Amenajarea în scop turistic a Rezervației Delta Dunării

Amenajarea in scop turistic a Rezervatiei Delta Dunarii

Cap I. Delta Dunării – Istorie si motivatia alegerii zonei

“Între fluviile care au renume şi care sunt navigabile când vii de la mare este şi Istrul” - nota Herodot din Halicarnas în Istorii (484-425 î.H.), cea mai veche descriere a ţinuturilor de la Dunărea de Jos; Publius Ovidius Naso (cca 10-15 d.H) remarca şi el că “ Danubiu-i cel mai mare,/Mai jos de Nil să fie, el nu vrea nicidecum”.

Al doilea fluviu al Europei şi al douăzeci şi şaselea din lume, cu aproape 2.900 de kilometri lungime, peste 800.000 de kilometri pătraţi dimensiunea bazinului populat de circa 80.000.000 de locuitori din opt ţări - aceasta ar fi cartea de vizită a generoasei căi de apă ce-şi îndeplineşte statornic de milenii rolul “drumului mare” cunoscut, apreciat şi “bătut” de barcaze feniciene, trireme greceşti, galere romane, corăbii şi caravele bizantine, genoveze, galioane veneţiene, bolozane turceşti, şeice căzăceşti, remorchere, şlepuri şi motonave în vremurile mai noi. “Istros” în limbajul argonauţilor şi în mitologia de pe malurile Nilului, “Phisos” la fenicieni, “Danare” – “Donaris” traco-get, “Istrus” – “Histr” – “Danubius” pentru romani, “Rio Divino” de la curtea lui Carol Quintul şi “Le roi des fleuves de l'Europe” în opinia lui Napoleon Bonaparte, Dunărea străbate pe teritoriul României ultimii 1.075 de kilometri încheindu-şi calea prin Deltă – cea mai reprezentativă de pe bătrânul continent şi din lume.

“Intrată pe pământurile ţării noastre ca printr-un monumental arc de triumf, prin Defileul Cazanelor, Dunărea o părăseşte prin uriaşul, somptuosul, mirificul evantai al deltei” (Geo Bogza). Este un căpat de lume original, unic în felul său: cel mai tânăr pământ al Europei vecin unora dintre cei mai bătrâni munţi al planetei (Macin, masiv hercinic, cca 400.000.000 de ani) - petec de ape şi pământ veşnic în lupta, mereu altfel, păienjeniş de canaluri, grinduri, gârle, păduri cu aspect tropical, dune fluvio-marine într-o amplă, permanentă metamorfoză. Nu-i de mirare aşadar că informaţiile de ordin istoric diferă: acelaşi Herodot credea că Dunărea se împarte la vărsare în cinci braţe, relatare susţinută de Eratostene din Alexandria şi de grecul Polybiu (272-120 î.H.), contrazisă la începutul mileniului I al erei noastre de geograful Strabon din Pont care susţinea că număra şapte braţe, de romanul Pliniu cel Bătrân convins că erau şase, de egipteanul Claudiu Ptolemeu (cca 90-168 d.H.) revenit la şapte braţe de vărsare ale Dunării în mare, inclusiv "Gura sfântă"; hărţile Evului Mediu nu sunt nici ele mai consecvente, Dunărea se varsă ba în Marmara, ba în Dardanele, iar dacă-şi adună totuşi apele în Marea Neagră i se desenează fie un braţ-două, fie vreo cinci-şase, câte unul rătăcit şi prin portul Constanţa Abia în 1856 căpitanul englez Spratt întocmeşte o hartă mai apropiată de realitate; adică de contemporaneitatea sa, pentru că astăzi lucrurile stau deja altfel: farurile instalate la malul mării în 1802 (Sulina) şi 1865 (Sf. Gheorghe) se află acum la doi-trei kilometri înapoia ţărmului!

Vom înţelege, dacă ţinem seama de vârful "deltei" - triunghiul asemănător literei greceşti care i-a fost naşă - acolo unde se produce prima bifurcaţie a braţelor, debitul mediu al fluviului este de cca. 6.300 de metri cubi pe secundă, ceea ce înseamnă că în două minute se scurge o catitate de apă suficientă consumului pentru o zi a unui oraş de peste 1.000.000 de locuitori; apa ce transportă în fiecare secundă aproximativ două tone de aluviuni în suspensie.