Analiză Comparativă între Turismul Românesc de Litoral și Turismul Practicat pe Litoralul Grecesc

Introducere

La sfârşitul secolului XX şi începutul celui de-al treilea mileniu, industria turismului şi a călătoriilor reprezintă, pe plan mondial, cel mai dinamic sector de activitate şi, în acelaşi timp, cel mai important generator de locuri de muncă. În perspectiva secolului XXI este acceptată ideea că economia mondială va fi dirijată de trei supraindustrii ale serviciilor: tehnologia informaţiilor, telecomunicaţiile şi industria turismului şi a călătoriilor.

Sectorul turistic reprezintă o sursă principală de redresare a economiilor naţionale a tuturor ţărilor care dispun de resurse turistice importante. Produsul turistic este solicitat permanent în fiecare an, sezon sau chiar zilnic, de un segment tot mai mare de populaţie din toate zonele globului, indiferent de existenţa unor situaţii conjuncturale care se manifestă pe plan local sau regional.

Turismul are un impact puternic asupra economiei naţionale, având un efect multiplicator. Astfel, orice unitate monetară intrată în economia ţării, a unei regiuni, a unei staţiuni de destinaţie turistică, stimulează economia şi nu o singură dată, ci în reprize separate.

Potenţialul turistic remarcabil al României este dat atât de resursele naturale (varietatea reliefului, climă, floră, faună, hidrografie), cât şi de resursele antropice (vestigii arheologice, monumente istorice şi arhitectonice, muzee, case memoriale).

O parte importantă a ofertei turistice o constituie resursele turistice antropice. Vestigiile arheologice sunt legate de formarea şi continuitatea poporului român, vechile cetăţi de pe litoralul Pontului Euxin, ruinele de la Orăştie. Monumentele istorice şi arhitectonice au valori deosebite pe plan mondial: mânăstirile şi bisericile din Bucovina (Moldoviţa, Voroneţ, Putna), cu fresce exterioare, bisericile din lemn din Maramureş, cetăţile şi castelele din Transilvania, monumentele din oraşele foste capitale ale Ţărilor Româneşti. La toate acestea se adaugă elementele de folclor, satele turistice (cu specific etnofolcloric, cultural-istoric, peisagistic), muzeele şi casele memoriale care sporesc atractivitatea zonei.

Potenţialul natural şi caracterul carpato-danubiano-pontic al ţării determină varietatea formelor de turism care se pot practica: turismul de litoral, turismul în Delta Dunării, turism montan, turism balnear, etc.

Deşi activitatea turistică din această zonă se caracterizează printr-o sezonalitate puternică, turismul de litoral este considerat cea mai importantă formă de turism din România. Litoralul oferă, pe lângă resursele naturale: plaja, apele mării şi resurse balneare (ape termominerale, nămoluri sapropelice). Pe litoralul românesc al Mării Negre (244 km) sunt amenajate 12 staţiuni turistice (Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costineşti, Neptun, Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn), cu o capacitate de cazare de 126.900 locuri , reprezentând 43,3 % din spaţiile de cazare, locuri situate în peste 260 hoteluri de diferite categorii.

Resursele naturale bogate ale României oferă multe oportunităţi pentru o puternică dezvoltare a turismului. Până acum acest sector a urmărit o strategie a concurenţei prin preţuri mici pentru turişti cu posibilităţi financiare modeste şi suferă de o lipsă de calitate şi strategie care ar putea să-i crească competitivitatea faţă de alte ţări din regiune.

O piaţă europeană deschisă va pune mari probleme firmelor româneşti din punctul de vedere al flexibilităţii, al calităţii, al preţurilor, al distribuţiei şi al promovării.

Pe lângă decor, istorie, insule frumoase, soare strălucitor şi mare albastră, Grecia are de oferit şi un confort modern în toate colţurile ei. De aceea a devenit acum una dintre cele mai preferate ţări din Europa şi din Orientul Mijlociu pentru petrecerea vacanţelor. Aproape toate hotelurile sunt noi şi dotate cu toate amenajările moderne. Magia Greciei are efect asupra fiecărui turist din clipa în care păşeşte pe pământul ei.

Lucrarea de faţă îşi propune să sublinieze deficienţele turismului românesc de litoral, printr-o comparaţie cu turismul grecesc de litoral. Însă pentru a putea prezenta această paralelă între staţiunea Mamaia din România şi staţiunea Halkidiki din Grecia, trebuie mai întâi să dăm o definiţie a turismului şi să prezentăm componentele sale.

CAPITOLUL 1

ELEMENTE INTRODUCTIVE PRIVIND

TURISMUL DE LITORAL

1.1. Definiţii şi concepte

Ca o definiţie a turismului, unanim acceptată, putem spune că acesta reprezintă „ansamblul relaţiilor şi fenomenelor care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi activitate lucrativă oarecare” sau o altă definiţie, ar fi următoarea: