Analiza componentelor de cazare

CAPITOLUL I

TURISMUL.CONCEPT, PRINCIPII, PARTICULARITĂŢI

I.1. Noţiuni introductive despre „turism” şi „turist”

Serviciile de cazare au devenit o activitate de sine stătătoare, creatoare de locuri de muncă şi sursă de venituri, dar şi o componentă de bază a “produsului” turistic, fiind un element indispensabil pentru asigurarea unor condiţii corespunzătoare de sejur turiştilor.

Turismul este definit ca fiind “ansamblul relaţiilor şi faptelor constituite prin deplasarea şi sejurul persoanelor în afara locului lor obişnuit de rezidenţă, fără ca acestea să fie motivate de o activitate lucrativă oarecare”.

În dezvoltarea turismului, diferitele tipuri de unităţi de cazare au un rol important. Diversitatea destul de mare a cererii impune existenţa unor variate tipuri de unităţi. Astfel, hotelurile sunt destinate, mai ales, turismului profesional şi celui de recreere şi vizitare, motelurile sunt destinate turismului auto, iar vilele sunt folosite îndeosebi pentru turismul de recreere şi îngrijirea sănătăţii.

Sfera largă de cuprindere a acţiunilor turistice a generat diferenţierea acestora, deosebindu-se călătorii de agrement, de odihnă şi recreere, de tratament şi cure balneare medicale, sportive, tehnico-ştiinţifice, de afaceri, congrese, etc.

Date fiind proporţiile atinse de circulaţia turistică în zilele noastre este destul de greu să se stabilească motivul exact al deplasării unei persoane spre alte locuri decât reşedinţa sa de bază. Pentru a compara diferite modalităţi de înregistrare statistică privind mişcarea turiştilor trebuie găsite anumite criterii sau desprinse anumite trăsături caracteristice ale fluxurilor turistice. Încă din anul 1937, la recomandarea Comitetului de Statisticieni ai Ligii Naţiunilor, s-a acceptat următoarea definiţie a turistului: “… orice persoană care călătoreşte spre un alt loc, altul decât domiciliul său obişnuit, pentru mai puţin de 12 luni, scopul călătoriei fiind altul decât exercitarea unei activităţi remunerate”. În comformitate cu definiţa dată şi cu normele elaborate în ultimul timp de Organizaţia Mondială a Turismului pot fi consideraţi turişti:

- persoanele care se deplasează în staţiunile balneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătăţirii stării de sănătate;

- persoanele care se deplasează în alte localităţi în scopul de a participa sau de a asista la competiţii sportive;

- persoanele care călătoresc în scopuri profesionale , adică de a participa la conferinţe internaţionale, reuniuni ştiinţifice, misiuni religioase, etc;

- persoane care se deplasează în scopuri culturale;

- persoane care se deplasează în scopri de afaceri.

În mod corespunzător nu pot fi considerate ca turişti următoarele persoane:

- persoanele care vin să se sabilească cu reşedinţa definitivă într-o anumită ţară;

- persoanele care sosesc într-o ţară, cu sau fără contracte de muncă, cu scopul de a ocupa o funcţie sau pentru a exercita o anumită activitate remunerată;

- studenţii care locuiesc temporar în străinătate pe toată durata studiilor;

- persoanele cu domiciliul într-o ţară şi locul de muncă într-o ţară învecinată;călătorii aflaţi în tranzit, chiar dacă durata călătoriei lor depăşeşte uneori 24 de ore;

- persoanele care intră sau ies din ţară ca imigranţi;

- reprezentanţii diplomatici şi consulari, precum şi membrii familiilor lor;

- reprezentaţii forţelor armate care se deplasează pentru exercitarea misiunilor lor într-o altă ţară;

- refugiaţii şi nomazii temporari;

- vameşii şi unii lucrători la punctele de trecere a frontierei;

- inginerii, muncitorii şi alţi specialişti care lucrează temporar pe teritoriul altei ţări.

Turismul, ca şi alte activităţi economico-sociale, reprezintă un fenomen extrem de dinamic, lui asociindu-i-se alte caracteristici în strânsă corespondenţă cu noile transformări intervenite în economia mondială[6,3].

Concomitent cu definirea acestor criterii, a devenit posibilă stabilirea a două concepte şi anume acela de excursionist şi de călător aflat în tranzit. Potrivit terminologiei adoptate de Uniunea Internaţională a Organismelor Oficiale de Turism încaă din anul 1950 şi mai apoi de Organizaţia Mondială a Turismului, excursionist este considerată orice persoană care călătoreşte pentru plăcere proprie, într-o altă ţară dacât cea în care îşi are reşedinţa, pentru o durată mai mică de 24 de ore. În unele studii de specialitate, ei mai sunt denumiţi şi vizitatori.

I.2Conţinutul şi trăsăturile activităţii de turism

Turismul presupune existenţa unei baze materiale, a unor unităţi economice specializate în turism, dotate şi organizate corespunzător, cuprinzând şi industria turistică ce contribuie la satisfacerea nevoilor turiştilor.

În calitate de activitate prestatoare de servicii, turismul prezintă particularităţi cu implicaţii asupra organizării şi conducerii contabilităţii în general şi a celei de gestiune în special, dintre care amintim:

1.Complexitatea activităţii turistice, care constă în diversitatea serviciilor asigurate turiştilor: cazare, masă, transport, tratament, etc. Toate serviciile prestate turistului, privite ca fenomen economic formează produsul turistic, care din punct de vedere contabil prezintă importanţă ca cheltuială şi ca venit. Privite ca fenomen social, serviciile prestate turistului, în cadrul unui program limitat în timp şi spaţiu pentru un anumit profil turistic, formează acţiunea turistică, şi anume: excursia, vacanţa, croaziera, etc.

Cheltuielile şi veniturile se pot evidenţia pe activităţi, tipuri şi feluri de prestaţii turistice, oferind posibilitatea determinării şi analizei eficienţie acestora, ceea ce impune şi detalierea corespunzătoare a conturilor analitice ale contabilităţii.