Practică comerț exterior BRD

CAPITOLUL I

PLATILE SI ROLUL SISTEMULUI BANCAR ÎN ACEST DOMENIU

1.1. Platile, domeniu al circulatiei monetare

1.1.1. Numerarul: evolutii si viitor

O trecere în revista a etapelor evolutiei monedei, oricât de sumara ar fi ea, este necesara pentru a reliefa dimensiunea culturala a transformarii banilor ca mijloc de plata.

Moneda a aparut de timpuriu în istoria societatii omenesti, fiind prezenta în tranzactii sub forma unor marfuri obisnuite si foarte variate, economiile naturale neavând nevoie de moneda. Ele produceau cât aveau nevoie, iar pentru a ameliora penuriile cantitative sau de structura a bunurilor detinute în spatiu (adica pe proprietari) sau în timp (adica pe cicluri de productie), se apela la barter. Acesta, numit si troc, sta la originea numerarului, fiind o forma de schimb reciproc. Consimtit, presupunând dubla coincidenta a necesitatilor participantilor la momentul schimbului reciproc.

Specializarea în productie, pe lânga faptul ca a marit si diversificat cantitatea de bunuri si servicii prin barter, a si erodat aceasta dubla coincidenta a nevoilor ca timp, produsele destinate barter-ului sau rezultatul acestuia trebuia stocat. Astfel a aparut nevoia unui intermediar de schimb, care sa fie foarte larg atractiv pentru proiectarea si efectuarea fara riscuri a schimbului. Pe lânga acestea, trebuia sa fie si omogen, durabil (materia organica fiind degradabila) si mai ales oportun (disponibil fara restrictii la momentul schimbului).

Asadar, în momentul în care omul utilizeaza o marfa unica, drept intermediar în tranzactii, el depaseste sfera trocului primitiv, pentru a intra în aceea a economiei de schimb. Marfa aleasa permite vânzarea si cumpararea bunurilor obisnuite, masurarea precisa a valorii si economisirea. Locul trocului va fi luata de o marfa care, pe lânga utilizarea sa normala, ca bun de consum sau de productie, servea drept instrument de schimb.

Metalele si aliajele s-au impus rapid, dintre toate bunurile, în principal datorita proprietatilor fizice. Initial au fost folosite metalele si aliajele comune (cupru, bronz, fier) ca monede, apoi au aparut metalele pretioase, aurul si argintul.

Odata cu dezvoltarea schimbului, nevoile de moneda  marfa, respectiv de metal pretios, au crescut dar producerea lor a ramas limitata. Acestor inconveniente li s-au adaugat si probleme de transport si diversele riscuri implicate de tranzactiile cu numerar si a necesitat cautarea unor solutii pentru eliminarea acestor disfunctionalitati.

Înca din antichitate, bancherii greci colectau de la persoanele particulare bani, pe care îi pastrau în depozite, îsi asumau obligatia de a efectua plati pentru clientii lor si acordau împrumuturi pe baza de gaj. În Egiptul Antic sau la Roma, se utilizau mandate scrise, similare cecurilor, acest tip de plata continuând sa fie folosit si în Evul Mediu, într-o forma putin modificata. În Anglia se remiteau pentru plata datoriilor catre creditorii sau furnizorii statului mandate de plata trase asupra trezoreriei, acestea purtând numele de bills of echequeur de la care se crede ca a derivat si denumirea de cec.

Necesitatea gasirii altor forme ale monedei a dus, în consecinta la aparitia monedei de hârtie (fiduciara)  atât sub forma bancnotelor (a biletelor de banca), precum si sub forma monedei de cont (scripturala).

Începând cu secolul al XVI-lea, în Europa bancile au început sa foloseasca recipisa de depozit sau cecul recipisa, utilizat pentru plata datoriilor detinatorului sau. Acesta remitea instrumentul tras de depozit asupra bancii creditorului sau în scopul achitarii datoriilor fata de acesta. Spre deosebire de cecul-mandat, cecul-recipisa constituia doar dovada existentei pastrate în depozitul unei banci la dispozitia beneficiarului, dar nu continea ordinul expres dat catre tras, ca aceasta sa efectueze plata prezent stocului lui, prin debitarea contului de depozit al emitentului ca în cazul cecului-mandat.

În secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, în locul metalului monetar, au mai fost acceptate ca plata si instrumente ca: toate monedele sau efecte de comert, acestea neavând valoare intrinseca, fiind doar un angajament al celui ce le emite, de a plati la o anumita data o anumita suma.

Moneda de hârtie (bancnota) emisa de banci, putea fi schimbata de purtator în moneda metalica la ghiseele bancii, fiind garantata de rezerva de aur, moneda detinuta