Analiza Diagnostic la Euro Hotel

Domeniu: Turism

Conține 1 fișier: doc

Pagini : 52 în total

Cuvinte : 11166

Mărime: 556.93KB (arhivat)

Publicat de: Dani D.

Puncte necesare: 9

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

Introducere 5
Capitolul 1. Rolul şi tipurile de analiză diagnostic utilizate în comerţ şi turism 7
1.1. Starea economică generală a întreprinderii de turism şi comerţ 8
1.1.1. Situaţia juridică 8
1.1.2. Starea şi perspectivele domeniului in care îşi desfăşoară activitatea întreprinderea de turism 9
1.1.3. Starea potenţialului uman 9
1.1.4. Starea potenţialului tehnic 10
1.1.5. Starea potenţialului comercial 10
1.1.6. Starea potenţialului de inovare 10
1.1.7. Managementul si organizarea 11
1.2. Diagnosticul financiar 11
1.3. Diagnosticul strategic 12
1.4. Diagnosticul social şi ecologic 13
1.5. Metodologia analizei diagnostic 13
1.6. Instrumente şi metode de analiză diagnostic 15
Capitolul 2. Analiza principalilor indicatori economico – financiari în cadrul firmelor de comerţ, alimentaţie publica şi turism 19
2.1. Diagnosticul potenţialului comercial 19
2.2 Analiza principalilor indicatori economico – financiari 22
2.3. Analiza indicatorilor de performanţă 22
2.4. Analiza indicatorilor de lichiditate 22
2.5. Analiza indicatorului de îndatorare sau de solvabilitate 23
2.6. Analiza indicatorilor de eficienţă 24
2.7. Conceptul de rentabilitate. Rata de exprimare a rentabilităţii 25
2.8. Analiza combinată 26
2.9. Capacitatea de plată. Solvabilitatea. Lichiditatea. Bonitatea 29
Capitolul 3. Analiza diagnostic la S.C. Euro Hotel S.R.L 32
3.1. Potenţialul turistic şi oferta turistică a firmei 32
3.2. Atracţii turistice 35
3.3. Serviciile oferite de Euro Hotel 36
3.3.1. Tarifele Euro Hotel 37
3.3.2. Modalităţi de plată acceptate 37
3.3.3. Clienţii societăţii 37
3.4. Bilanţ prescurtat 38
3.5. Contul de profit şi pierdere 40
3.6. Numărul mediu de salariaţi 42
3.6.1. Informaţii privind salariaţii 42
3.7. Situaţia activelor imobilizate 43
3.8. Calculul şi analiza principalilor indicatori economico-financiari 45
3.9. Raport de expertizare a conturilor la 31.12. 2009 şi certificare a bilnaţului contabil 46
3.10. Note explicative la situaţiile financiare aferente exerciţiului
financiar 2009 47
Capitolul 4. Concluzii şi propuneri 50
4.1. Concluzii 50
4.2. Propuneri 50
Bibliografie 52

Extras din proiect

Introducere

Termenul de Management s-a impus în ultima jumătate a secolului XX graţie lucrări lui James Burnham The Managerial Revolution publicată în 1941. El impune în mod categoric noţiunea de manager ca vector al invoţiei si progresului. Ideea nouă de mare valoare şi actualitate pusă în circulaţie cu aceasta ocazie este aceea că „orice societate, indiferent de regimul ideologic”, politic sau juridic are nevoie de manageri dacă vrea ca economia ei să prospere în ritm novator şi creator.

Dacă facem apel la definiţiile date de specialişti constatăm ca managementului i se dau multiple sensuri după cum urmează:

William Newman, defineşte managementul ca direcţionare, conducere şi control al eforturilor unor grupe de indivizi în vederea realizării unui scop comun. Un bun conducător este acela care face ca grupa să atingă scopurile sale cu un minim de cheltuieli de resurse.

A. Macknesie apreciază că managementul este procesul în care managerul operează cu trei elemente principale: idei, resurse, materiale şi umane realizând obiectivul prin alţii.

După Jean Gerbier, managementul înseamnă organizare, arta de a conduce, de a administra.

H. Johannsen defineşte managementul ca fiind arta sau stiinţa de a direcţiona, dirija şi administra munca altora pentru a atinge obiectivele stabilite, procesul de luare a deciziilor şi de conducere.

Managementul este foarte sensibil la schimbările care au loc în societate. Ele reflectă dinamismul înregistrat de societatea contemporană şi în acelaşi timp se adapteză tot mai mult unor particularităţi determinate de sistem, tradiţie, cultură naţională etc. Astfel, deşi managementul ca principii, concept, obiectiv, etc. este unic, ca mod de realizare în practică se diferenţiază, de la ţară la ţară sau chiar de la organizaţie la organizaţie în cadrul aceleaşi ţări (subsistem).

Azi, într-o instituţie publică sau intreprindere, între conducători şi activităţile conduse se interpun o seama de norme, metode şi tehnici elaborate stiinţific. În funcţie de condiţiile concrete conducerea se realizeză în echipă, se bazează pe o participare motivată a oamenilor la realizarea obiectivelor propuse şi are caracter prospectiv

Utilizarea cât mai eficientă a resurselor umane, materiale şi financiare ale societăţii reprezintă condiţia esenţială a progresului economico-social, una dintre trăsăturile fundamentale ale economiei de piaţă

Conform opiniei specialiştilor I. Vasilescu, A. Gheorghe, Claudiu Ocea şi Cătălin Dobrea, eficienţa ca expresie a legii economiei timpului, atribuie dezvoltări producţiei în accepţiunea cea mai largă, determinarea cantitativă, iar prin forma socială a producţiei şi folosirii resurselor în general, determinare calitativă.

Eficienţa trebuie înţeleasă ca proces, acţiune, rezultat al unui ansamblu de evenimente tehnico-economice, iar efectul ca o consecinţă a procesului, a acţiunii.

În acest context, şi activitatea turistică, prin modul de organizare şi desfăşurare, se subordonează acestui obiectiv, urmând obţinerea unor rezultate economice pozitive, concomitent cu satisfacerea în condiţii superioare a cerinţelor turiştilor.

Creşterea continuă a eficienţei activităţii economico-socilale, legea obiectivă generală acţioneză în formaţiunile social-economice, reflecă relaţii esenţiale, gen cauză-efect, în orice tip de reproducţie şi este determinată de dezvoltarea şi perfecţionarea forţelor de producţie.

Prin urmare măsurarea eficienţei se face prin raportarea efectului (efectelor) la eforturile antrenate în proces, în acţiune.

Majoritatea economiştilor determină eficienţa economică drept raport al efectului, fie la resursele consumate, fie la resursele folosite pentru obţinerea efectului.

Resursele se folosesc, iar în procesul consumării lor se formează cheltuielile (consumul) care la rândul lor, conduc la obţinerea efectului de cele mai multe ori, şi la reproducţia resurselor. Din punct de vedere al cuantificării se poate spune că şi cheltuielile (consumul) reprezintă „migrarea resurselor”, iar resursele reflectă consumurile în stare de „repaus”