Instrumente de Plată Aplicate în Tranzacțiile Internaționale

Capitolul I Instrumente de plată

Prin instrumente de plată noi înţelegem instrumentele pe care se sprijină toate sistemele de plăţi:

viramentul;

cecul;

cardul bancar;

efectul de comerţ;

avizul de prelevare.

Aceste instrumente se aplică pe pieţele interne ca şi pe pieţele externe. Fiecare din instrumentele menţionate are unele avantaje (mai mult sau mai puţin costisitoare, mai mult sau mai puţin rapide, relative la iniţiativa de emisie, relative la recunoaşterea datoriilor ) precum şi unele inconveniente (iniţiativa de emisie, riscul de pierdere sau furt ).

Sistemul de plăţi şi compensări reprezintă - componentă importantă a sistemului monetar şi prin acesta a infrastructurii financiare a economiei, asigurând circulaţia banilor şi transferul de active monetare.

Descărcarea de obligaţie pentru schimbul mărfii, serviciului sau altui activ, se face de persoana care devine noul proprietar prin cedarea către fostul proprietar a unui activ convenabil acestuia. Dacă activul transmis este sub formă de monedă, obligaţia este pecuniară şi se consideră îndeplinită printr-un act de plată. Relaţiile din cadrul sistemului de plăţi sunt relaţii pecuniare şi acestea trebuie să se finalizeze prin plata definitivă şi irevocabilă pentru ca tranzacţia să se încheie şi să înceapă un nou ciclu. În economiile de piaţă moderne agenţii economici dispun de - varietate de metode pentru a face plăţi. Astfel, de regulă, ei aleg instrumentul de plată pe care îl consideră adecvat necesităţilor lor, din perspectiva vitezei de execuţie, a costurilor de tranzacţie, acaracteristicilor locale, precum şi a cadrului legal care reglementează obligaţiile de plată.

De exemplu plăţile de detaliu (retail payments) pot fi decontate fie prin utilizarea numerarului, a cecurilor, a cardurilor de credit, a cardurilor de debit sau a ordinelor de transfer credit, fiecare dintre ele putând implica operaţii manuale, telefonice, poştale sau pe suport magnetic.

Pentru plăţile cu valoare mare şi/sau urgente, în general corelate cu schimbul instrumentelor financiare, de regulă sunt utilizate sisteme electronice de transfer de fonduri mult mai dezvoltate din punct de vedere tehnologic. Astfel, cele mai utilizate mijloace, instrumente şi tehnici de plată în tranzacţiile economice internaţionale sunt: valutele, monedele internaţionale, cambia (trata), biletul la ordin, cecul, în ultima perioadă de timp a luat amploare şi cardul.

1.1 Viramentul

Moneda scripturală (sau banii de cont) reprezintă disponibilităţi băneşti

aflate în conturile bancare şi circulând între aceste conturi prin operaţii de virament.

Viramentul este operaţiunea efectuatată de o bancă, pe baza dispoziţiei

clientului său, de transfer al unei sume de bani din contul clientului respectiv în

contul beneficiarului desemnat, prin debitarea contului clientului şi creditarea contului beneficiarului.

În operaţiunile de comerţ exterior, viramentul constă în ordinul dat de debitor

(importator) băncii sale de a transfera din contul său în contul creditorului

(exportator) la banca acestuia o sumă de bani reprezentând contravaloarea mărfii. Ca

atare, apar două aspecte specifice! plata în valută (devize) şi transferul internaţional al fondurilor.

În cazul în care se solicită plata în devize, iar clientul băncii nu are cont

valutar, banca importatorului va proceda la cumpărarea de devize, debitarea contului

importatorului şi efectuarea viramentului către exportator. în regimurile valutare cu

retenţie (aşa cum este cazul în România) agenţii economici dispunând de un cont în

valută, banca poate efectua direct transferul în devize către vânzătorul străin.

Pentru a depăşi neajunsurile modalităţilor clasice de transfer-poştă, telex-şi a

răspunde exigenţelor de rapiditate, confidenţialitate şi securitate impuse de

tranzacţiile internaţionale, 239 bănci din 15 ţări au creat în mai 1973 societatea

SWIFT (Society for Worldmde Interbank Financial Telecomunicatiori), care s-a bucurat ulterior de un succes remarcabil în lumea bancară.

SWIFT este o reţea de comunicare interbancară internaţională pe suport electronic. De la început sistemul a fost conceput într-o manieră modulară pentru a

permite integrarea treptată de noi aderenţi şi adaptai ea la creşterea continua

traficului de informaţii. SWIFT cuprinde trei niveluii de funcţionare, an

terminalul propriu; cumulatorul naţional; centrul de comutare.

Cumulatorul naţional serveşte drept nod de concentrare locală a informaţiilor.

Centrele de comutare reprezintă relee în sistemul SWIFT, care asigură cuplarea la

reţea a ţărilor ce le sunt arondate. Există trei astfel de centre de comutare:

- în Statele Unite, având arondate ţări din America de Nord, America de Sud

şi Extremul Orient;

- în Belgia (Bruxelles), având arondate ţări europene ca Franţa, Italia, Belgia,

Spania, Danemarca, dar şi Israelul;

- în Olanda (Zoeterwonde), unde există două comutatoare, unul pentru

Germania, Austria, Elveţia, Ungaria, şi un altul pentru Marea Britanie, ţările

scandinave, Olanda, Grecia, Portugalia ş.a.