incredinteaza mandatul sa le reprezinte si apere interesele), dar si celelalte popoare ale Uniunii Europene, legate intre ele prin angajamente comune, in efortul concentrat spre progresul si prosperitatea Continentului.

II.1 Componenta , organizarea si functionmarea Parlamentului European

Prin actul relativ la alegerea Parlamentului European(adoptat de Consiliul European la 20 septembrie 1976) s-au uniformizat procedurile, stabilindu-se durata mandatului pe o perioada de 5 ani, alegerea prin vot universal direct, votul individual si personal, absenta mandatului imperativ avand in vedere cerinta reprezentarii intereselor comune ale Uniunii Europene.

Prin acelasi document, s-au stabilit numarul parlamentarilor care urmau sa reprezinte fiecare stat membru, potrivit principiului proportionalitatii.Ca urmare a nerespectarii acestui principiu, au avut loc mai multe discutii si controverse. Astfel, s-a considerat ca este inechitabil ca in Parlamentul Europei, Germania sa aleaga 1 parlamentar la 975.000 de cetateni; Marea Britanie, 1 parlamentar la 706.000 cetateni; Italia , 1 parlamentar la 704.000 de cetateni; Franta, 1 parlamentar la 696.000 de cetateni; Belgia, 1 parlamentar la 410.000 de cetateni; Irlanda, 1 parlamentar la 248.000 de cetateni; Luxemburg, 1 parlamentar la 61.000 de cetateni.