Amenajarea Ariilor Protejate din România

1.1.PREZENTAREA GENERALA A MEDIULUI

Prin calitatea mediului inconjurator se intelege starea acestuia la un moment dat rezultata din integrarea tuturor elementelor sale structurale si functionale capabila sa asigure o ambianta satisfacatoare multiplelor necesitati ale vietii omului.Calitatea mediului rezulta din implantarea structurilor umane artificiale in structurile natural.

Orice tip de mediu poate fi caracterizat printr-un camp de toleranta ale carei limite sunt date de starea sa naturala si un camp de imprastiere reprezentand diferite intensitati ale impactului uman. O calitate superioara a mediului pentru una sau mai multe forme de utilizare este asigurata atata timp cu cat campul de imprastiere este mai mic decat campul de toleranta. Cu cat campul de imprastiere se extinde cu atat mediul se indeparteaza de la starea initiala, aparand tulburari cu consecinte nefaste. Pastrarea unei bune calitati a mediului se poate realiza numai prin mentinerea capacitatii naturale a sistemului ambiental de “a metaboliza” elementele artificiale introduse de om in fluxurile energetice si substantiale.

Pragul superior care poate fi atins se numeste capacitatea de suport. Pentru masurarea calitatii mediului inconjurator se foloseste un sistem de indicatori numiti indicatori ecologici care pot fi grupati fie pe factori de mediu, fie pe anumite categorii de subsisteme identificate in cadrul unor anumite sisteme (indicatori la nivelul unui ecosistem acvatic, terestru).

Inceputul oricarei activitati de protectie a mediului dintr-o tara se face cu organizarea si asigurarea functionarii sistemului de supraveghere (monitoring) a mediului in ansamblu si a componentelor sale.

Pentru Romania se cer 2 concepte actuale:

1.-un sistem integrat pentru toti factorii de mediu;

2.-un sistem global pe diferite niveluri de agregare inclusiv cu conectare la reteaua mondiala.

Monitoringul mediului: reprezinta un ansamblu de operatiuni privind supravegherea, evaluarea, prognozarea si avertizarea in scopul interventiei operative pentru mentinerea starii de echilibru a mediului.

Ca instrument al activitatii manageriale in domeniul mediului, monitoringul trebuie sa asigure un flux informational, structurat atat pe sectoare specifice cat si intersectorial cu privire la sursele de poluare si calitatea mediului, la folosirea si starea resurselor naturale.

SMIR -; reprezinta un sistem complet de achizitie a datelor privind calitatea mediului obtinute pe baza unor masuratori sistematice de lunga durata la un ansamblu de parametrii si indicatori cu acoperire spatiala si temporala care sa asigure posibilitatea controlului poluarii.

Structura SMIR are la baza:

-Sisteme Nationale de Supraveghere a Calitatii Apelor (ape de suprafata, curgatoare, maritime).

-Reteaua de Fond si cea de Imisie pentru Supravegherea Calitatii Aerului;

-Reteaua de Ploi Acide;

-Reteaua de Radioactivitate cat si o serie de alte informatii periodice privind calitatea solului, vegetatiei, faunei, sanatatii umane primite de la alte ministere si alte unitati de profil.

SMIR -;sistemul de monitoring integrat din Romania .

-sistemul trebuie sa furnizeze informatie de monitoring care inseamna informatie capabila sa verifice si sa avertizeze asupra starii si actiunilor legate de mediu asa incat utilizatorii sa poata sa defineasca scopurile, sa ia decizii de management, sa actioneze asupra mediului. Pentru aceste sisteme se disting 2 tipuri de activitati:

a).-o activitate operativa de culegere a datelor, avertizarea unor poluari accidentale si luarea unor masuri de protectie a folosintelor.

b).-activitati de caracterizare a calitatii pe termen lung, evaluarea tendintelor de evolutie si a masurilor de protectie adecvate.

