Uniunea Europeană în Lume Politica Externă a Uniunii Europene

Conştientă de importanţa sa mondială din punct de vedere economic şi comercial, Uniunea Europeană îşi foloseşte influenţa atât în interes propriu, cât şi în interesul celorlalţi. Uniunea promovează prosperitatea şi sprijină valorile democratice în lumea întreagă; în acelaşi timp, aceasta sprijină consolidarea stabilităţii şi bunăstării pentru cetăţenii din interiorul frontierelor sale. Integrarea de noi state membre în UE consolidează rolul acesteia pe scena internaţională. UE este cel mai mare partener comercial mondial, dar, în acelaşi timp, este cel mai mare furnizor de ajutor pentru ţările în curs de dezvoltare. Uniunea a creat o politică externă şi de securitate proactivă, cu posibilitatea de a efectua misiuni de gestionare a crizelor şi de menţinere a păcii în Europa şi în întreaga lume. În contextul internaţional complex de astăzi, UE a adăugat noi instrumente la instrumentele tradiţionale ale politicii externe. A preluat, de exemplu, iniţiativa pentru a rezolva aspecte precum încălzirea planetară şi schimbările climatice. Problemele globale necesită soluţii globale.

Partener mondial

În număr de aproximativ cinci sute de milioane, populaţia Uniunii Europene este a treia ca mărime din lume, după China şi India. Întinderea sa şi impactul său din punct de vedere comercial, economic şi financiar fac din Uniunea Europeană o putere importantă pe plan mondial. Aceasta realizează cea mai mare parte a comerţului mondial şi generează o pătrime din bunăstarea mondială.

Mărimea şi puterea economică generează responsabilităţi. Uniunea este cel mai mare furnizor de asistenţă financiară şi de consultanţă pentru ţările mai sărace. Confruntată în prezent cu o ordine mondială complexă şi fragilă, Uniunea se implică din ce în ce mai mult în prevenirea conflictelor, în menţinerea păcii şi în activităţile de combatere a terorismului, sprijinind eforturile de reconstrucţie a Irakului şi Afganistanului. Uniunea a preluat iniţiativa în abordarea problemei încălzirii planetei şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.

O putere liniştită

Reunificând continentul, Uniunea Europeană încearcă să construiască o legătură strânsă cu vecinii săi, astfel încât vechile diviziuni să nu fie înlocuite cu o nouă divizare artificială. Astăzi, Uniunea Europeană oferă cetăţenilor săi stabilitate şi prosperitate şi lucrează împreună cu partenerii săi, într-o lume interdependentă, la diseminarea avantajelor oferite de deschiderea pieţelor, de creşterea economică şi de un sistem politic bazat pe responsabilitate socială şi democraţie.

Uniunea Europeană nu încearcă să impună sistemul său celorlalţi, dar este mândră de valorile sale. Orice ţară europeană democratică poate să-şi depună candidatura pentru a deveni membră a Uniunii; câteva ţări au ales să nu devină membre. În 50 de ani, Uniunea a reunit 27 de ţări care şi-au pus în comun, cu succes, resursele economice şi politice în slujba interesului comun. Astfel, Uniunea a devenit un model de cooperare şi integrare pentru alte ţări, din alte regiuni ale lumii.

Uniunea Europeană acţionează pentru propriul său interes dar bineînţeles şi pentru solidaritatea internaţională. Într-o lume caracterizată din ce în ce mai de interdependenţă, sprijinirea dezvoltării economice şi stabilităţii politice în lumea întreagă reprezintă o investiţie pentru propriul său viitor. Ajutându-i pe alţii, Uniunea acţionează pentru crearea unui mediu de siguranţă în interiorul frontierelor sale, pentru proprii săi cetăţeni. În timp ce lumea multipolarizarea planetei devine o realitate, statele membre ale Uniunii trebuie să adopte o poziţie comună, dacă doresc ca opinia lor să fie luată în considerare.

Câteva date comparative

Suprafaţă Populaţie Bunăstare

Suprafaţă (milioane km²) Milioane (2006) Standardul puterii de cumpărare (SPC) în euro per capita (2006)

Uniunea Europeană 4,2 492 23 600

SUA 9,6 300 36 400

Federaţia Rusă 16,9 142 9 500

China 9,6 1 341 6 200

India 3,0 1 117 2 900

Japonia 0,4 128 26 750

SURSĂ: EUROSTAT, BANCA MONDIALĂ.

Un progres dinamic

În momentul creării sale în anii '50, ambiţia Uniunii Europene era să reunească naţiunile şi popoarele Europei care suportaseră consecinţele celui de-al doilea război mondial.

Necesitatea de a-şi dezvolta relaţiile externe rezulta în mod esenţial din două surse. În momentul în care cele şase ţări membre fondatoare ale Uniunii Europene au suprimat barierele comerciale interne, acestea au trebuit să-şi asume în mod colectiv relaţiile lor comerciale cu ţările terţe. Acest lucru a condus la crearea politicii comerciale comune, primul domeniu în care ţările Uniunii au cedat din suveranitatea lor pentru interesul comun. În acelaşi timp, statele membre s-au pus de acord să împartă o parte a costurilor financiare de asistenţă a fostelor lor colonii, în special în Africa, în măsura în care acestea accedeau la independenţă.