Tranzacții Internaționale cu Servicii Educaționale

1. INTRODUCERE

Pâna nu demult, educatia a fost absenta din discutiile referitoare la globalizare, considerându-se ca aceasta este prin excelenta un serviciu fara caracter comercial. Însa realitatea a demonstrat contrariul, mai ales în ultimele doua decenii. Comertul cu servicii educationale se numara în prezent printre cele mai importante domenii în relatiile externe ale unor tari, cum ar fi de exemplu Australia, Canada, Noua Zeelanda, Marea Britanie si SUA. Cea mai mare parte din comertul international cu servicii educationale este reprezentata de studentii care învata în strainatate.

Sursa: UNESCO Institute for Statistics

Datele din graficul de mai sus acopera 147 de tari si 94% din populatia lumii. Sunt înscrise numai tarile cu un PIB/loc. sub 19,000 $ PPP. Tarile sunt clasificate pe grupe de venit pe baza valorii PIB/loc. calculat conform metodei paritatii puterii de cumparare (PPP – purchasing power parity). Tarile sunt grupate în cvartile în functie de PIB/loc., „scazut” însemnând sub 2,055 $ PPP, „mediu-scazut” înseamna între 2,055 si 5,415 $ PPP, „mediu-ridicat” înseamna între 5,415 si 11,010 $ PPP, iar „ridicat” înseamna peste 11.010 $ PPP.

Din graficul de mai sus reiese clar legatura directa dintre nivelul de educatie si bogatia unei tari. În timp ce din 37 de tari cu venit scazut, numai 2 (Malawi si Uganda) au o speranta medie de scolarizare de peste 11 ani, toate tarile cu venit ridicat (cu exceptia a numai 2 tari) depasesc acest nivel.

Între tarile cu venit scazut, durata medie de scolarizare este de mai putin de 7 ani pentru 21 dintre cele 37 de tari. Numai 5 tari (Camerun, Malawi, Nepal, Tajikistan si Uganda) depasesc durata medie la nivel mondial de 9 ani.

Deasemenea, ies în evidenta si câteva tari pentru care aceasta legatura directa nu este valabila. Unele tari au atins niveluri ridicate de educatie în ciuda unui venit national scazut, în timp ce altele nu au reusit sa îsi educe populatia la nivelul la care ne-am astepta de la o tara cu un venit ridicat. De exemplu, Angola si Djibouti au un nivel similar al PIB-ului pe locuitor ca si Bolivia, Lesotho, Uzbekistan si Vietnam; cu toate acestea, durata medie de scolarizare în primul grup de tari (4 ani sau mai putin) nu se situeaza nici macar la jumatatea duratei medii din cel de-al doilea grup (10 ani sau mai mult).

Evident ca venitul unei tari nu este singura variabila care influenteaza nivelul investitiilor în educatia populatiei sale. În plus, este nevoie de ani, daca nu chiar decenii, pâna când tinerii educati în prezent vor ajunge sa îsi aduca contributia completa la prosperitatea tarii lor (Hanushek, 2002). Prin urmare, compararea unor indicatori educationali din prezent cu nivelul actual al PIB-ului nu reprezinta o imagine foarte precisa a ROI (return on investment) în educatie. Însa o astfel de comparatie exprima diferentele existente între tari în ceea ce priveste modul de alocare a resurselor disponibile.

Sursa: UNESCO Institute for Statistics

La nivelul educational secundar, un indice de paritate a sexelor (exprimat ca numar de fete/numar de baieti) subunitar este des întâlnit în cazul tarilor sarace, în timp ce în tarile cu un nivel ridicat al PIB/loc., numarul fetelor tinde sa îl depaseasca pe cel al baietilor. Dintre cele 60 de tari cu un indice de paritate a sexelor sub 0.95, 37 sunt din Africa, 18 din Asia si numai 5 tari în alte parti ale lumii. Exista însa si exceptii de la acest model: în ciuda unui nivel scazut al PIB/loc., în sistemul de învatamânt secundar din Georgia, Armenia si Mongolia sunt cu 30 – 40% mai multe fete decât baieti. Algeria este o exceptie între tarile africane, cu un indice de paritate a sexelor de 1.34.

OECD a observat si demonstrat de asemenea o legatura directa între cresterea economiei serviciilor în general si cresterea importantei studiilor post-secundare (inclusiv universitare).

Astfel, în cazul SUA, pe fondul cresterii procentului populatiei angajate în domeniul serviciilor de la 64% în 1965 la 81% în 2000, sistemul de învatamânt secundar a crescut de la 11% la 22% din totalul serviciilor educationale.