1.2. NECESITATEA APARITIEI PARCURILOR NATIONALE

În sens larg, protecţia naturii are ca obiectiv principal păstrarea nealterată a ecosistemelor naturale (ecofondului) şi a fondului genetic (genofondului) la nivel global şi regional, în vederea asigurării echilibrului între componenetele naturale ale mediului, pe de o parte şi între acestea si societatea umană, pe de altă parte.

În condiţiile actuale, când pe teritorii extinse presiunile exercitate de diferitele moduri de utilizare a terenurilor asupra capitalului natural al planetei au atins valori critice, numeroase peisaje aflându-se deja în parastazie, protecţia şi conservarea naturii ocupă un loc prioritar în domeniul preocupărilor specialiştilor în ştiinţele Pământului. Presiunea antropică a avut cel mai mare impact asupra biodiversităţii floristice şi faunistice, plantele şi animalele fiind cele mai vulnerabile elemente naturale ale mediului, în raport cu activităţile umane; existenţa acestora este indisolubil legată de calitatea celorlalte componente ale peisajului.

Principalii factori responsabili în timp istoric de dispariţia a numeroase specii floristice şi faunistice pot fi consideraţi:

- vânatul excesiv (cauza principală a dispariţiei pinguinului uriaş, Alca impennis, al cărui areal se extindea acum câteva secole în domeniul tundrei arctice, din nordul Canadei şi până în Scandinavia; apreciat pentru puful şi aripile sale, incapabil să zboare, lipsit de mijloace de apărare, a fost masacrat de pescari în secolele XVI-XVII ; de asemenea, se pare că locuitorii Insulei St. Kilda (Ecosse) utilizau grăsimea sa drept analgezic; ultimul cuplu de pinguini uriaşi a fost semnalat în 1844, în largul coastelor Islandei; această specie a dispărut deci, cu mult timp înaintea poluării cu produse petroliere care va afecta mai târziu păsările marine);

- alterarea sau distrugerea bitopurilor care atrag după sine restrângerea sau chiar extincţia speciilor care le populează. Ca exemple pot fi citate cazurile unor specii adaptate la zone umede, mlăştinoase din Europa de Vest: orhideea de mlaştină Hammarbia paludosa, orhideea cu floare lată, Orchis laxifloral, fluturii albaştri (Maculinea nausithous, M. teleius, M. alcon, păsări: Crex crex, Numenius arquata;

- agricultura mecanizată şi chimizată (în unele cantoane din Elveţia, utilizarea pesticidelor şi a fungicidelor a provocat reducerea masivă şi chiar dispariţia unui număr însemnat de specii de fluturi diurni (în ultimii 150 de ani, aceste specii au dispărut în proporţie de cca. 49% din regiunea Bernei, 28% în cantonul Thurgovie, 11% în regiunea Seeland-Chasseral şi 7% în împrejurimile Genevei)

- poluarea fizică, chimică, biologică ce poate afecta, de la caz la caz, în mai mică sau mai mare măsură, speciile vegetale şi animale, inclusiv mediile de viaţă ale acestora; astfel, unele specii de licheni pot avea sensibilităţi diferite la emisiile atmosferice ale surselor industriale; acidifierea lacurilor din Scandinavia, datorată poluării atmosferice provenită de la surse industriale din ţări ale Europei şi din America de Nord, a condus la dispariţia progresivă a speciilor acvatice (moluşte, insecte, crustacee, peşti şi amfibieni)

În acest context se înscriu preocupările legate de crearea de arii protejate, al căror obiectiv principal îl constituie protecţia şi conservarea biodiversităţii ecosistemelor naturale şi antropizate.

Pe de altă parte, existenţa în anumite teritorii, cu grade diferite de antropizare, a unor elemente cultural-istorice (monumente religioase, arhitectonice, istorice, ansambluri urbanistice deosebite etc.), cu valoare de patrimoniu, care însă din diferite motive se află în stadii mai mult sau mai puţin avansate de degradare, impune protecţia şi conservarea acestora prin dobândirea statutului de zone protejate;

Într-o lume aglomerată şi cu surse de finanţare limitate, trebuie stabilite clar priorităţile pentru conservarea diversităţii biologice, mai exact pentru speciile care trebuie să facă obiectul conservării.